Presa a prezentat în week-end o așa-zisă declarație a Alinei Bica în dosarul penal cu retrocedarea ilegală acordată lui Gheorghe Stelian. Această declarație NU aparține Alinei Bica, ci lui Mihai Bică, Director al Direcției Fondului Funciar din ANRP(de fapt se și vede că vorbește despre el la genul masculin). În acest context, declarația care îl incriminează și mai mult pe Sergiu „Udrea” așa cum era supranumit Diacomatu în lumea samsarilor are altă greutate: nu se disculpă Alina Bica, ci Mihai Bică îl îngroapă pe Diacomatu.
Declarația:
„În perioada 2009-2013 am fost angajat al ANRP, iar până în octombrie 2013 am fost director al Direcţiei pentru coordonarea şi controlul aplicării legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare (Direcţia funciară). În această calitate, aveam ca atribuţii de serviciu: semnarea mapelor de şedinţă, coordonarea serviciului petiţii şi relaţii cu publicul şi serviciul control. În perioada 2010-2011, deşi Serviciul despăgubiri, potrivit organigramei era în subordinea mea, în fapt, acesta era coordonat de către vicepreşedintele (ANRP – n.r.) Sergiu Ionuţ Diacomatu. În acea perioadă, şef al serviciului a fost Ancuţa Cecilia Anghelina. Conform regulamentului intern al ANRP, prefecturile transmiteau, printr-un reprezentant, dosarele propuse pentru despăgubiri direct Serviciului despăgubiri, în urma unei programări sau a unei solicitări din partea prefecturilor”, a spus Bica, în faţa anchetatorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
„Repartizarea lucrărilor către consilieri o făcea şefa de serviciu, respectiv Anghelina Cecilia. După repartizarea dosarelor către consilier şi verificarea actelor din dosar, acestea era propuse către CCSD (Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – n.r.), în vederea transmiterii la evaluare. După repartizarea dosarelor către consilier şi verificarea actelor din dosar, acestea erau propuse CCSD, în vederea transmiterii la evaluator. După ce comisia propunea transmiterea către evaluator, dosarul era înaintat acestuia, în vederea întocmirii raportului de evaluare în termenul stabilit de procedura internă a ANRP. După întocmirea raportului de evaluare, acesta era transmis către Serviciul Despăgubiri din cadrul ANRP, serviciu care îl propunea pentru următoarea întrunire a CCSD. Odată ajuns în comisie, dosarul era fie aprobat, fie transmis spre reevaluare dacă membrii comisiei aveau neclarităţi cu privire la sumă şi modul de întocmire a raportului de evaluare. În momentul în care raportul de evaluare era aprobat de către Comisie se proceda la redactarea deciziei de către fiecare consilier care avusese anterior în lucru dosarul. Decizia era semnată de către preşedintele instituţiei, de vicepreşedintele care răspundea de Direcţia fondului funciar, de directorul acestei instituţii, de Şeful serviciului despăgubiri, de un consilier care se ocupa de raportul de evaluare şi de altul care verifica conformitatea standardelor de evaluare folosite de către evaluator”,
Referitor la dosarul lui Gheorghe Stelian acesta a declarat că „acesta a fost înaintat ANRP de către Prefectura Bucureşti, în urma Hotărârii Comisiei Municipiului Bucureşti, şi înregistrat la Serviciul despăgubiri. Consilierul care s-a ocupat de soluţionarea dosarului a fost Mihaela Botizan”.
„De asemenea, doresc să precizez faptul că deşi eram director al Direcţiei care coordona Serviciul Despăgubiri, şefa serviciului, Anghelina, uneori purta corespondenţa exclusiv prin intermediul vicepreşedintelui Diacomatu Sergiu. Consider că proceda în acest fel întrucât nu eram considerat un om apropiat vicepreşedintelui, care să fie dispus la compromisuri sau solicitări neconforme cu legea sau regulamentul instituţiei. În acest mod s-a procedat şi în cazul dosarului nr. 22714/FFCC”, se mai arată în declaraţia dată de Bica şi citată de aceleaşi surse.