Home Actualitate Fructe turcești pline de pesticide depistate de ANSVSA

Fructe turcești pline de pesticide depistate de ANSVSA

DISTRIBUIŢI
Centralizările datelor furnizate de structurile de specialitate din cadrul Autorităţii arată că, în perioada 5-11 mai, au fost înregistrate depăşiri ale limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide, la probele prelevate din fructe, caise şi nectarine, provenite din Turcia.
În prima situaţie, facem referire la o cantitate de 250 de kg de caise, la care, buletinul de analiză a arătat o depăşire a limitei maxime admise pentru fungicidul kresoxim-metyl*. La data controlului, inspectorii ANSVSA au constatat că 171 de kg din acest lot fuseseră comercializate. Restul cantităţii de fructe, care a fost găsit în depozitul unităţii, în stare avansată de depreciere, a fost distrus.
În ceea ce priveşte nectarinele, probele au fost prelevate dintr-un lot, în cantitate de 2.280 de kg. Rezultatele analizelor au indicat o depăşire a limitei maxime admise pentru acelaşi fungicid. 
În prezent, operatorul economic desfăşoară operaţiunea de retragere a fructelor din acest lot, sub supravegherea inspectorilor ANSVSA. 
În perioada 5 – 11 mai au fost controlate 346 de transporturi de legume şi fructe provenite din ţări terţe, din care au fost prelevate 46 de probe. La două dintre acestea rezultatele analizelor au evidenţiat depăşiri ale limitei maxime admise (probele prelevate  din lotul de caise şi cel de nectarine menţionate), restul probelor având rezultate conforme.
Verificările au fost realizate în posturile de inspecţie la frontieră şi în punctele finale de import şi au vizat determinarea prezenţei şi a încadrării în limitele admise ale reziduurilor de pesticide din fructele şi legumele provenite din import.
Menţionăm că, atât pentru proba prelevată din lotul de caise, cât şi pentru cea prelevată din lotul de nectarine, depăşirea limitelor maxime înregistrată nu produce efecte toxice acute în cazul unui consum ocazional, dar poate afecta sănătatea, în urma unui consum îndelungat a unor cantităţi mari de produs contaminat.
*Kresoxim-metyl – fungicid utilizat pentru controlul rapănului(scab) şi a altor boli fungice pe o gamă largă de culturi: sfeclă de zahăr; fructe, inclusiv mere, struguri, pere; legume cucurbitacee; nuci pecan etc.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.