Home Actualitate Fiii primarului încing spiritele în Deta

Fiii primarului încing spiritele în Deta

DISTRIBUIŢI

Cazul fiilor primarului din Deta, Călin Daniel și Bogdan Roman, dar și a complicilor celor doi, pare să ia o nouă turnură. Procurorii au cerut, ieri, instanței arestarea preventivă a fiilor primarului din Deta implicați în conflictul din noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma căruia trei tineri au fost înjunghiați. Astfel, magistrații cer instanței emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, în perioada 25 iulie-22 august, pentru fiul cel mic al primarului, Călin Roman, și pentru Radu Gherghel, Daniel Vasile Bîrzan și Valentin Pavel Strîmtu, precum și a unui mandat pentru 30 de zile, pe numele fiului cel mare al primarului, Bogdan Roman.
Potrivit procurorilor, solicitarea luării măsurii arestării preventive în cazul lui Bogdan Daniel Roman se va face fără ascultarea acestuia, întrucât el este dispărut. Față de cei cinci a fost pusă în mișcare acțiunea penală printr-o ordonanță emisă ieri, acuzațiile fiind de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, mai multe infracțiuni de lovire-forma tip și agravată. Pentru Bogdan Daniel Roman a fost începută urmărirea penală și pentru infracțiunea de port fără drept al cuțitului în locuri publice. Din materialul probator administrat în cauză rezultă că în noaptea de sâmbătă spre duminică, inculpații se aflau împreună cu alte persoane în fața localului Tabu din orașul Deta. Pe fondul unor relații tensionate mai vechi, între aceștia și un alt grup de persoane, din care făceau parte și părțile vătămate Alexandru Ștefan, Bogardo Gartner, Petru Iung și Ewald Garter, a avut loc un schimb de replici, care a degenarat în acte de violență fizică. În acest sens, din declarațiile martorilor prezenți la fața locului s-a reținut că Bogdan Daniel Roman s-a înarmat cu un obiect tăietor-înțepător (sabie sau cuțit) cu care a lovit părțile vătămate, cauzându-le plăgi și leziuni tăiate la nivelul capului, umerilor, brațelor, corpului. Actelor de agresiune ale lui Bogdan Daniel Roman li s-au alăturat actele de agresiune ale coinculpaților, care au lovit părțile vătămate cu pumnii și picioarele, spun anchetatorii. Ca probe la dosar se află plângerile și declarațiile părților vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, procese-verbale întocmite de organele de urmărire penală, declarații ale martorilor, rapoarte medico-legale preliminare, caziere judiciare, declarații învinuiți/inculpați, planșă foto, proces-verbal de percheziție domiciliară, rapoarte. Din probele administrate a rezultat că inculpații au fugit după comiterea infracțiunii, în scopul sustragerii de la urmărire penală și judecată (trei s-au predat ulterior, unul dintre ei a fost găsit la domiciliu cu ocazia percheziției domiciliare, iar altul nu este prins nici în momentul de față), și au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (respectiv de la 2 la 7 ani), iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Potrivit procurorilor, posibilitatea ca lăsarea în libertate a inculpaților să încurajeze alte persoane să comită fapte similare (fapte similare fiind evidențiate zi de zi în presa scrisă și audio-vizuală, generând un sentiment de nesiguranță și teamă în rândul opiniei publice), dreptul la respectarea demnității umane, a bunelor moravuri în cadrul relațiilor interumane, a decenței etc., precum și acreditarea ideii că justiția nu ar acționa ferm împotriva unor manifestări infracționale cu ridicat grad de pericol social sunt alte argumente pentru solicitarea adresată instanței privind emiterea mandatelor de arestare preventivă. Totodată, procurorii au în vedere, în formularea solicitării către instanță, faptul că victimele au fost lovite de nenumărate ori, cu corpuri dure și tăietoare, iar leziunile cauzate au necesitat spitalizare sau acordarea de îngrijiri medicale, că inculpații s-au sustras de la urmărirea penală, dar și intensitatea și rezonanța socială a faptei comise și mediul social în care s-a produs tulburarea. La ora închiderii ediției, instanța nu se pronunțase încă.

150 de persoane s-au strâns la proces
Aproximativ 150 de persoane s-au adunat, ieri după-amiază, în fața Judecătoriei Deta, care rezolvă cererea de arestare preventivă a fiilor primarului din localitate și a altor trei persoane, o parte dintre cei prezenți fiind susținători ai edilului, iar alții – rude și susținători ai tinerilor agresați. Unii oameni au declarat că au venit în fața Judecătoriei Deta pentru a-l susține pe primarul Petru Roman, ei acuzând faptul că duminică și ieri mass-media a afirmat „o grămadă de prostii“ despre acesta și s-au adus acuzații nefondate împotriva edilului, transmite Mediafax. Oamenii spun că în localitate fiul cel mare al primarului, Bogdan Roman, este cunoscut ca fiind o fire mai violentă, însă fiul cel mic, Călin Roman, este „un băiat liniștit“, care nu a cauzat până acum probleme. 
Susținătorii primarului Petru Roman afirmă că acesta nu are nicio legătură cu conflictul izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică pe o terasă din Deta și nu ar trebui să își dea demisia sau să fie înlăturat din funcție din cauza unor presupuse fapte comise de fiii săi. De cealaltă parte, rudele și susținătorii tinerilor agresați susțin că s-au adunat în fața Judecătoriei Deta pentru a fi siguri că se va face dreptate.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.