Prim-ministrul român Victor Ponta s-a lăudat că vizita premierului francez Jean-Marc Ayrault constituie un eveniment deosebit de important, „întrucât nu am mai avut un premier francez în vizită în România de mai bine de șase ani”. Mai mult decât atât, Ponta a plasat această vizită oficială în lumea inefabilă a sibolurilor: „Ceea ce este important în această vizită este în primul rând simbolistica. Este prima data în istoria acestei reședințe când un prim-ministru este prezent pentru a sărbători Ziua Națională a Franței, 14 iulie. Deci cred că prin acest simbol se demonstrează și forța relațiilor franco-române.” Vorbe frumoase și meșteșugite care, însă, nu l-au împiedicat să comită o gafă diplomatică penibilă: în cursul unei conferințe de presă, Ponta și-a permis să „cenzureze” traducerea unui răspuns oferit de oaspetele Jean-Marc Ayrault. O gafă care, cu siguranță nu va fi trecută cu vederea de cancelariile lumii civilizate. Prezent la Palatul Victoria, prim-ministrul Franței a fost întrebat de jurnaliștii din țara sa care este poziția guvernului pe care îl conduce legat de gazele de ,șist. Aceasta a fost o ultimă întrebare la care oficialului francez a răspuns totuși pe larg: „Poziția Guvernului francez este extrem de clară. Președintele Republicii și cu mine am declarat deja în numeroase ocazii (…) că este clar exclusă exploatarea gazelor de șist în Franța, în prezent, și nu a fost dată nici o autorizație în acest sens. (…) Obiectivul nostru este să reducem consumul de energie și în particular de energie bazată pe combustibili fosili”. În plus premierul francez a mai precizat că Guvernul de la Paris va investi masiv în energia regenerabilă. Întrucât aceasta era ultima întrebare din conferința de presă ținută de cei doi premieri, aceștia s-au ridicat ca să plece. Reprezentanții presei românești au cerut, cumera și firesc, să li se traducă răspunsul înaltului oficial francez. În loc să îndeplinească această formalitate, premierul Ponta a găsit de cuvință să râdă și probabil să le facăcu ochiul șmecherește după care să le comunice pe un ton oarecum complice: „Asta cu gazele de șist nu mai traducem, da?” Păi da! Premierul francez expusese clar poziția oficială a guvernului său, fără să o „scalde” precum face acum brava noastră guvernare USL-istă. Probabil că ei și-ar fi închipuid că toată lumea a uitat faptul că unul dintre dintre cele mai dure acuzații incluse în textul moțiunii de cenzură care a provocat căderera Guvernului Ungureanu a fost legată exact de gazele de șist. Atunci, USL-ul a condamnat „mafia portocalie” PDL-istă că, aprobând explorarea gazelor de șist, vinde averea țării și otrăvește viitorul copiilor noștri. Acum, la un an de la acele acuzații catastrofice, USL tocmai a aprobat începerea explorării gazelor de șist din județul Vaslui. Așa că, „Asta cu gazele de șist nu mai traducem, da?” o dorință strecurată șmecherește, devine, dincolo de gafa diplomatică, expresia clară a unei încercări stângace de a ascunde penibila șovăielnicie a actualei guvernări USL-iste.
Brâncuși „italianul”
Prezența premierului francez Jean-Marc Ayrault la București a prilejuit și o relativă clarificare a problemei privitoare la o eventuală repatriere a rămășițelor pământești ale genialului Constantin Brâncuși. În cadrul unui interviu acordat jurnaliștilor de la sait-ul „Ziare.com” înaltul oaspete a fost întrebat: „Ce șanse sunt ca Franța să returneze rămașițele lui Constantin Brancuși?” Răspunsul oferit a reflectat, diplomatic, complexitatea acestei situații: „Este o problemă de drept. Nu depinde de Franța repatrierea, indiferent despre cine este vorba. Brâncuși era în primul rând francez. În al doilea rând, și-a exprimat dorința de a fi îngropat în Franța, nu în România. Dacă este vorba să-i schimbăm dorința, executorul său testamentar trebuie să ia această decizie. Dacă acesta acceptă ca rămășițele lui Brâncuși să fie repatriate în România, abia atunci și numai atunci, administrativ, există o procedură a statului. Dar statul francez nu poate decide singur soarta lui Brâncuși. Sincer, cred că este o problemă clară de drept civil, care trebuie explicată și care depinde de instrucțiunile testamentare și de executorul testamentar al lui Brancusi. Dacă îmi pot permite, cred că aura lui Brancuși, faptul că este un sculptor cunoscut în întreaga lume, îl face mai degraba un cetățean al lumii. Majoritatea francezilor nu știu de Brâncuși și originea sa româna, stiu că Brâncuși e un italian care a locuit în Franța, deci nu e naționalism în raport cu aceasta problemă”. Mda, Brâncuși italianul! Vive la France!
Vasile Surcel
