
Fosta judecătoare la instanța din Cornetu, Larisa Julieta Dragomir (foto), a fost condamnată de magistrații Curții de Apel București la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru luare de mită, însă decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată. Decizia Curții de Apel București a fost luată pe 30 iunie, iar magistrații au aplicat, în cazul fostei judecătoare, prevederile introduse prin legea micii reforme în cazul recunoașterii faptei. De altfel, instanța a decis și punerea de îndată în libertate a fostului magistrat, care se afla în arest din luna mai. Hotărârea Curții de Apel București nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. Totodată, Curtea a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îl privește pe Marin Nicolae, considerat complicele Larisei Dragomir. Judecătoarea Larisa Julieta Dragomir, de la instanța din Cornetu, a fost trimisă în judecată pe 13 mai de procurorii anticorupție, la o săptămână după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce primea 2.300 de euro pentru a soluționa favorabil mai multe dosare, susțin procurorii anticorupție. Potrivit sursei citate, Larisa Julieta Dragomir, judecător la Judecătoria Cornetu, a fost judecată pentru luare de mită în formă continuată, iar Marin Nicolae – pentru complicitate la dare de mită și complicitate la luare de mită, în formă continuată. Cei doi au fost trimiși în judecată în stare de arest. În rechizitoriul întocmit, procurorii susțin că, la datele de 27 aprilie 2011 și 5 mai 2011, judecătoarea Dragomir a pretins și a primit de la o persoană denunțătoare, prin intermediul lui Marin Nicolae, sumele de 1.000 de lei și 2.300 de euro pentru a pronunța sentințe civile favorabile în dosarele pe care le avea spre soluționare și în care denunțătoarea avea un interes direct. În cauzele respective, denunțătoarea contestase executarea silită a unor bunuri imobile cu care aceasta garantase unele împrumuturi încheiate anterior cu persoane fizice. Pe 5 mai 2011, cei doi au fost prinși în flagrant de procurori imediat după ce au primit de la denunțătoare suma de 2.300 de euro. Având în vedere că în aceeași zi, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat reținerea și arestarea preventivă a judecătoarei, în ziua de 7 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus arestarea preventivă pentru 15 zile. Anterior, pe 6 mai, Curtea de Apel București a dispus arestarea preventivă a lui Nicolae Marin pentru 29 de zile. De altfel, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători s-a dispus suspendarea din funcția de judecător a Larisei Dragomir începând cu data de 9 mai 2011.