Home Actualitate Fostul director al Bursei din Sibiu, acuzat că ar fi înșelat mai...

Fostul director al Bursei din Sibiu, acuzat că ar fi înșelat mai mulți miniștri și vedete

DISTRIBUIŢI

Cristian Sima a dispărut de 11 zile
Fostul director al Bursei din Sibiu, Cristian Sima, ar fi înșelat mai multe persoane publice înainte de a dispărea acum zece zile, printre care foștii miniștrii Daniel Dăianu și Cătălin Predoiu, dar și solistul trupei ”Vama”, Tudor Chirilă, Andreea Raicu și omul de afaceri Puiu Popoviciu. Sima și-a desfășurat activitatea prin intermediul WBS Holding, societatea off-shore deținută de el și prin care s-au efectuat toate tranzacțiile, care însă nu ar avea legătură cu Sibex. Între timp, poliția s-a autosesizat și a început o anchetă, împreună cu Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Noul director al bursei crede că în acest caz există două variante: ori Sima a fugit cu banii clienților, ori i-a pierdut în tranzacțiile la bursă și s-a făcut nevăzut pentru a nu fi tras la răspundere.
Sima a fost demis miercuri din fruntea SIBEX, pentru că ar fi lipsit nejustificat mai multe zile, inclusiv în timpul unui control al CNVM, iar locul său a fost luat de Ovidiu Petru. Acesta ia în calcul faptul că fostul șef al bursei din Sibiu ar putea fi nevinovat. ”Sunt pure speculații în presă, nu au nicio legătură cu bursa din Sibiu, dânsul pur și simplu nu a fost prezent și Consiliul a decis să-l schimbe” a declarat Ovidiu Petru. Potrivit unui comunicat al bursei din Sibiu, aceasta nu are nici un fel de legătură cu WBS Holding. Astfel, Sibex și WBS operează pe piețe diferite, iar banii clienților tranzacționați la Sibiu sunt în siguranță.”Speculațiile ” la care s-a referit proaspătul director la Sibex sunt legale de dispariția, de 11 zile, a lui Sima, suspectat că ar fi fugit cu banii clienților, unii dintre ei persoane cunoscute. Nu este însă vorba de banii tranzacționați la Sibex, ci de afacerea proprie a fostului director, respectiv WBS Holding și WBS Romania, firmele prin care banii investiți la bursă erau tranzacționați pe piețe externe. Prima dintre societăți este înregistrată de Sima în Insulele Virgine Britanice, cunoscut paradis fiscal. Întrucât nu poate verifica firma din afara României, CNVM a început ieri controalele la WBS România, îndemnând public clienții care se consideră prejudiciați să depună reclamații. Ultimele vești de la Sima au venit pe 1 octombrie, când a trimis un mail unui director de bancă, spunând că i-au fost furate laptopul, telefonul, actele și cardul bancar. Angajații Sibex au sunat pe telefonul fix din vila lui Sima din Elveția, dar postul telefonic este suspendat.

Daniel Dăianu, client al WBS: "Sunt stupefiat de dispariția lui Sima”
Fostul ministru de Finanțe Daniel Dăianu, unul dintre clienții lui Cristian Sima, afirmă că a investit deoarece i s-a spus că sunt "câștiguri mici, dar sigure".
"Sunt stupefiat de dispariția lui Sima (…) Am crezut în buna credință a unor oameni dintre care unul a ajuns președintele Sibex. Am conturi deschise la cele două societăți WBS România și la WBS Holding pentru că mi s-a spus că doar așa se putea tranzacționa pe piețele externe. Am investit pentru că mi s-a spus că sunt câștiguri mici dar sigure. ?ê?£tiam că nu lucrează în marjă, că riscurile sunt mici. Extrasurile de cont primite de la firma de brokeraj arată că am contul pe profit nu pe pierdere, dar acum mă întreb dacă acest informații sunt sau nu adevărate. Poliția și autoritățile competente trebuie să investigheze ce s-a întâmplat cu banii clienților, dacă au avut loc tranzacții neautorizate cu banii clienților", a spus el.

Mihai Niculescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.