Home Actualitate Evenimentul „Papa la Bucureşti”. Catedrala Sf. Iosif. Piaţa Revoluţiei

Evenimentul „Papa la Bucureşti”. Catedrala Sf. Iosif. Piaţa Revoluţiei

DISTRIBUIŢI

Circa 40.000 de locuri, dintre care 7.000 pe scaune, 15 ecrane, 6 ore de program religios-artistic sunt câteva dintre detaliile evenimentului organizat de Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) pentru pelerinii şi locuitorii Capitalei care îl vor primi în mijlocul lor pe Papa Francisc în seara zilei de 31 mai 2019 la Catedrala Sf. Iosif, în Pieţele Ateneului şi George Enescu, cât şi în zona extinsă către Piaţa Revoluţiei, după cum a fost anunţat la conferinţa de presă organizată de ARCB.

În prima zi a vizitei sale în România, Papa Francisc va prezida Sfânta Liturghie la ora 18.10 în Catedrala romano-catolică Sf. Iosif din Bucureşti. Vizita Sfântului Părinte va marca istoria oraşului; de aceea, conceptul grafic al evenimentului denumit de ARCB „Papa la Bucureşti” reprezintă clădirile-simbol ale Capitalei care fac referire la identitatea acestei comunităţi locale şi la ospitalitatea oraşului. La realizarea grafică a acestui concept au colaborat arhitecta catolică Irina Ursache Vlad, domnul Bogdan Calciu – autor al desenului în creion „Catedrala Sf. Iosif” – şi graficiana Carmen Gociu, care a integrat toate elementele într-un visual.

Pr. Daniel Bulai, coordonator al evenimentului, a amintit importanţa deosebită a pelerinajului prilejuit de Sf. Liturghie pe care Papa Francisc o va prezida la Catedrala Sf. Iosif şi a oferit, în continuare, detalii despre organizarea acestui pelerinaj. „Vor fi amenajate două scene, una în faţa Catedralei Sf. Iosif, de unde pe tot parcursul zilei vor fi conduse momente de rugăciune care să însoţească sosirea Sfântului Părinte la Bucureşti şi programul său din timpul zilei. O a doua scenă, de dimensiuni mult mai mari, va fi amplasată în Piaţa din faţa Ateneului Român, unde vor avea loc o serie de momente artistice care se vor împleti cu cele de rugăciune. Vom amplasa în mai multe locuri de pelerinaj confesionale mobile, iar preoţii noştri se vor afla în mijlocul credincioşilor pentru a le oferi ocazie pentru Sfânta Spovadă. Toţi credincioşii catolici care sunt spovediţi vor putea primi Sfânta Împărtăşanie, care va fi distribuită la momentul potrivit în timpul Sfintei Liturghii, în toate zonele de pelerinaj. Tot programul religios şi artistic al pelerinajului va fi transmis prin ecranele şi sistemele audio amenajate, astfel încât toţi cei prezenţi să poată participa efectiv din locul în care se află, urmărind aceste activităţi, cât şi întregul traseu al Papei Francisc, de la aterizarea sa pe aeroportul Otopeni, până la sosirea la Catedrala Sf. Iosif. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Papa Francisc va merge cu papamobilul în toate zonele amenajate în jurul Catedralei, continuându-şi traseul către Piaţa Revoluţiei, salutând şi binecuvântând toţi oamenii care îl vor aştepta pe străzi şi în pieţele menţionate”.

Purtătorul de cuvânt al ARCB, Pr. Francisc Doboş, a arătat cum se pregătesc catolicii din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti pentru momentul de bucurie al întâlnirii cu Papa Francisc. „Sâmbătă, 11 mai 2019, între orele 11.00 – 18.00, la Mănăstirea Sf. Agnes din Popeşti Leordeni, va avea loc Festivalul Bucuriei, organizat de ARCB. Este o sărbătoare a Arhidiecezei, ca pregătire pentru întâlnirea cu Papa Francisc, adresată credincioşilor din parohiile şi comunităţile noastre: familii, copii, adolescenţi şi tineri, vârstnici, preoţi şi persoane consacrate. În cadrul Festivalului, pregătim împreună cu tinerii Centrului Diecezan pentru Pastoraţia Tineretului un program special pentru copii şi tineri, precum şi pentru familii. Surpriza evenimentului este concursul de gătit, disputat între preoţi şi chefi cunoscuţi. La sfârşitul zilei, un grup de voluntari şi persoane consacrate din ordine religioase care se ocupă de cei nevoiaşi, le va oferi din mâncarea gătită săracilor de pe străzile din Capitală.”

A fost, apoi, prezentat un trailer al imnului oficial al evenimentului „Papa la Bucureşti”. „Comunitatea catolică din Capitală se pregăteşte să îl întâmpine pe Papa Francisc cu acest imn special. Inspirat de motoul vizitei papale, refrenul imnului ‘Să mergem împreună toţi!’ va răsuna pe străzile Bucureştiului în după-amiaza zilei de 31 mai, când Sfântul Părinte se va îndrepta spre Catedrala Sf. Iosif pentru a prezida Sfânta Liturghie. Imnul, compus de preotul romano-catolic Ieronim Ambăruşi, exprimă bucuria românilor de a-l primi pe Papa Francisc şi este interpretat de 17 solişti şi peste 50 de corişti din diverse parohii catolice bucureştene, conduşi de dirijoarea Erica Dămoc. Înregistrările au avut loc în studioul audio al Centrului diecezan pentru Comunicaţii Sociale ‘Angelus Communicationis’ al ARCB, în regia muzicală a lui Liviu Elekes. La filmările videoclipului, încă în desfăşurare, vor participa peste 200 de persoane de toate vârstele. Producţia este asigurată de Signis România pentru ARCB. Regia şi montajul sunt semnate de Roxana Elekes, imaginea de Dragoş Lăpădatu şi Valentin Elekes, iar clipul este produs de Adriana Răcăşan. Imnul va fi lansat oficial la data de 11 mai, în cadrul Festivalului Bucuriei”, a spus Adriana Răcăşan.

A fost lansat şi site-ul oficial www.papalabucuresti.ro. Site-ul este un instrument de informare cu privire la vizita Papei Francisc la Bucureşti. Este în primul rând o sursă de conţinut pentru dvs. presă cu privire la comunităţile catolice din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti şi din Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti. Site-ul conţine materiale video produse special pentru vizita Papei, fotografii profesioniste, articole cu informaţii inedite, anunţuri etc şi este conectat la pagina de Facebook Papa la Bucureşti şi la contul de YouTube al ARCB.29

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.