Home Actualitate Fotbalul românesc-lovit de un dosar al transferurilor

Fotbalul românesc-lovit de un dosar al transferurilor

DISTRIBUIŢI

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) informează că, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acționat în scopul obținerii unor beneficii financiare substanțiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a unui număr de 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.
Poliția Română precizează că sportivii sunt înregistrați la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro.
Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON), arată Poliția Română, într-un comunicat de presă .. Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au efectuat două percheziții la sediile a două cluburi sportive, informează Poliția Română.
Perchezițiile au vizat ridicarea unor înscrisuri și documente, precum și identificarea tuturor persoanelor implicate și a participației acestora, într-un caz de delapidare.
Concret, la data de 9 octombrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca-Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor s-au sesizat din oficiu cu privire la existența în cadrul unui club sportiv din județul Cluj, a unui grup infracțional organizat ce a acționat în vederea delapidării clubului.
Cauza a fost înaintată la DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj pentru competentă soluționare.
"Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus începerea urmăririi penale «in rem», sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inițiere/constituire a unui grup infracțional organizat și delapidare cu consecințe deosebit de grave, prev.de art.7 al.1 și 3 din Legea 39/2003 și art.215 indice 1 al.1, 2 Cod penal", se arată într-un comunicat de miercuri al DIICOT.
Concret, potrivit DIICOT, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acționat în scopul obținerii unor beneficii financiare substanțiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a unui număr de 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.
"Transferul cu titlu gratuit a unor jucători cotați pe piață cu o valoare ridicată, estimata la aproximativ 11.000.000 de euro și care au generat cheltuieli încă de la momentul achiziției, în contextul unei situații financiare deficitare a clubului, este de natură să genereze suspiciuni cu privire la realitatea contractelor de transfer încheiate.
Procurorii DIICOT au efectuat percheziții în municipiile Cluj – Napoca și Ploiești, la sediile sociale ale celor două cluburi sportive, în vederea ridicării de documente și alte mijloace de probă.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj a obținut autorizație de percheziție de la instanța clujeană într-un caz în care s-a început urmărirea penală pentru constituire de grup infracțional organizat și delapidare cu consecințe deosebit de grave, referitor la transferarea cu titlu gratuit a mai multor fotbaliști între cluburile U Cluj și Petrolul Ploiești, informau surse judiciare.
Finanțatorul Universității Cluj, Florian Walter, a anunțat, la finalul sezonului 2011/2012, că părăsește gruparea ardeleană, urmând ca majoritatea jucătorilor de valoare din lot să se transfere la Petrolul Ploiești, club la care dorește să se implice financiar. Florian Walter s-a declarat dezamăgit de autoritățile locale din Cluj-Napoca care nu s-au implicat în susținerea echipei.
În vara acestui an, Petrolul Ploiești a transferat doisprezece fotbaliști de la Universitatea Cluj: Mircea Bornescu (portar, 32 ani), Sebastian Achim (fundaș, 25 ani), George Galamaz (fundaș, 31 ani), Lukasz Szukala (fundaș, 27 ani), Constantin Grecu (fundaș, 23 ani), Dorinel Popa (mijlocaș, 23 ani), Ovidiu Hoban (mijlocaș, 29 ani), Laurențiu Marinescu (mijlocaș, 27 ani), Adrian Cristea (mijlocaș, 28 ani), Marian Cristescu (mijlocaș, 27 ani), Nwakaeme Tony (atacant, 23 ani) și Gheorghe Grozav (atacant, 22 ani).

Olga Dumitrescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.