Home Actualitate Finanțatorii campaniei anti-Băsescu, aduși de Dan Cârlan la întâlnirea cu președintele României

Finanțatorii campaniei anti-Băsescu, aduși de Dan Cârlan la întâlnirea cu președintele României

DISTRIBUIŢI

Liderul PD-L Iași, controversatul Dan Cârlan, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i aduce la întâlnirea cu președintele Traian Băsescu pe sponsorii de bază ai PSD din Iași, deși toată lumea știe că aceștia au subvenționat practic atacurile concertate la adresa lui Băsescu din campania electorală. Cu ocazia participării președintelui la manifestările organizate la Iași de Ziua Unirii, PD-L Iași a organizat o Gală de Excelență la care Cârlan a invitat o sumedenie de afaceriști ale căror relații cu PSD și cu primarul Gheorghe Nechita sunt de notorietate. Astfel, la acțiunea PD-L au putut fi zăriți  în sală afaceriștii Gabriel Mardarasevici, Bogdan Pițigoi, Iulian Dascălu, Constantin Comănescu și Radu Prisăcaru, toți cunoscuți cu antecedente pesediste. Acțiunea a fost pusă la cale de șeful PD-L Iași, Dan Cârlan, cel care, potrivit informațiilor noastre, a verificat personal componența listei de invitați și s-a asigurat că nu vor lipsi de la eveniment oamenii de afaceri care până mai ieri cheltuiau sume astronomice pentru campania anti-Băsescu.
Din calitatea sa de amfitrion la eveniment,  Cârlan a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a lăsa senzația că a reintrat în grațiile lui Băsescu, după ce acesta l-a scos complet din ecuație la alegerile prezidențiale, desemnându-i pe Constantin Simirad și Gheorghe Flutur pentru a-i conduce campania la Iași.

Umilit de Băsescu

În calitate de organizator, Cårlan i-a plasat pe colegii din PD-L Iași în toate colțurile sălii, iar el s-a așezat la masă fix långă Traian Băsescu, în așa fel încåt să arate că el e nr. 1 la Iași. Potrivit informațiilor noastre, Cârlan a fost fericit doar o jumătate de oră. Cel care i-a spulberat liniștea a fost președintele CJ Iași, Constantin Simirad. În momentul în care Simirad a intrat în sală, Traian Băsescu s-a ridicat în picioare și l-a întåmpinat cu brațele deschise pe președintele CJ Iași, fapt ce l-a enervat la culme pe Cârlan.
Pentru ca umilința lui Cârlan să fie desăvârșită, Băsescu l-a îmbrățișat pe Simirad în văzul întregii săli și l-a poftit să se așeze la masă, chiar långă el, obligåndu-l pe șeful de paie al PD-L Iași, l-am numit aici pe Cârlan, să se dea mai încolo.
Iar umilințele nu s-au oprit aici. La festivitatea de ieri din Piața Unirii, Traian Băsescu l-a avut aproape pe Simirad, în timp ce Cårlan a fost obligat să stea în spate, semn că nu mai este deloc în grațiile președintelui, dacă a fost vreodată…

Cârdășiile lui Cârlan

Acțiunile lui Cârlan de la Iași demonstrează, dacă mai era nevoie, că politicianul democrat-liberal este extrem de apropiat de pesediștii și liberalii locali și, bineînțeles, de afaceriștii afiliați acestora. Așa se explică probabil și faptul că PD-L, cel mai important partid politic din România la ora actuală, nu are nici primar și nici președinte de Consiliu Județean la Iași.  Pentru Cârlan, mai importante decât rezultatele în alegeri sunt relațiile de prietenie cu liderii locali ai PSD și PNL, relații pe care nu dorește să le strice nici măcar de dragul PD-L.

Juriu cu simpatii pesediste

La Gala de såmbătă seara, organizată de PD-L, au existat 11 secțiuni de premii, pentru fiecare fiind făcute cåte trei nominalizări. Cåștigătorii au fost desemnați de un juriu ales pe språnceană de Cârlan și format din: Sorin Bocancea (apropiat de PSD Iași), Nicu Gavriluță (editorialist la ziarul lui Relu Fenechiu), Irina Sile (Fundația „Coroana“), Liviu Antonesei și Florin Chiriac (Radio Iași, fost colaborator al șefului PSD Iași în campania electorală pentru alegerile locale).

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.