Sute de şoferi care consumaseră alcool şi 21 aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive au fost depistaţi de poliţişti în urma unei acţiuni de trei zile pentru prevenirea accidentelor rutiere.
În primele opt luni ale acestui an, numărul accidentelor rutiere grave a scăzut cu aproape 20%.
În perioada 4 – 6 septembrie 2020, poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române, au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi substanţe psihoactive.
În cele trei zile, au fost efectuate 26.120 de testări pentru stabilirea prezenţei în aerul expirat a alcoolului şi 252 de testări pentru stabilirea consumului de substanţe psihoactive.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 14.116 sancţiuni contravenţionale.
Dintre acestea, 499 au fost aplicate pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, 12.956, la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 661 pentru nerespectarea altor acte normative ce privesc domeniul rutier.
Totodată, au fost reţinute 1.689 de permise de conducere, dintre care 499 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi 1.190 pentru nerespectarea altor norme rutiere.
Dintre cele 439 de infracţiuni constatate, 188 au fost pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, 21 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa substanţelor psihoactive şi 230 pentru alte infracţiuni.
Exemple:
1. La data de 6 iunie 2020, a fost depistat în trafic un bărbat în timp ce conducea un autoturism în localitatea Poduri, judeţul Bacău, sub influenţa alcoolului (1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat). În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
2. Un bărbat a fost depistat în trafic, la data de 4 septembrie 2020, în timp ce se afla la volan în localitatea Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, sub influenţa substanţelor psihoactive (cannabis). Faţă de acesta sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
3. La data de 6 septembrie 2020, un bărbat a condus un autoturism în comuna Clinceni, judeţul Ilfov, iar la controlul efectuat poliţiştii au constatat că are permisul de conducere anulat. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
4. Un bărbat a fost depistat conducând un autoturism, la data de 5 septembrie 2020, în municipiul Beiuş, judeţul Bihor, sub influenţa alcoolului (0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat). În cauză a fost întocmit dosar penal.
5. La data de 6 septembrie 2020, a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism în comuna Şimian, judeţul Bihor, sub influenţa alcoolului (0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat). În cauză a fost întocmit dosar penal.
6. Un bărbat a fost depistat la volan sub influenţa alcoolului (cu o concentraţie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat), la data de 5 septembrie a.c., în oraşul Găeşti, judeţul Dâmboviţa. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
7. Un bărbat, ce avea o concentraţie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost depistat în trafic, la data de 5 septembrie 2020, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului, în comuna Almaşu, judeţul Sălaj. Faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
8. La data de 4 septembrie 2020, un bărbat se afla la volan, în trafic în municipiul Târgu Mureş, fără a poseda permis de conducere şi fiind sub influenţa substanţelor psihoactive (cannabis). În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Informaţii de background:
În perioada 4 – 6 septembrie 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (6 – 8 septembrie 2019), la nivel naţional, s-au produs 45 de accidente grave de circulaţie (cu 51 mai puţine), din care a rezultat decesul a 14 persoane (mai puţin cu 7) şi rănirea gravă a altor 37 (mai puţin cu 55).
Dintre acestea, 2 accidente grave de circulaţie s-au produs pe fondul consumului de băuturi alcoolice de către conducătorii vehiculelor implicate, soldate cu 2 persoane rănite grav.
În primele opt luni ale acestui an, numărul accidentelor rutiere grave a scăzut cu aproape 20%, cel al persoanelor decedate în urma acestor evenimente a scăzut cu peste 10%, iar cel al persoanelor rănite grav a scăzut cu 22%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.