9,5 milioane de lei la care se adaugă penalitățile și majorările de întårziere – atât datorează deputatul PSD statului din tranzacțiile imobiliare din ultimii ani. Deși recunoaște că a vândut 753 de apartamente noi pe persoană fizică, fără să plătească vreun leu TVA, Negoiță se consideră victima unei „răzbunări în stil băsescian“.
După ce informațiile privind datoriile sale la fisc au apărut în presă, deputatul PSD a ieșit la atac, spunând că este vorba de o lucrătură, motivul fiind prezența sa în comisiile Ridzi și Udrea. Adică, dacă eu nu-mi plătesc impozitul la mașină vreo trei ani și apoi mă caută fiscul și mă execută, pot să ies și să spun că sunt victima lui Băsescu, pentru că l-am criticat, sau penibilul deputat PSD este mai presus de lege?
Deși ANAF a trimis înștiințări către Negoiță pe mai multe adrese, inclusiv pe cea de la Parlament, deputatul susține că nu le-a văzut, fiind plecat în… China! Vai, ce minciunică. Dar în urmă cu o lună frații Negoiță declarau că nu știau că trebuie să plătească TVA, că legea e neclară. Păi asta, în conformitate cu art. 9 alineatul 3 din Legea 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 11 ani, suma depășind 500.000 de euro.
Ce ne facem Roberțică, pentru că nici dacă plătești nu scapi de pușcărie, suma fiind foarte mare. Putem să sperăm cel mult că te va grația Băsescu în timpul celui de-al doilea mandat?
Date despre tranzacții de la notarii publici
Verificările Fiscului nu au însă nicio legătură cu faptul că Robert Negoiță este deputat PSD sau că a făcut parte din comisia Ridzi. Controlul ANAF a demarat la începutul anului 2009 și urmărește verificarea tranzacțiilor imobiliare la nivelul întregii țări, în perioada 2006-2009.
Reprezentanții ANAF au declarat, pentru „Curentul“, că este vorba de 280.000 de tranzacții imobiliare.
Afirmațiile deputatului PSD sunt nefondate. Tranzacțiile au fost realizate de persoane fizice, iar acestea, potrivit Legii 345/2002, ar fi trebuit să se înregistreze ca plătitori de TVA.
Potrivit reprezentanților ANAF, au fost trimise notificări către 7845 de persoane, printre care și Robert Negoiță.
Motivul pentru care perioada verificată este cuprinsă între 2006 și 2008 este strict legat de datele aflate la dispoziția ANAF. Notarii publici au fost obligați, din semestrul 2 al anului 2005, să declare la Fisc, prin intermediul formularului 208, veniturile din tranzacțiile imobiliare. Astfel, ANAF are la dispoziție toate datele necesare acestei verificări.
Codul fiscal stabilește o certă legătură între desfășurarea unei activități economice de către o persoană fizică în calitate de comerciant și obținerea de către această persoană a unor venituri cu caracter de continuitate.
Potrivit articolului 127 din Codul Fiscal, persoanele fizice sunt supuse TVA-ului pentru acele activități cu caracter de continuitate desfășurate în calitate de comerciant, producător, prestator de servicii.
Mai mult, pentru proiectele rezidențiale, este cert că titularul proiectului trebuie să se înregistreze ca și comerciant (ca societate comercială sau ca persoană fizică) și deci va aplica regimul normal al TVA-ului în sensul că dacă vinde locuințe noi va trebui sa aplice TVA.
Totodată, notarii sunt obligați să îi informeze pe cei care operează tranzacții imobiliare în legătură cu aplicarea TVA.