Home Actualitate Fostul director Hidroelectrica implicat în dosarul penal de la Brașov

Fostul director Hidroelectrica implicat în dosarul penal de la Brașov

DISTRIBUIŢI

În anul 2009, ziarul Curentul a dezvăluit că Mihai David, omul lui Sorin Ovidiu Vântu a fost numit director general la Hidroelectrica la propunerea lui Mircea Geoană, lucru confirmat apoi și de președintele de atunci Traian Băsescu. Acesta  a condus Hidroelectrica până la 01 ianuarie 2011.

În cadrul perchezițiilor desfășurate la Primăria Brașov, DNA face cercetări cu privire la abuz în serviciu în legătură cu încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare sau prestări servicii de către SC CET SA Brașov sau SC Tetkron SRL, societăți deținute de UAT Municipiul Brașov cu SC Bepco SRL Ghimbav, controlată de Simina Costan, Călin Filimon Costan și Mihai David (fost director Hidroelectrica SA). Procurorii susțin că prin acestea s-ar fi urmărit devalizarea celor două societăți și scoaterea lor de pe piața energiei în favoarea Bepco, producând un prejudiciu de peste un milion de euro în patrimoniu bugetului local.

Sursele au arătat că, în perioada 2010-2011, în scopul obținerii de foloase necuvenite de către Bepco, în baza unor înțelegeri prealabile între reprezentanții firmei private, primarul Brașovului ar fi determinat AGA CET SA și persoane din conducerea societății să încheie contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect energie termică sau active subevaluate sau să cedeze cu titlu gratuit active aparținând CET SA, prejudiciind astfel patrimoniul acesteia.

În acest scop s-a încheiat un contract pe 15 ani pentru vânzarea-cumpărarea de energie termică livrată din centralele electrice de cogenerare în vederea furnizării acesteia consumatorilor de energie termică racordați la CET Brașov.

Aceleași surse au explicat că tot în scopul promovării intereselor Bepco, din dispoziția primarului Scripcaru, în mai 2010, directorul CET SA a emis avizul tehnic prin care s-a aprobat racordarea respectivei firme la rețeaua electrică și prin care se ceda cu titlu gratuit o parte de 19,67 MW din cota de 50 MW aprobată pentru producere de ANRE.

Ulterior, mai susțin sursele citate, prin Hotărârea AGA CET s-a aprobat punerea la dispoziția Bepco a mijloacelor fixe, utilajelor, conexiunilor cuprinse necesare producerii energiei termice aflate în proprietatea acesteia pe considerentul că nu ar mai fi fost folosite în activitatea curentă și aceste bunuri reprezintă un accesoriu față de contractul de furnizare.

Procurorii ar fi constatat că s-a ajuns ca CET Brașov să cumpere energie termică de la producător privat care folosește bunurile sale în mod gratuit.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.