Lucrarea americanului Larry L. Watts (Ferește-mă, Doamne, de prieteni…, Editura RAO, 2011, 800 pagini) a reușit să stârnească polemici, controverse și a născut, totodată, o imensă întrebare privind rațiunea scrierii acestei cărți, dincolo de nevoia de a se afla anumite adevăruri istorice. Larry L. Watts face un serviciu istoriografiei române, într-o primă fază, prin faptul că introduce în circuitul istorigrafic o serie de documente din epoca Războiului Rece, titluri de lucrări și opinii ale unor istorici și analiști în probleme de intelligence în ceea ce privește relațiile româno-sovietice în epoca 1945 – 1989. Abundența de informații și note de subsol dă sentimentul unei lucrări de referință, ceea ce și este fără îndoială, însă…există ceva. Există un fir roșu, pe care-l descoperi după o lectură atentă, cu creionul sau pixul în mână și făcând permanent comparații cu adevărurile istorice unanim acceptate și cele care provin din universul comunității de intelligence.
Larry L. Watts este un investigator de succes în ceea ce privește „adevărurile” acelei perioade istorice deoarece reușește, în premieră absolută, să deconspire un agent al Direcției de Informații a Armatei (DIA) dinainte de 1989 și după. Doamna „translatoare” Georgeta „Gritti” Blaj este agentul care din însărcinarea directorului SIE, Ioan Talpeș, va continua să-l supravegheze informativ, din postura de secretară a acestuia, pe generalul-colonel Vasile Ionel, fost șef al Marelui Stat-Major român (29.12.1989 – 02.05.1991) și consilier prezidențial pentru securitate națională (1991 – 1996). Viitorul consilier prezidențial era considerat ca fiind un agent al Serviciului de Informații al Armatei Roșii (GRU).
Autorul lucrării „Ferește-mă, Doamne, de prieteni…“ susține că doamna „translatoare“ Georgeta „Gritti“ Blaj a fost infiltrată de către șeful DIA, generalul-maior Dumitru I. Dumitru, în anturajul generalului-locotenent dr. Ilie Ceaușescu la Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară. „«Translatoarea» Georgeta «Gritti» Blaj a continuat să lucreze sub acoperire împotriva țintelor GRU, după 1989“, scrie Larry L. Watts la pagina 700 a lucrării sale. Întrebările care se nasc din acest „adevăr istoric“ sunt:
1) de unde știa Ioan Talpeș, viitor director SIE și principal confident/consilier al americanului Larry L. Watts, de existența agentului „translator“ Georgeta „Gritti“ Blaj astfel încât să o folosească în continuare? 2) a fost transferată Georgeta „Gritti“ Blaj de la DIA la SIE, după 1989? 3) dacă da, din ordinul cui? sau 4) domnul Ioan Talpeș făcea parte din cercul intim al conducerii DIA dinainte de 1989, astfel încât „legenda“ privind infiltrarea de către DIA a primului cerc de putere din jurul președintelui Ion Iliescu nu mai este doar o legendă? O cooperare deplină și sinceră între DIA și SIE după 22 decembrie 1989 este, deocamdată, greu de crezut, acceptat și dovedit. În orice comunitate de intelligence există orgolii și interese, jocuri operative și nu numai, mai ales în România de după 22 decembrie 1989.
„Povestea“ doamnei „agent translator“ Georgeta „Gritti“ Blaj este un exemplu perfect al faptului că cineva, adică Larry L. Watts, vrea să ne inducă un anumit „adevăr istoric“ care ne conduce încet, dar sigur, la marele „adevăr istoric“. Nimeni nu poate contesta în istorie atitudinea ostilă a URSS, și implicit a KGB-ului, față de România lui Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, însă a-i transforma pe toți opozanții anti-Ceaușescu din PCR în agenți KGB, cu orice preț, chiar și al mistificării adevărului istoric, relevă un interes politic sau un joc operativ. În fiecare din ambele cazuri valoarea lucrării americanului Larry L. Watts este pusă sub semnul întrebării și naște mai mult decât un semn de întrebare.
„Cazul Ion Stănescu“ este un alt exemplu de „adevăr istoric“ și de încercare de influențare a opțiunilor față de adevărurile unui trecut recent. La pagina 367 a lucrării sale, americanul Larry L. Watts susține că Ion Stănescu (1929 – 2010), fost președinte al Consiliului Securității Statului (1968 – 1972) și ministru de Interne (1972 – 1973), a fost agent sovietic și a fost implicat, în 1971, într-un complot pro-sovietic împotriva lui Ceaușescu. În condițiile în care Ion Stănescu, șeful Securității române în august 1968, era agent KGB se nasc următoarele întrebări: 1) de ce nu informat Ion Stănescu pe cei de la KGB că România lui Ceaușescu a obținut informații din inima Kremlinului și a Pactului de la Varșovia privind invazia Cehoslovaciei? și 2) de ce nu a împiedicat Ion Stănescu ajungerea acestor informații, vitale pentru securitatea României în acele clipe, la Nicolae Ceaușescu? Ion Stănescu apare nominalizat într-un raport strict-secret al Securității din 20 august 1979 ca fiind vinovat de faptul că nu a luat la timp măsurile corespunzătoare pentru neutralizarea lui Ion Mihai Pacepa, pentru „verificarea imediată și completă a unor informații care indicau suspiciuni cu privire“ la adjunctul șefului DIE.
Lectura atentă a notelor-informative ale Securității relevă, în cazul Pacepa, că Ion Stănescu se poate face vinovat, alături de Nicolae Doicaru, de corupția și haosul din Direcția de Informații Externe (DIE) a României socialiste. Nu rezultă nimic care să-l lege de KGB iar faptul că a fost destituit din funcție are legătură cu cazul „Avram Sacter“. Medicul personal al lui Ceaușescu, și nu numai, Avram Sacter s-a sinucis în mod inexplicabil, iar Nicolae Ceaușescu a dat vina pe Securitate și Ministerul de Interne. Ion Stănescu a fost destituit din funcția de Ministru de Interne unde fusese numit ca urmare a reformării Consiliului Securității Statului, în aprilie 1972, și nu a unui complot pus la cale de KGB în 1971 după cum susține americanul Larry L. Watts. Fostul șef al CSS a fost un partener de chiolhanuri al lui Ion Mihai Pacepa, precum mulți alți demnitari ai Partidului și Securității, însă a-l lega de KGB pe Ion Stănescu, în virtutea acestei amiciții, este prea mult. Care este, totuși, logica?! Dacă Ion Stănescu a fost agent KGB, dovedit abia în 1978 (!!!), rezultă că și prietenul lui de chiolhan, respectiv Ion Mihai Pacepa, era agent KGB și nu CIA. Ipoteza lui Larry L. Watts referitoare la faptul că Ion Mihai Pacepa a fost agent KGB și nu CIA derivă dintr-o forțare a anumitor adevăruri istorice aflate în documentele de anchetă ale Securității din 1978 – 1979.
Pe lista agenților KGB dovediți în paginile cărții sale, sau presupuși a fi, americanul Larry L. Watts îi notează și pe Corneliu Bogdan, Corneliu Mănescu și fostul ambasador Victor Dimitriu. Întâmplător sau nu, primii doi s-au aflat în preajma primului nucleu de putere din România de după 22 decembrie 1989. Fostul ambasador Victor Dimitriu este acuzat de faptul că este agent sovietic (a se vedea p. 359) în baza unui document din Arhiva fostei Securități, însă lectura documentului din 29 august 1979 produce surprize. Securitatea nu consemnează apartenența lui Victor Dimitriu, în mod clar și explicit, la KGB ci doar faptul că există cadre ale Direcției Generale de Informații Externe (DGIE) care cunoșteau „intențiile de trădare“. Trădare, însă în favoarea cui?! Securitatea nu nominalizează, însă americanul Larry L. Watts o face. Totodată, trebuie menționat faptul că ofițerii spionajului extern îl nominalizează și pe Ștefan Andrei ca fiind o persoană care a „acceptat și facilitat menținerea sau retrimiterea la post în exterior“ a unor cadre DGIE sau MAE „despre care existau date cu privire la intențiile de trădare a unora sau referitoare la concepțiile și comportarea incompatibilă cu calitatea oficială a altora“. Oare pentru cine a lucrat Ștefan Andrei care era un apropiat al conducerii DGIE, implicit al lui Nicolae Doicaru și Ion Mihai Pacepa?! KGB sau CIA?! Americanul Larry L. Watts nu ne spune și nici confidentul/consilierul său specializat în depistarea agenților unei puteri străine infiltrați în structurile de securitate națională ale statului român.
După ce a fost descoperit și supravegheat informativ generalul-colonel Vasile Ionel, un apropiat al președintelui Ion Iliescu, ca și directorul SIE Ioan Talpeș, dealtfel, acesta din urmă i-a descoperit pe așa-zișii „agenți KGB“ din Guvernul Adrian Năstase, probabil din postura de vice-premier, respectiv pe generalul ® Constantin Silinescu din SIE, care ar fi încercat să blocheze negocierile pentru intrarea României în NATO în 1996 – 1997 (a se vedea p. 48 din Ferește-mă, Doamne, de prieteni…,), și pe colonelul ® Ristea Priboi, foști consilieri ai premierului Adrian Năstase. Informația a fost oferită mass-media de către Ioan Talpeș într-un interviu acordat cotidianului Independent, la 18 ianuarie 2008, și preluată, mai apoi, de către americanul Larry L. Watts în lucrarea sa. O dovadă în plus asupra faptului că cei de la KGB sunt peste tot în România, dar mai cu seamă în anturajul Puterii pe care a gestionat-o și împărțit-o fostul președinte Ion Iliescu către anturajul său. Probabil că în virtutea unei logici care ținea de această campanie de neutralizare a agenturii KGB din România, care ne făcuse viața un coșmar în ultimele patru decenii, după cum relevă cartea americanului Larry L. Watts, Ioan Talpeș a decis… demantelarea și predarea/abandonarea unității de elită a SIE, respectiv unitatea de ofițeri deplin conspirați („fantome“) de pe teritoriul SUA, către CIA și FBI. Domnia sa declară că, totuși, nu a decis singur, ci cu ajutorul președintelui Ion Iliescu iar „fantomele“ nu s-au mai întors acasă, deoarece, după părerea domniei sale, trecuseră de mult la „inamic“.
(Va urma)
Constantin CORNEANU
Istoricul Constantin CORNEANU este membru fondator și președinte al Consiliului Director al Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu“ (AESGS) din septembrie 2009. Anterior fondării AESGS, a fost consilier în cadrul Oficiului Guvernului României pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova (2004 – 2007) și jurnalist la Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale în cadrul redacției TV Pro-Patria și la Observatorul Militar. Are o experiență de peste 15 ani în domeniul analizei relațiilor internaționale, aria sa de expertiză incluzând afaceri externe și politici de securitate, cu precădere în spațiul ex-sovietic, precum și relația dintre Republica Moldova și România. Este doctor în istorie din 2003 cu o teză legată de geopolitica României în epoca celui de Al Doilea Război Mondial. A absolvit Colegiul Național de Apărare (1998) și Facultatea de Istorie (1994) a Universității București. A publicat lucrarea Sub povara marilor decizii (Editura Scripta, 2007) și numeroase articole științifice apărute în revistele Europa XXI, Revista de Istorie Militară, Document (Buletinul Arhivelor Militare Române), Dosarele Istoriei, Istorie și Civilizație, Historia, Lumea Magazin. A fost nominalizat la Marele Premiu al Clubului Român de Presă pentru talk-show pe anul 2000 cu producția de televiziune „Balcanii în flăcări“.
