Home Actualitate Fiul lui Dan Adamescu a fost reținut de poliția londoneză la cererea...

Fiul lui Dan Adamescu a fost reținut de poliția londoneză la cererea DNA

DISTRIBUIŢI

Bogdan Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, pe numele căruia fusese emis în lipsă un mandat de arestare, a fost reținut luni seară, la Londra de poliția londoneză.
Acuzațiile pe care DNA le aduce omului de afaceri sunt de dare de mită, două fapte.

În ordonanța procurorilor se arată că „în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunilor iunie și decembrie 2013, inculpatul Adamescu Bogdan Alexander împreună cu tatăl său a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraților Stanciu Ion și Rovența Elena, judecători la Tribunalul București – Secția VII Civilă pentru ca în schimb, aceștia să dispună, în dosare privind procedura insolvenței, soluții favorabile unora dintre societățile la care acționar era Adamescu Grigore Dan.

Până în prezent, procurorii anticorupție au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezența inculpatului în fața organelor judiciare, însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor față de el și în final sustragerea de la urmărirea penală”.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.