Folosit in trecut ca depozit tranzitoriu de deseuri radioactive, fortul de la Magurele a fost curatat si decontaminat in totalitate.
Dan Popescu, director general al Agentiei Nationale pentru Energie Atomica (ANEA), sustinea, ieri, ca atat interiorul fortului, cat si zona exterioara pot fi utilizate nerestrictiv, in aceeasi masura ca si restul terenului inconjurator.
Reabilitarea radiologica a zonei fortului reprezinta o premiera pentru Romania si pentru tarile din regiune, aceasta fiind realizata potrivit recomandarilor Agentiei Internationale pentru Energie Atomica de la Viena, a spus Adrian Campurean.
Istoria acestei constructii – pe care autoritatile romane au decis, in 1960, sa o transfome in depozit pentru deseuri radioactive – este scurta. Incepand din 1960, in Fortul de la Magurele au fost colectate deseuri radioactive din toate unitatile nucleare si laboratoarele din Romania, pana in acel an neexistand nici un depozit pentru astfel de substante, a declarat Petrica Sandru, seful echipei care s-a ocupat de tratarea acestor materiale.
Timp de aproape doua decenii, in fortul construit de Regele Carol I pentru apararea Capitalei au fost depuse tone de deseuri radioactive. Ele erau bine pazite, astfel incat nimeni din afara sa nu poata accede in zona respectiva. In 1977-1978 a inceput golirea depozitului, actiune care s-a desfasurat in paralel cu ridicarea depozitului de la Baita-Bihor, care functioneaza si astazi, a povestit Sandru.
In 1985, cand a fost pus in functiune depozitul de la Baita-Bihor, deseurile tratate la Magurele au fost imbarcate in aproximativ 6.000 de containere (capacitatea forului fiind de 30.000 de containere) si transportate cu vagoane speciale in fosta mina de uraniu.
Decontaminarea zonei fortului s-a facut pe o suprafata de 400 metri patrati, ceea ce reprezenta cam 30% din suprafata totala. S-au sapat cam 50 de centimetri in adancime, iar pamantul contaminat a fost tratat si pus si el in containere sigilate. Doza de radiatie in zona respectiva era, in acei ani, de sapte ori mai mare decat limita maxim admisa, sursa principala de radiatie fiind cobaltul.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane