DISTRIBUIŢI

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a sesizat DNA, împotriva funcționarilor din Ministerul Sănătății care au semnat o adresă oficială în care neagă existența unor contracte încheiate cu furnizorii de vaccinuri împotriva COVID-19.

Concret, semnatarii adresei au atestat împrejurări nereale privind inexistența acestor contracte, consecutiv acțiunii de includere a informațiilor despre aceste contracte în categoria celor clasificate/confidențiale, în scopul ascunderii încălcării legii de către oficialii care au încheiat respectivele contracte păguboase pentru statul român.

Deși în actele oficiale ale Guvernului României se arată clar existența unui număr de patru contracte semnate cu producătorii cu care Comisia Europeană a încheiat Acorduri de cumpărare, oficiali ai Ministerului Sănătății au atestat faptul că aceste contracte nu există.

Răspunsul oficial al acestora a venit în urma cererii FACIAS de a fi făcute publice cele patru contracte, pentru a respecta principiul transparenței și pentru corecta informare a publicului larg.

Astfel, negarea existenței celor patru contracte în adresa oficială trimisă FACIAS înseamnă că semnatarii adresei au dezinformat și distorsionat realitatea. De aceea, FACIAS a sesizat DNA sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, prev de art. 321 alin. 1 Cod penal, favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal și abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal.

Actele oficiale ale guvernului care fac referire la cele patru contracte sunt publice, astfel încât din examinarea comparativă a datelor/informațiilor din cele două înscrisuri oficiale, reiese cu evidență că funcționarul din cadrul Serviciului Relații publice și presă al Ministerului Sănătății, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a atestat fapte necorespunzătoare adevărului, falsificând astfel înscrisul oficial.

Totodată, funcționarii Ministerului Sănătății au afirmat despre conținutul acestor contracte că este secret și că poate fi comunicat doar cu acordul Comisiei și al producătorilor. Din nou, un fapt nereal, așa cum demonstrează existența publică a acordurilor încheiate de Comisia Europeană, disponibile pe site-ul oficial al UE.

Acțiunile funcționarilor publici prejudiciază cetățenii, în sensul că neagă acestora dreptul la informare asupra unor probleme de interes public, cum sunt cele legate de sănătatea publică în contextul pandemiei și risipirea banului public pe vaccinuri ce nu sunt folosite și urmează să expire.

FACIAS a cerut în mai multe rânduri explicații oficiale privind cheltuirea iresponsabilă a banilor în procesul de achiziție de vaccinuri împotriva COVID-19 și a solicitat renegocierea contractelor existente, în contextul în care România nu a folosit majoritatea dozelor cumpărate și s-a obligat să mai achiziționeze un număr semnificativ de doze.

FACIAS, conform scopului statutar, dar și prin activitatea sa constantă din ultimii 14 ani, apără drepturile cetățenilor și urmărește asigurarea transparenței în funcționarea instituțiilor statului, ca principiu al democrației și statului de drept.

PLÂNGEREA PENALĂ FACIAS POATE FI CONSULTATĂ AICI

3 ARII

  1. daca e fundatia lui felix – asta cica este pensionar si nu are bani sa plateasca statului roman datoria de 60 mil Euro pt care a facut si puscarie fiind condamnat la 10 ani. A cumparat insa palatul Mogosoaia?

  2. daca e fundatia lui felix – asta cica este pensionar si nu are bani sa plateasca statului roman datoria de 60 mil Euro pt care a facut si puscarie fiind condamnat la 10 ani. A cumparat insa palatul Mogosoaia?

  3. Buna ziua,
    Interesant este ca imediat ce au reusit falimentarea calificata a activitatii Institutului Canatacuzino cu sprijinul total dezinteresat al unei anumite clase functionari romani cu fustitzte asa zis pro-europeni, a fost practic reusit cel mai pervers atac in materie de drept Constitutional din Romania, unde negru pe alb este stipulata obligatia statul de a asigura accesul si protectia sanatatii populatiei.
    Ce mai interesa pe decideni de la Palatul Cotroceni sau macar pe cel care dirija administrarea efectiva a tarii de la palatul Victoria ca intreaga politica sanitara de preventie in materie de boli de orice natura care sa apere cetatenii romani a fost pur si simplu sabotata in cel mai salbatic mod cu putinta.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.