Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că, potrivit INEC, înregistrarea de la Ploiești conține elemente de editare computerizată în sensul alterării integrității, nu e autentică și nici nu reprezintă o copie realizată cu acuratețe a unei înregistrări autentice.
Băsescu a spus că a primit avizul cu numărul 181 de la INEC, în urma solicitării sale transmise la data de 30 noiembrie 2009, privind întocmirea unui aviz de specialitate cu privire la o înregistrare de pe un CD, dacă aceasta conține „urme de intervenție tehnică, în sensul modificării integrității“.
El a precizat că CD-ul a reprezentat fidel înregistrarea din ziarul „Gardianul“.
Potrivit șefului statului, concluziile transmise de INEC vor fi utilizate în procesul intentat lui Dinu Patriciu.
El a menționat că avizul are 18 pagini, iar în capitolul al șaselea INEC arată că „înregistrarea contestată conține elemente de editare computerizată în sesnsul alterării integrității, nu este autentică și nu reprezintă o copie cu acuratețe a unei înregistrări autentice“.
„Se pare că unii încearcă să cåștige alegerile prin falsuri și minciună“, a spus Băsescu.
El și-a încheiat declarația, vizibil afectat, spunånd: „Să-ți fie rușine Dinu Patriciu!“.
Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu
Președintele Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu și firma Best Media, cerånd instanței Judecătoriei sectorului 1-Secția civilă să fie obligat la despăgubiri de un leu, procesul urmånd să înceapă în 21 aprilie.
Såmbătă, Traian Băsescu a anunțat, la sediul său de campanie, că îl va da în judecată pe Dinu Patriciu și ziarul „Gardianul“ pentru „minciună și trucarea unor filmări“ și a întrebat conducerea ziarului de ce nu a făcut o expertiză a filmului.
Acțiunea a fost înregistrată la instanță, primul termen în acest proces fiind fixat pentru 21 aprilie.
Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat ieri, pentru Mediafax, că la procesul intentat de Traian Băsescu se vor prezenta avocații săi, dar și el, dacă este cazul, menționånd că prin despăgubirile de un leu președintele dorește un cåștig moral.
„Avocații mei se vor prezenta la proces, dar și eu, dacă e cazul, evident. Mă voi prezenta în măsura în care este nevoie“, a susținut Patriciu.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane