Elena Faur, fostă şefă a Serviciului Achiziţii din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, a fost condamnată luni de Tribunalul Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, într-un dosar în care a fost acuzată că a acordat preferenţial unor firme contracte pentru achiziţii de produse, la preţuri supraevaluate şi de zece ori.
În acelaşi dosar, Ştefu Camelia, Nicolae Tacu şi Grigore Ion, administratori ai firmelor care au primit contracte cu dedicaţie la Spitalul Obregia, au fost condamnaţi cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu.
Pe latură civilă, Elena Faur a fost obligată de instanţă să plătească spitalului daune materiale de 4,8 milioane lei, din care o parte în solidar cu ceilalţi inculpaţi şi firmele acestora.
În plus, firmele implicate în trucarea licitaţiilor au fost obligate la plata unor amenzi penale: Freemac Med SRL – 90.000 lei, Trendy Alien SRL – 50.000 lei, Frigoterm Eco Service SRL – 50.000 lei, Sorel 99 SRL – 50.000 lei.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada iunie 2011 – decembrie 2016, inculpata Faur Elena, în calitate de șef al Serviciului Achiziții din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, și-a îndeplinit în mod defectuos, prin încălcarea legislației primare, atribuțiile de serviciu ce îi reveneau în domeniul achizițiilor publice, (cu privire la cercetarea pieței pentru obținerea celei mai bune oferte din punctul de vedere al raportului calitate/preț pentru bunurile ce fac obiectul contractului și negocierea condițiilor comerciale cu furnizorii, în special a prețurilor, precum și pe cele privind estimarea valorii necesităților).
Inculpata a beneficiat de ajutorul inculpaților Ștefu Camelia, Tacu Nicolae și Grigore Ion care, în calitate de administratori ai societăților inculpate, în scopul câștigării procedurilor de achiziție derulate de Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, pentru a crea aparența derulării unor proceduri legale, transparente și nediscriminatorii, ce asigură o utilizare eficientă a fondurilor, au furnizat angajaților Serviciului Achiziții din cadrul unității sanitare menționate, oferte de preț supraevaluate, întocmite în numele societăților administrate, precum și oferte privind aceleași produse întocmite în numele altor societăți, cu preț stabilit în mod intenționat ca fiind mai mare decât cel propus de societățile administrate de aceștia.
Cunoscând aceste împrejurări, inculpata Faur Elena a atribuit contractele de achiziție lucrări sau produse doar societăților „agreate”, administrate de inculpații menționați mai sus, deși prețurile practicate de acestea erau mult mai mari decât cele practicate de alți operatori economici. În acest sens, este de menționat faptul că în urma comparării prețurilor cu care produsele au fost comercializate către spital, cu prețurile la care aceste societăți au achiziționat, ele însele, produsele, a rezultat o supraevaluare a acestora cu 200% până la 1.100%.
În același context, inculpatul Popescu Claudiu Cristian Alexandru în calitate de Șef al Serviciului Administrativ și de președinte al comisiei de recepție a serviciilor prestate în baza a opt contracte încheiate de Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” cu societatea SC Trendy Alien SRL, a semnat procesele-verbale de recepție atestând contrar adevărului, că serviciile au fost prestate iar prestatorul și-a îndeplinit obligațiile asumate.
Mai mult, inculpatul a determinat și pe ceilalți membri ai aceleiași comisii de recepție, să semneze procesele-verbale de recepție menționate.
Prin aceste demersuri a fost produs unității medicale un prejudiciu de 4.855.474 lei, ce constituie totodată un folos necuvenit pentru firmele beneficiare al contractelor.
Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma menționată mai sus.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, asupra unor imobile ce aparțin inculpaților Faur Elena, Ștefu Camelia, Grigore Ion și Tacu Nicolae.
De asemenea, s-a mai dispus instituirea măsurii asiguratorii a popririi asupra sumelor aflate în prezent sau care vor intra în viitor în conturile aparținând inculpatelor SC Freemac Med SRL, SC Trendy Alien SRL, SC Frigoterm Eco Service SRL, SC Total Up Service SRL și SC Sorel 99 SRL.