Home Actualitate Fraudă din bani europeni la Galați

Fraudă din bani europeni la Galați

DISTRIBUIŢI

A început sezonul ultimelor tunuri înainte de alegeri locale

Apropierea alegerilor locale determină adevărate competiții la nivelul administrațiilor locale pentru cheltuirea banilor publici. În goana după profit electoral, autoritățile locale încearcă să dea și ultimele tunuri pentru  că nu se știe niciodată ce aduce rezultatul votului. Această atitudine caracterizează și autoritățile locale din Galați care  trag tare la cheltuirea banului public, ultima ispravă fiind încredințarea  lucrărilor de reabilitare a unui bulevard și a trei străzi, inclusiv a liniilor de tramvai, rețelelor electrice, de apă și canalizării aferente, printr-o licitație dubioasă, din  care municipalitatea pierde o grămadă de bani, dar câștigă în schimb niște băieți deștepți din urbea de pe malul Dunării, abonați de ani buni la contractele din bani publici. Generozitatea cu care sunt aruncați aproximativ un milion de euro din banii europeni nu poate decât să ridice semne de întrebare asupra legalității organizării licitației. Licitația pentru modernizarea bulevardului Oțelarilor și a străzilor Stadionului, Frunzei și Gh. Asachi din Galați s-a încheiat la 5 decembrie 2011. La vremea respectivă nu s-a anunțat nimic despre selectarea participanților pentru intrarea la licitația electronică. La licitație, dintre cele 15 firme care și-au anunțat intenția să depună oferte, s-au prezentat doar cinci. Ulterior, fără explicații, a fost selectată pentru intrarea la licitația electronică asocierea dintre firmele Tancrad SA și Max Boegl din Germania. Cea care venise cu cel mai mare preț. Dar care, potrivit presei locale, beneficiază de multă bunăvoință și de multe contracte grație relației privilegiate  dintre primarul PSD Dumitru Nicolae și Traian Stăncic, cel care a înființat  firma  Tancrad SA,  pe care a cedat-o ulterior copiilor săi. Potrivit acestor informații, primarul orașului Galați și Traian Stăncic au fost colegi  la Combinatul Siderurgic Galați și au rămas buni prieteni, dovadă fiind tocmai contractele câștigate aproape pe bandă rulantă de firma Tancrad în timpul mandatului lui Dumitru Nicolae.

Cea mai proastă ofertă pentru municipalitate, cea mai bună pentru abonații la bani publici

Având în vedere faptul că USL a decis să susțină la alegerile locale de anul acesta un alt candidat pentru primăria Galațiului, pe președintele clubului de fotbal Oțelul Galați, Marius Stan, actualul primar al urbei s-a gândit probabil că înainte să plece din scaun trebuie să-i facă un ultim serviciu prietenului său Stăncic. Așa a luat naștere tunul de peste un milion  de euro pe care se pregătește să-l dea primăria Galați la finalul mandatului lui Dumitru Nicolae. Astfel, costurile lucrărilor pentru reabilitarea celor patru artere menționate și a rețelelor din zonă erau estimate de organizatorii licitației la 37.961.609 de lei. După analiza ofertelor a reieșit și clasamentul celor cinci societăți înscrise la licitație. Cea mai bună ofertă a aparținut firmei Mari Vila Com SRL din București (33.178.103 de lei), urmată de asocierea OHL AS-Soares da Costa-Atlas SA Galați (37.545.455 de lei), asocierea Construcții Feroviare SA Câmpulung Modovenesc-Construcția Mecanique Galați (37.216.058 de lei), SC Litoral Construct Constanța (37.957.822 de lei) și asocierea Trancrad SRL & Max Boegl Germania (37.951.651 lei). Diferența dintre cea mai bună ofertă – a Mari Vila Com SRL – și a firmei Tancrad (cea selectată să intre singură la licitația electronică) – este de  4.773.548 lei (aproximativ 1,1 milioane de euro). Trebuie menționat și că oferta Tancrad SRL se duce până spre limita maximă stabilită de organizatorii licitației, fiind mai mică cu doar 9.958 de lei (circa 2.300 de euro). Dar ce mai contează câteva milioane de lei când la mijloc e vorba de o prietenie  de-o viață , după cum scriu ziariștii din presa locală! 
Potrivit informațiilor publicate de aceștia,  Tancrad este abonată la contractele  Consiliului Local și la cele ale Consiliului Județean Galați, ambele controlate de pesediști fideli lui Dan Nica . O listă a beneficiarilor lucrărilor efectuate de Tancrad, luată chiar  de pe site-ul  societății, arată ca lucrările s-au făcut la instituții controlate ani de zile de PSD: Primăria Galați, Spitalul de Copii Galați, Spitalul de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Galați, Inspectoratul ?ê?£colar Județean Galați, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați etc. Cu încasări de sute de milioane de euro anual, este normal ca societatea sa fie mereu în topuri și în preferințele autorităților gălățene. Primarul Dumitru Nicolae a fost atât de mulțumit de serviciile prestate de firma prietenului său Stăncic încât a recomandat-o și colegului său de partid Bunea Stanciu, președintele CJ Brăila. Așa se face că din 2005 încoace, de când Bunea Stanciu păstorește peste CJ Brăila, firma Tancrad și-a deschis o sucursală și în județul vecin,  câștigând anual   zeci de contracte din bani publici, după cum a inventariat presa locală. Probabil acest succes al firmei în relația cu autoritățile locale a fost determinat și de faptul că sucursala Tancrad din Brăila a fost deschisă chiar în clădirea Concivia, care aparține liderului PSD Bunea Stancu.

Curtea de Apel Galați are cuvântul
 
Revenind la tunul pregătit de primăria Galați, trebuie precizat că  intrarea în faza finală a licitației electronice a unei singure firme este ea în sine un motiv de contestație, cu atât mai mult cu cât a fost selectată una dintre cele mai proaste oferte. Mai mult, aruncă semne de întrebare și faptul că lipsește o informare cu privire la celelalte oferte având în vedere faptul că este vorba la mijloc de bani europeni a căror cheltuire trebuie să fie cât mai transparentă posibil pentru a nu ridica suspiciuni  ulterioare. În condițiile în care România a avut blocate fonduri europene importante tocmai din cauza modului în care baronii locali au organizat licitațiile cu dedicație pentru clientela lor politică, continuarea acestor practici nu denotă altceva decât un dezinteres total pentru banul public, combinat cu grija deosebită pentru buzunarele și conturile prietenilor.  Banii pentru lucrările din Galați  provin din fonduri europene nerambursabile acordați prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (80,35%), alți 17,65% de la bugetul de stat, iar restul de 2% de la bugetul local. Potrivit surselor noastre, două dintre cele patru firme eliminate din motive greu de înțeles au contestat decizia  în instanță, la Curtea de Apel Galați, termenul de judecată fiind 23 februarie.  Poate magistrații vor fi mai atenți decât autoritățile locale atunci când vine vorba de cheltuirea banilor europeni.
 
Bogdan Cristescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.