Home Actualitate Firea e încolțită: APCR cere demiterea managerului pus de ea la Colentina...

Firea e încolțită: APCR cere demiterea managerului pus de ea la Colentina care susține că „binele pacientului este o lozincă”

DISTRIBUIŢI

După demisiile de ieri ale celor doi neurochirurgi de la Spitalul Colentina, incompetenta Gabriela Firea s-a gudurat pe lângă aceștia oferindu-le niște funcții interimare de conducere. Până astăzi cei doi medici nu au acceptat ofertele primarului iar Alianța Pacienților Cronici din România a trimis o scrisoare  către Primăria Generală a Municipiului București și ASSMB
„Stimate Doamne/Stimați Domni,

Am luat la cunoștință despre tensiunile create în Spitalul Colentina din București de nouă conducere numită abuziv și colorată politic, despre declarația doamnei manager, Silvi Ifrim, făcută către medici și anume ‘Binele pacientului este o lozincă’, despre presiunea exercitată asupra medicilor care au îndrăznit să expună situația reală din spital, despre demisia unor medici de excepție. Toate aceste motive determina Alianța Pacienților Cronici din România-APCR — să ceară urgent schimbarea conducerii interimare a spitalului cu o conducere nouă, instalată prin concurs și nu prin numire directă de către primarul general.

Spitalele din ASSMB nu sunt feude de partid sau ale primăriei capitalei, ele sunt un bun public susținute din contribuțiile și taxele noastre la sistemul de sănătate. Destabilizarea unui spital, care funcționa în normalitate cu medici de excepție care au decis să renunțe la mirajul occidentului și să lucreze în țara lor și pentru poporul lor, este o crimă împotriva cetățenilor acestei țări, comisă în numele și din interese politice!!!

Indiferent de culoarea politică, APCR dorește ca sistemul de sănătate să fie urgent depolitizat, iar criteriul de bază în conducerea sistemului să fie competentă, nu culoarea politică. Facem un ultim apel la intrarea în normalitate, rezervându-ne dreptul de a protesta prin toate căile legale vizavi de aceste ,,colorate’ abuzuri. Avem speranța că sesizarea noastră va fi dezbătută în regim de urgență și vor fi luate cele mai corecte și legale măsuri. Atragem atenția că vom supraveghea atent evenimentele în desfășurare.”
Acesta este un moment de cotitură în România în care pacienții și medicii uniți pot convinge politicienii că românii nu mai vor umilință în sistemul de sănătate. Nici pentru bolnavi și nici pentru personalul sanitar!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.