DISTRIBUIŢI

Ana-Maria Pătru are 40 de ani și în ultimii nouă ani s-a aflat în conducerea Autorității Electorale Permanente. Prietenă cu Elena Udrea, absolvente amândouă de Drept la particulare, Ana-Maria Pătru a fost trimisă în judecată pentru 3 infracțiuni de trafic de influență și 2 infracțiuni de spălare a banilor. Pe 30 decembrie 2016, DNA anunța că procurorii anticorupție din Ploiești au reținut următoarea stare de fapt: „În perioada aprilie – iunie 2008, inculpata Pătru Ana Maria, în calitate de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente (A.E.P.) – funcție cu rang de secretar de stat – a pretins, iar în anul 2009 a și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale, suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în mun. București. În schimb, aceasta a promis că va susține derularea în bune condiții a unui contract încheiat de acea societate cu A.E.P., precum și că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.”

Totodată aceasta a mai primit șpagă și un Land Rover de 65000 de Euro pe care nu l-a trecut în declarația de avere, acesta fiind înmatriculat pe numele verișoarei sale. Detalii în articolul Răzbunare din dragoste? Cernăianu, singurul denunțător din dosarul Anei Maria Pătru, indicat de o verișoară ca fiind amantul fostei șefe AEP.

Însă asta reprezintă doar un sfert din activitatea infracțională a Anei Maria Pătru: la percheziția desfășurată la imobilul său din Voluntari, procurorii au ridicat mai multe documente cu tranzacții financiare din perioada 2009-2016 ale președintei AEP, în nume propriu sau prin intermediul unor persoane apropiate care însumate au valoarea de 857.607,42 EURO, sumă în care sunt incluși cei 210.000 euro de mai sus. Cei 857 mii de Euro au fost folosiți, conform raportului de constatare financiar-fiscală întocmit în cauză, pentru „achiziția de bunuri imobile precum și servicii necesare edificării și dotării acestora”.

Cum orice demnitar este obligat să depună declarații de avere am însumat și noi veniturile lui Pătru și ale soțului său  din anii 2009-2015, obținând suma de 346.000 de EURO (vezi tabel). Nu știm cum va justifica Pătru diferența de 510.000 de Euro cheltuită. În plus familia a mai și trăit în acești opt ani din aceleași venituri. Procurorii au disjuns această parte din dosar și verifică acum proveniența banilor. Astfel, Ana Maria Pătru va putea intra în galeria prietenelor absolvente de Drept cu infracțiuni multe și pedepsite cu zeci de ani de închisoare: Udrea, Bica, Topoliceanu și Pătru pe lângă care frații Iancu, Tender, Luca, Vântu, Voiculescu și Iacubov pălesc. Mai ales că ei au peste 60 de ani și beneficiază de eliberare condiționată mai rapidă. Ele, fetele, frumușelele care au vrut funcții și au întins mâna, o să împlinească 60 de ani după ce vor fi executat deja câte 10-15 ani în multiplele lor dosare.

 

1 COMENTARIU

  1. SI BASINESCU PETROV CE ZICE doar prin EDITAT UDREA stia tot ce facea madam Patru fiind amandoua la cumparaturi la paris de unde ia adus si lui o sticla fara gheata de wisiki.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.