DISTRIBUIŢI

La intrarea în România din zonele unde s-au înregistrat cazuri de coronavirus, fiecare pasager completează formularul din imagine. Neinspirate, autoritățile române nu au scris pe formular că mințitul și/sau nerespectarea carantinei sunt pedepsite cu închisoarea conform Art. 352 din Codul penal – zădărnicirea combaterii bolilor:
(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.

Monitorul de Suceava anunță că 300 de persoane din satul Mironu au revenit brusc din Italia acasă și la frontieră au mințit că vin din Germania și acum sunt acasă. Citește pe larg în Monitorul de Suceava.

UPDATE ora 23,00: Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat că de marți, formularul va conține prevederile articolului privind falsul în declarații și pe cele ale art. 352 din Codul penal.

1 COMENTARIU

  1. Să zicem că era introdusă și referirea la Codul penal. Cum demonstrează in instanta parchetul că nerespectarea a avut ca urmare răspândirea bolii? Adică legătură de cauzalitate! E foarte greu spre imposibil! Mai mult, in Romania n- a fost declarata oficial epidemie. Ce să combați? Deci…. Formularele sunt oricum apa de ploaie

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.