Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata:
MÎRA ANTONETA, expert contabil, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate, față de valoarea comercială reală, a bunurilor aparținând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, comisă în cadrul acțiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operațiuni comerciale, ori a bunurilor aparținând autorității publice sau instituțiilor publice, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora sau de executare silită, săvârșită de cei care au atribuții de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2015, în contextul derulării unei acțiuni de executare silită, inculpata Mîra Antoneta, în calitatea menționată mai sus, a întocmit un raport de expertiză contabilă judiciară, în cuprinsul căruia a stabilit o valoare diminuată față de valoarea comercială reală a pachetului de 278.888 acțiuni aparținând S.C. Institutul de Cercetare și Proiectare Tehnologică pentru Construcții de Mașini S.A., deținute de Statul Român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.
Prin aceste demersuri, inculpata a urmărit obținerea de către creditor (o societate de transport aerian) a pachetului de acțiuni la o valoare mult diminuată față de valoarea comercială reală a acestora.
Ulterior, acest raport de expertiză contabilă judiciară a fost înaintat executorului judecătoresc desemnat cu desfășurarea procedurii de executare silită care, la data de 01 octombrie 2015, fără vinovăție, a fost determinat să adjudece în favoarea creditorului, în contul creanței, întregul pachet de acțiuni la prețul de 697.220 lei, adică exact la valoarea stabilită de expertul contabil prin raportul de expertiză tehnică și contabilă.
Valoare respectivă era una mult diminuată față de valoarea comercială reală, în condițiile în care, la data de 02.08.2015, valoarea comercială reală a pachetului de acțiuni era de 19.840.000 lei.
Până în prezent, procurorii anticorupție au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezența inculpatei în fața organelor judiciare, însă aceasta a urmărit tergiversarea cercetărilor față de ea și în final sustragerea de la urmărirea penală.
Având în vedere aspectele menționate anterior, în cursul lunii februarie 2019, procurorii anticorupție au înaintat Tribunalului București referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă a inculpatei Mîra Antoneta, pe o perioadă de 30 zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, propunere care a fost însușită de instanța de judecată.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane