De ieri, testarea titlurilor, diplomelor si certificatelor universitare a fost blocata in Consiliul National de Atestare, condus de academicianul Eugen Simion, fiind invocate neconcordante intre principiile consiliului si mai multe ordine emise recent de Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC).
Propunerea de autoblocare a Consiliului National ii apartine lui Nicolae Manolescu (foto), si a fost acceptata de toti membrii acestui organism.
-Decizia de autoblocare a consiliului s-a luat pentru ca am constatat ca el nu-si poate exercita mandatul, in conditiile in care Ministerul Educatiei nu ne consulta atunci cand emite legi, ordine, hotarari de guvern care privesc direct obiectul de activitate al consiliului-, a declarat, ieri, Nicolae Manolescu. -Faptul ca, in ultima vreme, o hotarare de guvern si cinci ordine ale ministrului Mircea Miclea au schimbat complet tabloul studiilor doctorale si a altor activitati ale universitatilor, cu niste consecinte foarte grave, dramatice, fara ca noi sa fi fost consultati, ne-a determinat sa luam atitudine si sa incercam sa sensibilizam guvernul si comisiile parlamentare de resort in aceasta privinta. Altfel, nu numai ca nu ne putem face datoria la propriu, dar este incalcat chiar statutul nostru-, a explicat Nicolae Manolescu.
Potrivit celor doi, decizia de blocare a consiliului s-a luat in urma discutiilor asupra consecintelor aplicarii hotararii de guvern cu privire la organizarea studiilor doctorale, precum si a ordinelor date de ministrul Mircea Miclea referitoare la criteriile-cadru pentru ocuparea prin concurs a posturilor de profesor, conferentiar si cercetator stiintific gradele I si II.
Criteriile cantitative, imposibil de aplicat
Hotararea de guvern invocata de Nicolae Manolescu contravine legii privind organizarea ciclurilor universitare, potrivit careia intrarea in vigoare a noului sistem de doctorat trebuie sa se faca dupa patru, respectiv sase ani. Astfel, se creeaza -mari dificultati de natura stiintifica si pedagogica-, neexistand nici sustinerea financiara necesara, se arata in comunicat.
In plus, se mai considera ca -sporirea exigentei pentru promovarea universitara si stiintifica este absolut necesara-, insa introducerea unor criterii cantitative, aplicabile tuturor domeniilor este -imposibila-.
-Noul sistem, de pilda, permite un numar de burse, dar oamenii nu vin, pentru ca aceste burse sunt inacceptabile pentru ei. Trebuie sa-si schimbe complet regimul de viata, trebuie sa renunte la slujbe ca sa-si poata lua bursele-, a precizat Simion.
-Vreau sa spun profesorilor, conferentiarilor si doctoranzilor care sunt in concurs sa nu se nelinisteasca. Noi vom rezolva toate aceste probleme in spiritul obiectivitatii, dar a trebuit sa luam aceasta hotarare pentru ca una gandeste consiliul, si altceva face Ministerul Educatiei si Cercetarii!-, a declarat Eugen Simion. Mai mult, spune Simion, consiliul nu poate lucra in interiorul -unui mecanism care nu merge, care este blocat si care genereaza in universitati si in cercetare mari probleme-.