Omul de afaceri, Dan Voiculescu, pregătește o manevră și avocații săi, astfel încât în dosarul în care este acuzat de șantaj prin trustul său media, Intact Group, vina să cadă pe foști angajați ai trustului săi. „Vom vedea care va fi soluția. Dacă această măsura va rămâne definitivă, ne vom adresa la CEDO pentru că s-a încălcat dreptul la liberă circulație, atât prin interdicția de părăsire a țării, cât și prin dispozițiile controlului judiciar în cadrul căruia nu a fost prezentată o probă judiciară. În cazul acuzațiilor din dosarul de șantaj, se va face o analiză, și se vor face plângeri penale asupra unor foști angajați ai trustului Intact”, a declarat marți avocatul lui Voiculescu, Gheorghiță Mateuț. La începutul acestei luni, Dan Voiculescu a aflat că este acuzat de şapte infracţiuni de şantaj prin constrângere în vederea obţinerii unor contracte de publicitate pentru Antena 1 şi Antena 3, potrivit DNA.
Voiculescu: „Am devenit un mic expert în spălare de bani”
În ce privește dosarul ICA în care este acuzat de spălare de bani, acesta a spus că este nevinovat, mutând discuție pe presupuse tranzacții cu peste 100.000 de dolari făcute de președintele Traian Băsescu. „Am devenit un mic specialist în spălare de bani, m-am documentat pe acest subiect. Nu poate fi vorba de spălare de bani. Mi-a venit de la Bruxelles confirmarea că spălare de bani înseamnă în numerar peste 15.000 de euro”, a spus Voiculescu. El a mai spus că nu are are nicio avere și că nu „îi este frică de nimeni pe pământ”. „Mi-e teamă doar de Dumnezeu și de boală, nu mi-e teamă de condamnare. O eventuală condamnare (în dosarul ICA -n.r.) ar fi o mică nedreptate. Nu este ușor să te lupți cu președintele unui stat, nu este ușor să suporți presiunile. Lupta cu Băsescu e a mea, mi-o asum! Nimeni nu poate să-mi confiște averea, pentru că nu am avere. Confiscarea averii nu are nicio legătură cu proprietățile fiicei mele. Are treabă numai cu dosarul ICA”, a mai spus Voiculescu.
Taxa lui „Felix”
Ziarul „Curentul” a scris că potrivit ordonanței de dispunere a controlului judiciar, procurorii au reținut în sarcina lui Voiculescu săvârșirea infracțiunii de șantaj prin ameninţarea directă, sau prin intermediari, a unor oameni de afaceri şi administratori a trei companii pentru a obține diverse sume de bani. Sursele noastre susțin că procurorii anticorupție cercetează o lista mai amplă de oameni de afaceri care ar fi fost șantajați de Dan Voiculescu direct sau prin intermediul unor actuali și foști angajați și colaboratori ai săi. Procurorii investighează modul în care Dan Voiculescu în cadrul unor ședințe cu subalternii săi, trasa personal sarcini referitoare la persoana care urma să fie șantajată și ce sume să i se ceară. De asemenea se pare că pe lângă martorii din dosar există și probe audio-video, Voiculescu având obiceiul să supravegheze și să-și înregistreze subordonații.
Printre oamenii de afaceri ce urmează să fie audiați în acest dosar s-ar număra:
Puiu Popoviciu a fost șantajat și a plătit taxă de protecție de 200.000 EURO pe an,
Nelu Iordache a plătit 700.000 Euro către Antena 3 și Intact pentru primarul Pandele Florentin în campania electorală din 2008,
Octavian Crețu și Nicolae Palfi au fost șantajați și au achitat taxă de protecție de 1.000.000 EURO,
Dan Docan de la Compania Imprimeriile Naționale a fost șantajat și a achitat câte 100.000 Euro pe an taxa de protecție, contract cu Jurnalul Național,
Bogdan Buzăianu de la Energy Holding a fost șantajat și a achitat taxa de protecție de câte 1.000.000. Euro pe an și în plus a și cedat contractul său cu ALRO către Grivco(4 milioane de Euro pe an – profit).
Dan Ioan Popescu – 2.000.000 Euro plătite de finul Bogdan Buzăianu pentru ca Antenele să dea știri pozitive în preziua termenelor proceselor acestuia.
Nicolae Cristea de la Loteria Română a fost șantajat. Suma nu a fost divulgată de sursele noastre.
Există informații că firmele omului de afaceri Nelu Iordache ar fi plătit către trustul lui Voiculescu în total 3.000.000 Euro taxe de protecție.
Deocamdată măsura preventivă dispusă față de Voiculescu ne asigură confortul că acesta nu va părăsi România înainte de pronunțarea în dosarul ICA, anchetă demarată de procurori având la bază un articol din ziarul Curentul din februarie 2007.