Daniela Cristina Ghițulică este fiica ultimului prim secretar al județului Iași
Departe de a fi cel mai eficient și mai cinstit, Guvernul Ponta demonstrează, pe la o zi la alta, că nu este decât o haită hămesită, care adună la un loc, strânși uniți în jurul „ciolanului”, pe amicii de afaceri și rubedeniile celor mai vizibili politruci ai USL. O cârdășie îmbârligată, pigmentată, din loc în loc, prin punctele esențiale, cu tot soiul de amantlâcuri exhibate fără nici un strop de jenă. Bun prieten și fost partener într-ale avocaturii cu Premierul, Dan ?ê?£ova – ministrul Marilor Proiecte, a făcut pe dracu în patru și, până la urmă, a reușit să-și trimită amanta în sofisticata lume a diplomației, „ambalată” giugiuc în funcția de Secretar III, însărcinat cu probleme de comunicare la Ambasada noastră de la Londra. Nu mai puțin atent cu ibovnica s-a dovedit a fi și Mihnea Cosmin Costoiu, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare ?ê?£tiințifică și Dezvoltare Tehnologică. Flăcău oarecum tomnatic la cei 41 de ani ai săi, trecut deja printr-un divorț, domnul Mihnea Costoiu este îndrăgostit, lulea, de domnișoara Daniela Cristina Ghițulică, fiica tovarășei Maria Ghițulică, ultimul prim-secretar al Iașului. Bine orientat!
Iar pentru că dragostea trebuie demonstrată în fiecare clipă a vieții, marele vătaf peste Cercetarea ?ê?£tiințifică, așadar ministrul Costoiu, a avut, și el, grijă de cariera iubitei, pe care a procopsit-o cu un post călduț, de bugetar: director de cabinet al amicului Remus Pricopie, actualul ministru al Educației, după cum consemna presa nu cu mult timp în urmă.
Dar, în acest caz, lanțul de cârdășie este ceva mai complicat: atât actualul ministru Costoiu, cât și prea-iubita Ghițulică, ibovnica acestuia din urmă, au ieșit la lumină de sub poalele largi și protectoare ale Ecaterinei Andronescu, fosta ministreasă „Abramburica“, cea care, ani la rând, i-a remorcat prin toate mendrele labirintului politico-universitar prin care s-a tot mișcat și ea însăși. Toți cei care sunt cât de cât familiarizați cu evoluția politichiei dâmbovițene știu că, de-a lungul vremii, Ecaterina Andronescu a „garantat“ tot timpul pentru Costoiu. La fel cum a ținut-o foarte aproape de aripa ei protectoare și pe distinsa Daniela Ghițulică, pe care, la un moment dat, a avut-o și ea șefă de cabinet.
Din „pepiniera“ Politehnicii
Așadar, iubăreții Mihnea Costoiu și Daniela Ghițulică, provin din mediul universitar, mai exact din „pepiniera“ Politehnicii din București. Atunci când i s-a încheiat mandatul de rectoral Universității Politehnice din București, Ecaterina Andronescu a făcut în așa fel încât fotoliul său să fie ocupat de Costoiu. De fapt, la un moment dat, „Abramburica“ a și declarat că și după alegerea acestuia în funcția de rector al UPB, tot ea va conduce în continuare destinele instituției: „Rămân în continuare președintele Senatului UPB și, ca urmare, mă voi ocupa de problemele universității așa cum m-am ocupat și până acum.“ Dar, adevărul este că, ea însăși îl cunoștea, deja, foarte bine pe cel căruia îi preda „ștafeta“. Potrivit propriului CV, între 2001 și 2004, pe vremea guvernării Năstase, Mihnea Costoiu a fost secretar general în Ministerul Educației, minister condus chiar de către Ecaterina Andronescu. Apoi, în 2004, după pierderea alegerilor de către PSD, Costoiu a fost luat sub aripa protectoare a doamnei „Abramburica“, la Universitatea Politehnică București, unde el a și fost „uns“ director general administrativ. Apoi, în 2009, al universității. În 2009, atunci când penibilul concubinaj PDL-PSD a repus-o în fotoliul de ministru al Educației, Mihnea Costoiu a urmat-o, mai fidel decât un cățel de companie, în funcția de secretar de stat în acest minister.
Tot din „ograda“ Politehnicii provine și Daniela Cristina Ghițulică. Mai exact din Facultatea Chimie Industrială, Catedra ?ê?£tiința și Ingineria Materialelor Oxidice. De fapt, ea chiar s-a ocupat de știință, fapt demonstrat de o listă destul de lungă de lucrări de specialitate, dintre care unele semnate chiar împreună cu Ecaterina Andronescu. Ce-i drept, nu am verificat dacă printre acele lucrări se numără și cele care i-au adus lui „Abramburica“ acuzațiile de plagiat.
„La vremuri noi, tot ei!“
Chiar dacă, Mihnea Costoiu este, acum, ministrul Cercetării, el nu are în spate o veritabilă carieră științifică. Fapt confirmat de bâlbâielile penibile în care s-a împiedicat de curând, atunci când a încercat să dea gălățenilor o explicație cât de cât coerentă a sutelor de cutremure care-i zgâlțâie de vreo două luni încoace. Cu toate acestea, el se poate „mândri“, totuși, cu un soi anume de „opere“ scrise: Este vorba despre notele informative pe care le-a dat la Securitate, încă de pe vremea când era elev de liceu. Dar fosta colaborarea cu „Secu“ nu prea contează pentru PSD care, atunci când vrea să-și bage oamenii „în pâine“ nu se împiedicat niciodată în asemenea „accidente“ biografice.
Daniela – fiica tovarășei Maria Ghițulica, ultimul prim secretar al Iașului
La rândul ei, nici Daniela Cristina Ghițulica nu este chiar un fitecine. Ea este fiica tovarășei Maria Ghițulica, ultimul prim-secretar al Consiliului Județean al PCR Iași, funcție de înaltă „răspundere politică“ pe care a deținut-o din 1987 până pe 22 decembrie 1989. Ea era o „tovarășe de nădejde“ pe care ieșenii care s-au aflat cândva în preajma ei, și-o amintesc ca pe un activist extrem de dur, de o severitate aproape milităroasă, motiv pentru care nimeni nu îndrăznea să sufle în fața ei. Motiv pentru care, mulți îi ziceau și ei, bineînțeles doar atunci când nu era de față, „Coana Leana“. Originară din Olt, „tovarășa“ Ghițulică, și-a început cariera de activist de rang înalt cândva, prin 1979, ca deputat în Marea Adunare Națională. Apoi, între anii 1980-1985 și 1988-1989 a ocupat posturi importante în structura forului legislativ al PCR, unde a fost secretar și mai apoi vicepreședinte. Cei care au cunoscut-o au relatat că, la bază, „tovarășa“ Ghițulică avea doar șase clase care i-au adus doar o calificare de „bobinator“. Dar asta nu a împiedicat-o ca, între 1959 și 1961 să frecventeze un curs de ziaristică, la „?ê?£tefan Gheorghiu“. ?ê?£i probabil, după cum se obișnuia pe atunci, că abia după absolvirea acelei facultăți a fost obligată să facă și liceul. La Iași, ea a ocupat funcție pa care o deținuse, cândva, între noiembrie 1974 și august 1979 însuși Ion Iliescu. În ziua de 22 decembrie 1989, simțind probabil că „nu-i a bună“, tovarășa Ghițulică a părăsit sediul județenei de partid Iași, unde nu a mai pus piciorul niciodată. Atunci, revoluționarii ieșeni care i-au luat biroul cu asalt, au găsit acolo, printre nenumărate ale lucruri greu de găsit în acele vremuri și un carnet pe care era înscris numele a circa o sută de oameni, considerați „persoane de sprijin“ ale Securității. Membrii ai PCR, acei oameni nu făceau parte din structura oficială a Securității, dar erau activate pentru perioade scurte și cu misiuni foarte clar precizate. Printre numele importante din listă se numără Alexandru Dobrescu, critic literar din Iași, pe care Andrei Marga l-a numit, în cursul anului 2012, la șefia filialei din Paris a Institutului Cultural Român. Dar și Radu Duda, și el fiu al unui nomenclaturist PCR din Iași, despre care s-a tot spus că ar fi dat, și el cu „ciripitoarea“ la Securitate. Imediat după decembrie 1989, fosta tovarășe Ghițulică a venit în București. Este aproape sigur că aici s-a apucat de afaceri. Dar este atât de discretă încât, în afară de faptul că ar avea în jur de 65 de ani, nimeni nu știe mare lucru despre ea.
Afacerile îndrăgostiților
Presa locală a afirmat că, de-a lungul vremii, actualul ministru a încercat să se implice în tot soiul de afaceri, cu diverse parteneri din Oltenia. Se pare că, în această privință, el nu a prea „spart gura târgulu“. Dar tot i s-au lipit de degete îndeajuns de multe parale încât să-și achiziționeze un căsoi de circa 250.000 de euro. Plus ceva contracte pentru anumite firme „prietene“ le-au derulat prin sediul Universității Politehnice București. La rândul său, nici Daniela Cristina Ghițulică nu este chiar „nima-n drum“. Din declarația sa de avere rezultă că are niște credite luate de la niște bănci. Dar și că, activitatea sa din învățământ îi aduce îndeajuns de mulți bani. Adică 188.593 lei de la Politehnică plus alți 58.800 de la Universitatea de Medicină și Farmacie. În plus, ea mai este și om de afaceri, coacționar la SC Toximed Group SRL, al cărui patron este, desigur nu v-a fost greu să ghiciți, domnul Laurențiu Andronescu, soțul distinsei doamne „Abramburica“. Așa că… „Masă mare, trăiască nașul!“
Vasile Surcel