Expoziția „The Human Body“, ce va fi vernisată la Muzeul Antipa și care a înregistrat un succes uriaș în țările unde a fost itinerată, stârnește controverse și în România, organizatorii fiind acuzați de lipsă de etică într-o scrisoare trimisă de un grup de asociații directorului instituției muzeale.
Într-o scrisoare deschisă adresată academicianului Dumitru Murariu, directorul general al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ din Capitală, și semnată de Larisa Iftime, președintele Asociației Provita Media, se invocă lipsa de etică a organizatorilor expoziției, dar și intenția unei „afaceri profitabile“, având în vedere prețurile biletelor, cuprinse între 32 de lei și 60 de lei/ persoană, respectiv 85 de lei și 135 de lei/ grup.
Semnatarii scrisorii citează o serie de articole apărute în presa internațională, în care este contestată corectitudinea informațiilor puse la dispoziția publicului de către curatorii expoziției. Astfel, atât The New York Times, cât și Daily Mail scriau în 2008, respectiv 2010, că trupurile umane expuse și conservate prin tehnica plastinației nu ar fi fost nerevendicate, ci că ar fi aparținut, de fapt, unor prizonieri chinezi executați.
În finalul scrisorii deschise, autorii cer directorului Muzeului Antipa să decidă „blocarea acestui spectacol macabru și degradant“.
Medicul David Nicholl, consultant al Birmingham City Hospital, a declarat pentru publicația britanică Daily Mail, în ianuarie 2010, că este „convins că trupurile umane – conservate prin plastinație – provin de la prizonieri chinezi executați sau de la victime ale torturilor“.
De asemenea, un articol publicat în 2008 în cotidianul The New York Times începe cu avertismentul „Fragmentele de trup uman pe care urmează să le vedeți ar putea proveni de la prizonieri chinezi care au fost torturați și executați“, făcându-se referire la un acord încheiat între Andrew M. Cuomo, procuror general al statului New York, și cei care promovau expoziția, care, în ciuda imensului succes la public, a stârnit și în Statele Unite numeroase critici, mai ales din partea comisiilor de etică medicală și a militanților pentru drepturile omului.
În contextul în care dilemele cu privire la originea exemplarelor expuse persistau, statul american s-a implicat la rândul său în această problemă. Cuomo a anunțat, astfel, că a încheiat o înțelegere cu Premier Exhibitions – cel mai mare organizator de expoziții itinerante -, prin care „se pune capăt practicii folosite de Premier de a folosi în expozițiile proprii trupuri ale căror origini nu sunt atestate prin documente oficiale“. Cuomo a declarat atunci că respectiva companie „a profitat din expunerea rămășițelor pământești ale unor indivizi care ar fi putut fi torturați și executați în China“.
Potrivit publicației americane, numărul fabricilor care produceau „mumii“ pentru a fi expuse public a crescut din ce în ce mai mult în China.
Contactat de MEDIAFAX, academicianul Dumitru Murariu a subliniat că Muzeul Antipa „nu s-a ocupat de procurarea și conservarea exponatelor și nici de realizarea expoziției“, instituția pe care o conduce fiind „doar gazdă a uneia dintre cele mai mari expoziții itinerante ale lumii“.
„Am fost contactat de mai multe persoane care au vizitat expoziția în diferite locuri din lume și care m-au întrebat de ce nu mă străduiesc să o aduc și în România. Această expoziție este un prilej extraordinar pentru cei care vor să știe, să cunoască mai multe despre corpul uman“, a spus Dumitru Murariu pentru MEDIAFAX.
În ceea privește lipsa de etică de care este acuzat muzeul, directorul acestuia a precizat că nu este vorba despre așa ceva, expoziția având un scop pur educativ. „Sunt oameni care vor să știe și oameni care nu vor, însă este bine ca fiecare să respecte opțiunea celuilalt“, a adăugat academicianul.
Acesta a respins și acuzațiile referitoare la intenția ca, prin găzduirea acestei expoziții, Muzeul Antipa să facă o „afacere profitabilă“.
„Muzeul Antipa a alocat acestei expoziții etajul I al clădirii, iar, în ceea ce privește tariful perceput de cei care o dețin, am considerat și am subliniat și noi că este prea mare pentru România. 50 de lei biletul de intrare este o sumă mare“, a mai spus Dumitru Murariu pentru MEDIAFAX. El a adăugat că instituției pe care o reprezintă îi va reveni un procent de 6% din suma care va fi încasată de proprietarii expoziției.
Rudi Vania