Home Actualitate Frig extrem în România

Frig extrem în România

DISTRIBUIŢI

Administrația Națională de Meteorologie nu va mai emite avertizări pentru cantități mari de precipitații, dar temperatura va fi deosebit de scăzută în perioada 2-5 octombrie, ajungând până la minus 6 grade Celsius în depresiuni și la munte, temperatura urmând să crească de luni, până la 20 de grade.
Începând cu ziua de luni, temperatura se va menține caldă pentru cel puțin 10 zile, a anunțat la Guvern conducerea ANM.
Miercuri, 2 octombrie, vor fi cumulate cantități de apă de maximum 10 litri/metru pătrat în Munții Banatului și Munții Meridionali, iar joi, 3 octombrie, acumulările de apă nu vor depăși 5 litri/metru pătrat. La munte, precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare.
La rândul lor, reprezentanții Institutului Național de Hidrologie au precizat că, în ultimele 36 ore, au fost înregistrate depășiri ale cotelor de atenție pe râuri din județele Caraș-Severin, Prahova și Buzău și o singură depășire a cotei de inundație în județul Constanța, pe râul Corbu, iar pentru următoarele 24 ore sunt anticipate creșteri de debite în bazinele hidrografice Jiu, Olt Inferior, Vedea, Mureș Inferior și bazinele superioare ale Argeșului și Ialomiței, dar fără depășiri ale cotelor de atenție.
Aceștia au asigurat că nu există pericol de inundație în vreun bazin hidrografic.
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat anterior că avertizarea cod portocaliu de ploi și vânt este menținută până miercuri la ora 2.00 doar în județele Constanța și Tulcea, în timp ce Capitala și restul județelor din jumătatea de sud a țării se află sub cod galben.
Astfel, pentru județele Constanța și Tulcea au fost anunțate ploi abundente, cantități de apă urmând să mai ajungă, local, la 40-50 de litri pe metru pătrat, iar rafalele de vânt vor putea depăși, temporar, peste 80-90 de kilometri pe oră.
Celelalte județe din jumătatea de sud a țării, precum și Capitala, rămân sub cod galben de ploi și vânt, până miercuri la 8.00. În Bărăgan, vântul va mai prezenta intensificări, cu viteze de 50-70 de kilometri pe oră, se mai arată în noua atenționare emisă de ANM.
Tot până miercuri la ora 2.00, în Carpații Orientali și estul Carpaților Meridionali, iar trecător și în Subcarpații Moldovei, Transilvaniei și Munteniei, precipitațiile vor fi predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, mai precizează meteorologii.
ANM mai avertizează că vremea se va menține deosebit de rece în regiunile extracarpatice și cele centrale, unde frecvent temperaturile în timpul zilei se vor situa cu aproximativ 10 grade sub valorile medii multianuale ale acestei perioade a anului.

Olga Dumitrescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.