Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie penală de către URSU MARIUS-ARTHUR, fost Director general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (A.N.C.P.I.), întrucât, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat un număr de 5 acte, constând în ordine și referate prin care acesta a numit-o pe soția sa ca membră a echipei de proiect cu titlul „Proprietatea imobiliară – fundament pentru politici naționale și europene”, pe de o parte, respectiv, prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial prin prisma veniturilor de natură salarială, în sumă de 3.120 Lei, obținute de către soția acestuia în urma participării în echipa proiectului sus-menționat, pe de altă parte.
Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6, București, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către URSU MARIUS-ARTHUR a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, potrivit cărora „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act […] prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său […] se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.