Fostul director ARDAF Dâmbovița, fostul director adjunct, fostul șef al biroului contabilitate și fostul inspector verificator de la aceeași societate și alte două persoane au fost trimiși în judecată de DNA pentru prejudicierea firmei de asigurare ARDAF cu peste 6,7 milioane de lei, potrivit DNA.Procurori departamentului anticoruptie sustin ca fostul director al ARDAF Dâmbovița, Marius Daniel Pietricică, fostul director adjunct de asigurări, Cristian Marius Stan, fostul șef al biroului contabilitate, Silvia Loredana Iacob, și fostul inspector verificator, Cristina Sânpetrean, vor fi judecați pentru două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată și două infracțiuni de instigare fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată.În același dosar, vor mai fi judecați administratorul firmei SC Luisa Casa de Modă SRL București, Luiza Căzănescu, și administratorul SC Transoceanic SRL Târgoviște, Ioan Igescu, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată.În rechizitoriul întocmit, procurorii anticorupție arată că, în perioada octombrie 2003-octombrie 2005, cei patru membri din conducerea ARDAF Dâmbovița, trimiși ulterior în judecată, au aprobat încheierea mai multor contracte (de consultanță, de închiriere și de marketing) între societatea de asigurări și firmele reprezentate de Luiza Căzănescu și Ioan Igescu în condiții nelegale și cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, derularea acestora fiind, de asemenea, contrară Normelor ARDAF și prevederilor legale.În principal, contractele de consultanță vizau promovarea și vânzarea polițelor Căminul, asigurări de sănătate și asigurări de viață, instruirea agenților de asigurări și distribuirea de fluturași publicitari, contractele de marketing aveau ca obiect prestarea serviciilor de promovare și publicitate a produselor de asigurare ARDAF. Aceste contracte au fost decontate în condițiile în care Igescu, prin SC Transoceanic S.R.L. nu a prestat niciun serviciu în favoarea ARDAF iar Luiza Căzănescu nu a respectat clauzele contractuale în integralitatea lor.Prejudiciul total reținut în dauna societății de Asigurare Reasigurare Ardaf București se ridică la suma de 6.779.754,85 de lei (echivalentul a 1.857.314 de euro, calculat la cursul din luna octombrie 2005), sumă pentru care persoana juridică ARDAF s-a constituit parte civilă în procesul penal.În vederea recuperării pagubei produse prin infracțiunile susmenționate s-au luat măsuri asigurătorii prin instituirea unor sechestre asupra unor imobile aparținând lui Marius Pietricică și Luiza Căzănescu. Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Târgoviște, se mai arată în comunicatul DNA.
Home Actualitate Foști membri în conducerea ARDAF Dâmbovița, trimiși în judecată pentru un prejudiciu...