Politia Romana are de la 1 septembrie o noua structura pentru lupta impotriva crimei organizate ca urmare a micsorarii numarului de directii din IGPR. Noua organigrama a fost deja aprobata de ministrul administratiei si internelor, Vasile Blaga (foto), iar politistii vor lupta impotriva crimei transfrontaliere.
Cea mai relevanta schimbare se refera la faptul ca politistii de la DGCCO vor prelua cazurile de specialitate chiar daca acestea sunt din sfera economica. Practic, orice dosar in care exista si o incadrare conform Legii 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate sau potrivit Legii 508/2004 de combatere a macrocriminalitatii economico-financiare va fi lucrat de noua structura.
In acelasi timp, ofiterii de aici se ocupa in continuare de infractiunile comise pe internet, de falsificarea de moneda si droguri. Tot aceasta structura va avea competenta pentru infractiunile comise prin mijloace electronice cum este falsificarea cardurilor bancare.
La nivel teritorial, Directia Generala de Combatere a Criminalitatii Organizate va include 15 Brigazi de Combatere a Crimei Organizate si 27 de Servicii judetene. Activitatile operative se vor desfasura sub coordonarea Serviciilor Teritoriale ale Directiei de Combatere a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism din cadrul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie spre deosebire de parchetele Curtilor de Apel, cum se intampla pana acum.
Noua formula ofera mai multa autonomie serviciilor si brigazilor din teritoriu pentru ca acestea nu sunt subordonate direct sefului DGCCOA. Ele raspund mai intai in fata sefului de inspectorate judetene de politie si a procurorilor Serviciilor Teritoriale ale Directiei de Combatere a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.
Schimbarile acestea au loc la cateva saptamani dupa ce seful IGPR, Dan Fatuloiu, a decis sa reorganizeze institutia in trei directii: ordine publica, investigatii criminale si combatere a crimei organizate. Prin aceasta masura a disparut scriptic directia judiciara, traditionala in ultimii 50 de ani, politistii specializati pe acest tip de anchete urmand sa desfasoare activitatea la directia de investigatii criminale.