Home Actualitate Familia Iohannis a petrecut Paștele în Afganistan. Galerie foto

Familia Iohannis a petrecut Paștele în Afganistan. Galerie foto

DISTRIBUIŢI

Președintele României a efectuat duminică, 1 mai a.c., o vizită în Teatrul de Operații din Afganistan, unde s-a întâlnit cu militarii români aflați în misiune în această țară. Cu acest prilej, Președintele României a fost informat de starea de securitate din Afganistan și de misiunile pe care le au de îndeplinit militarii noștri.

De asemenea, pe parcursul vizitei, a avut discuții și cu generalul de brigadă Antonio Aguto, comandantul Comandamentului pentru Instruire, Asistență și Consiliere din Regiunea Sud din Afganistan.

În cadrul discuțiilor, Președintele României a reiterat angajamentul consistent și constant al forțelor Armatei României la eforturile de stabilizare și post-conflict din Afganistan, încă de la deschiderea Teatrului de Operații.

A fost evidențiată cooperarea excelentă dintre militarii români și cei americani în desfășurarea noilor misiuni comune, centrate pe asistență și instruire pentru forțele de securitate afgane.

Generalul de brigadă Antonio Aguto a prezentat aspecte privind evoluția situației de securitate din Afganistan și perspectivele Misiunii NATO „Resolute Support”.

În timpul vizitei, Președintele României s-a adresat militarilor români într-un discurs, pe care îl redăm în continuare:

„Domnilor Comandanți,

Stimați militari,

Mă bucur foarte mult că astăzi, când sărbătorim Învierea Domnului, cea mai importantă zi a creștinătății, o zi simbol a luminii și speranței, a păcii și a încrederii în mântuire, împreună cu soția mea, mă aflu în mijlocul vostru.

Îmi produce o puternică emoție atmosfera românească autentică pe care ați creat-o aici, la 5000 de kilometri depărtare de țară. Vă asigur că, în această zi de sărbătoare, mulți români în țară, nu doar rudele și prietenii sau colegii voștri, își îndreaptă, mai mult ca oricând, gândurile și sentimentele de prețuire către voi, cei care ne reprezentați, cu cinste și onoare, în afara granițelor țării noastre.

De ce serbăm Sfintele Paști aici? Noi, creștinii, suntem învățați, de la vârste fragede, să ajutăm pe cel care are nevoie de noi. Afganii au nevoie de prezența voastră aici. Voi, cei aflați în teatru, știți cel mai bine realitățile din teren, care sunt riscurile și problemele Afganistanului anului 2016. Voi știți foarte bine că Misiunea Afganistan nu este încheiată.

Prezența voastră în acest Teatru de Operații reprezintă răspunsul ferm al României la solicitarea Alianței Nord-Atlantice pentru asigurarea securității și pentru stabilizarea Afganistanului. Afganistanul este, pentru Alianță, principalul front de luptă împotriva terorismului internațional. Reconstrucția Afganistanului reprezintă un efort de durată, asumat de comunitatea internațională.

Dar știți la fel de bine că tot acest efort internațional, inclusiv eforturile voastre, conduce la rezultate. Există un proces politic intern care este în curs, direcția țării este în esență cea corectă. Prin urmare, trebuie să continuăm acest sprijin.

Este bine să ne reamintim una din premisele majore pe baza căreia am aderat la NATO și apoi la UE: România este furnizor, nu doar beneficiar de securitate. Noi am fost, vreme de 15 ani, prin eforturile voastre, un furnizor de securitate și vom continua să fim. Nu trebuie să uităm asta.

Știm că participați la operațiuni extrem de importante, cu un grad crescut de dificultate, că sunteți reprezentanții noștri în afara granițelor și că vă îndepliniți cu multă dăruire misiunile încredințate, fiind un exemplu demn de urmat – atât de către camarazii contemporani, cât și de către generațiile viitoare – și de aceea meritați toată stima și aprecierea noastră.

Locul bine definit al României în lume, respectul și credibilitatea de care se bucură astăzi în fața partenerilor externi, sunt – în mare măsură – și rezultatele muncii și dăruirii voastre, militarii care, luând parte la multiple acțiuni sub egida organizațiilor internaționale, ați demonstrat că țara noastră este un aliat de nădejde și un partener capabil să ducă la bun sfârșit toate misiunile încredințate.

Dragi militari,

Peste 2 luni, aliații din NATO ne vom reuni la Varșovia și vom avea multe de discutat. Vom discuta și despre Afganistan. Dar miza noastră la Varșovia este să consolidăm prezența NATO în România, în special pe coasta de vest a Mării Negre, în spiritul în care a fost creat NATO acum mai bine de 60 de ani.

Situația din proximitatea României ne cere să solicităm sprijin din partea aliaților noștri. Dar cerem acest sprijin tocmai pentru a putea să continuăm să ajutam la rândul nostru și să fim utili pe plan internațional.

Însă greul va urma după Varșovia. Vom avea multe de făcut, în reformarea, în continuare, a Armatei, înzestrarea ei și creșterea calității vieții militarilor. Voi, cei care ați fost în teatrele de operații, ați fost în prima linie de interoperabilitate. Nu doar că ați văzut, dar ați luptat împreună cu armate performante, bine dotate și cu militari bine motivați. Vă veți reîntoarce în țară cu o zestre profesională solidă – principalul câștig în viziunea mea – și de care vom avem nevoie pentru a aplica deciziile care se vor lua la Varșovia.

Folosesc acest prilej pentru a vă mulțumi, în numele poporului român și al meu personal, pentru felul în care ați ales să vă faceți datoria și să fiți mesagerii noștri și apărătorii valorilor și principiilor în care, cu tărie, cu toții credem.

Vă așteptăm, la finalul misiunilor, să reveniți pe pământ românesc sănătoși și în formație completă, cu sufletul încărcat de bucuria unei realizări profesionale absolute – de a fi fost cei mai convingători ambasadori ai României.

Vă urez multă sănătate, puterea de a trece cu bine peste toate provocările specifice mediului în care acționați în prezent, multe realizări profesionale și doresc, din nou, să vă încredințez de întregul meu sprijin!

Aceleași sentimente de prețuire, urări de sănătate, fericire, viață lungă se îndreaptă și către familiile voastre, care vă simt lipsa în aceste momente și care vă așteaptă să vă întoarceți.

Tuturor, vă doresc Sărbători Pascale în liniște și pace!

Lumina Învierii lui Iisus să coboare în sufletul fiecăruia, renăscând credința și speranța în mai bine!”

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.