Home Actualitate Familia penală a lui Ilici Iliescu amenință cu moartea în stânga și...

Familia penală a lui Ilici Iliescu amenință cu moartea în stânga și în dreapta

DISTRIBUIŢI

 

Din nou apare în atenția publică beizadeaua lui Ion Iliescu, Maria Marinescu, nepoțica răsfățată crescută în puf în Cartierul Primăverii, zona nomenclaturiștilor de partid.

Ion Iliescu este un om foarte cald și plăcut. Îl cunosc din copilărie. Datorită lui am ajuns să fac liceul la Beverly Hills High School“, spunea în trecut Maria Marinescu, despre Ion Iliescu. A învățat câte ceva nu doar de la școala de fițe de la Beverly High School ci și de la bătrâna șandrama comunistă, ilegalist dintotdeauna.

Familia lui Ilici a atras atenția în ultima vreme doar prin aventurile penale legate de traficul cu droguri. Mai nou este vorba și de amenințări cu moartea. Ilegalistul Ilici a generat un câmp de ilegaliști în jurul său. Tot ce atinge, tot ce iese de sub mâna sa fie ajunge la pușcărie, fie va ajunge. O publicație de specialitate axată pe scandaluri mondene, Click, a trecut în revistă câteva dintre declarațiile publice ale unor persoane care au avut de-a face cu nepoata lui Ion Iliescu și au remarcat participarea sa la combinațiunile soțului, aflat acum în pușcărie, ceea ce nu-l împiedică să amenințe cu moarte pe aceia care îndrăznesc să vorbească despre implicare Mariei Marinescu în afacerile penale cercetate de organele judiciare din cel puțin trei țări.

Daniel Neacșu, șeful unei agenții de turism de unde Maria Marinescu a cumpărat numeroase bilete de avion, susține că i s-a cerut să ascundă documentele în care apare numele Mariei Marinescu, lucru care de altfel s-a întâmplat. Mai mult, Maria a cerut ca numele ei să nu apară în acte și să pară că era sponsorizată pentru călătoriile făcute.

„Am fost contact de un apropiat al familiei Marinescu și mi s-a spus că ar fi bine să o las, să nu mai răscolesc eu la modul de a aduce la cunoștință locul unei se află arhiva societății mele. Asociata mea a sustras-o, a intrat prin efracție. Nici acum nu se știe unde e”, a declarat bărbatul în emisiunea „Agentul Vip” de la Antena Stars.

Luis Lazarus, aflat și el în platou, a explicat că Maria și Frank au cheltuit mulți bani, în condițiile în care soțul româncei nu avea venituri. Pentru jurnalist, e un mare semn de întrebare faptul că designerul s-a temut de actele agenției de turism, cu excepția cazului în care Maria folosea bani cu proveniență dubioasă.

„Cu ceva ani în urmă, Maria Marinescu și Frank Collin au călători foarte mult. Într-un an și ceva au tocat aproape un sfert de milion de euro pe diverse destinații. Nimeni nu s-a mirat până acum. După povestea cu Frank Colin acuzat, sigur că și Maria ca persoană e monitorizată. S-a ajuns la Daniel. Parchetul era interesat de călătoriile făcute de ei doi. De ce a cerut să pui pe numele altcuiva biletele?”, a adăugat Luis.

Daniel Neacșu a răspuns scurt: „Eu cred că știa ce face Frank Colin”.

Mai mult, el a sugerat că divorțul e doar o modalitate de a pune la adăpost unele bunuri și de a asigura viitorul copilului Mariei și al lui Frank. Neacșu nu crede că se va finaliza: „Nu a divorțat și nu vor divorța”.

 

Nepoțica lui Ilici, răsfățată de mică, a trăit în lux din banii de pe cocaină

 

Frank Colin l-a amenințat și pe un anume Cioară, implicat în șmenuri cu familia lui Ion Iliescu și a promis răzbunare când va reveni în țara. „M-a amenințat. A zis ca cine se ia de Maria Marinescu o să moară”, a explicat într-o emisiune tv Dan Cioară. „O să revin eu în România, o sa vedem atunci cine o sa se mai joace cu mine”, a mai tunat Frank Colin. „N-are decât, să vina să mă omoare”, a spus si Cioară.

Soțul Mariei Marinescu era cel care supraveghea avioanele cu droguri și deși avocata lui Colin spune că el este doar un țap ispășitor și nicidecum “creierul” anchetatorii, citați de publicația „Le Parisien”, sunt convinși că el este conducătorul traficului. Fostul bodyguard din cluburile de pe Coasta de Azur, s-a îmbogățit în România în domeniul imobiliar, pe bani scoși din traficul cu droguri, spălați – și cheltuiți alături de nepoțica răsfățată a lui Ion Iliescu. Avionul ce urma să transporte către Europa 700 de kilograme de cocaină, blocat pe aeroportul din Punta Cana, Republica Dominicană, de către poliția locală în data de 20 martie nu este primul transport în care era implicat soțul nepoatei lui Ilici. Alte două au mai avut loc până atunci. Primul, în decembrie 2012, pe traseul Le Bourget – Puerto Plata (Republica Dominicana) – Saint-Tropez, cu escală în Insulele Azore. Pentru dominicani, acesta a fost finalul unei operațiuni secrete de mare amploare: 20 de vameși și polițiști corupți sunt implicați. În Franța, justiția s-a interesat în detaliu de această poveste dar și presa, în mare parte datorită celebrității persoanelor implicate în afacerea cu drogurile. Nu vezi toată ziua un caz cară să implice rudele unui președinte bolșevic, acuzat de crime, nejudecat până în prezent, care a generat în jurul său un val infracțional, inclusiv nepoata ajungând să încalce legea pentru bani și o viață luxoasă, așa cum s-a obișnuit în cartierul cârpei kaghebiste. Culmea, una dintre avocatele lui Frank Colin, citată de „Le Parisien” afirmă cu tupeu că soțul nepoatei lui Ilici este un „un virulent militant antidrog”.

 

Vila din Primăverii – datorii de 16 miliarde

 

Între timp, vila din Primăverii primită de la RAAPPS de tatăl vitreg al Mariei, diplomatul Mihai Bujor Sion, cel de-al doilea soț al actriței Ioana Pavelescu și copilul de suflet al lui Ion Iliescu a fost smulsă din ghiarele beizadelei.

După ani de procese, Regia Autonomă-Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a reușit să îi evacueze pe Ioana Pavelescu și pe soțul ei, Bujor Mihai Sion, din vila de pe strada Nikolai Gogol, în care a copilărit și unde are adresa Maria Marinescu. Nu au scăpat însă doar cu atât trebuie să plătească aproape 16 miliarde de lei.

Magistrații de la Judecătoria sectorului 1 au decis ca Ioana Sion Pavelescu să plăteasca RA-APPS 190.151 de euro, reprezentând chiria pentru casă și garaj în perioada octombrie 2010-august 2013, 451.345 de lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 31 august 2010-31 martie 2011, și 199.840 de lei, reprezentând dobânda legală aferentă perioadei 31 august 2010-30 iunie 2013. Asta ar însemna o sumă totală de aproape 16 miliarde de lei vechi sau 365.000 de euro.Actrița Ioana Pavelescu Sion a semnat, în noiembrie 1990, două contracte de închiriere pentru vila și garajul situate în luxosul cartier bucureștean Primăverii. Ani la rând, familia lui Ion Iliescu a plătit o chirie derizorie ca să locuiască în condiții de invidiat.

Asta însă până în 2008, când totul a luat o altă turnură. Zona și-a cerut prețul, iar chiria a fost mărită de aproape 100 de ori. Astfel, în martie 2008, RA-APPS i-a emis Ioanei Pavelescu Sion factura din care rezulta că chiria locuinței era de 5.110 euro/lună, iar a garajului de 103 euro. Asta nu a fost pe placul soților Sion care au refuzat să plătească o asemenea chirie. Așa s-a ajuns la procese peste procese, inclusiv Maria Marinescu fiind citată în instanță.

Acum sunt alte instanțe unde are treabă, pe de o parte pentru divorțul de formă, pe de altă parte cercetările continuă. Încă se caută banii ascunși, banii din droguri, bani din care nepoțica crescută de Iliescu la Beverly Hills High School a avut parte de un trai regesc într-o reședință superbă în Franța, cu servitori și toate dotările necesare! În plus, oricand dorea nepoțica dragă a lui Ilici, pleca într-o vacanță exotica, în timp ce verile si le petrecea cu sotul si prietenii săi traficanții la Saint-Tropez, intr-o vila somptuoasă după care se arunca la spart banii din cocaină, gârlă, pe cluburi, bauturi fine, sampanii scumpe și haine de firmă.

Să tot fii nepoțică de bolșevic.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.