Ministerul Muncii și Protecției Sociale a transmis următorul comunicat după ce ministrul Raluca Turcan a făcut declarații contradictorii privind scăderea veniturilor personalului medical.
„Memorandumul inițiat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor vizează o evaluare amplă a criteriilor care stau la baza salarizării în sistemul public, în vederea îmbunătățirii cadrului legislativ (Legea-cadru nr.153/2017). În acest proces sunt implicate toate ministerele de linie, de la care sunt așteptate propuneri și observații privind salarizarea în domeniul de competență, în vederea reașezării politicilor salariale.
Scopul elaborării noului cadru normativ nu este diminuarea drepturilor salariale ale personalului bugetar, inclusiv pentru personalul din sănătate, ci reașezarea acestora ca urmare a discrepanțelor salariale existente în prezent.
” Evaluarea sistemului public de salarizare pe care o realizăm la Ministerul Muncii nu a luat nicio secundă în calcul scăderea salariilor personalului din sistemul de sănătate. Intenția noastră este de a aduce echitate pentru cei care au rămas cu salarii mici din iresponsabilitatea PSD-ului, lăsând brancardierii, infirmierii, tot personalul TESA pe salarii de bază foarte mici și fără sporurile pe care le au ceilalți angajați din același domeniu de activitate. Este iresponsabilă tentativa anumitor politicieni de a manipula personalul – cheie din sănătate cu false știri precum cea despre scăderea salariilor. Personalul medical, cel din ATI mai ales, are o responsabilitate uriașă în vreme de pandemie. Orice manipulare făcută cu scopul de a-l demotiva, venită din partea unor politicieni care nu au făcut altceva decât să distrugă și nu să construiască, este calificabilă drept un act criminal”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.
Măsurile concrete de reașezare a politicilor salariale în sectorul bugetar vor fi stabilite pe baza propunerilor și observațiilor primite de la ministere și după analizarea acestora, inclusiv cu confederațiile sindicale reprezentative și structurile asociative.”, se arată în comunicat.