Pentru prima oară în istoria recentă a României Imnul de Stat al țării a fost întinat și batjocorit de o adunătură jegoasă de pseudo cadre militare, așa-zișii rezerviști din minuscula organizație creată de acolitul lui Vadim Tudor, Mircea Dogaru, fost de altfel angajat parlamentar al grupului Partidului România Mare. La festivitățile de la Iași dedicate marcării a 152 de ani de la Mica Unire înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza, un grup de aproximativ 150 de pensionari ai așa zisului Sindicat al Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere au huiduit în timpul intonării Imnului de Stat, sub pretextul că-l huiduiesc pe Traian Băsescu. Puteau să se abțină în timpul ceremonialului solemn, care dura maximum trei minute, însă într-o totală nerușinare, care-i dezonorează și-i exclude practic din rândul militarilor, pensionarii burduhănoși ai lui Dogaru au urlat și zbierat ca niște jivine bolșevice în timp ce se cânta „Deșteaptă-te Române“. Sunt destule zile în care Băsescu putea fi huiduit, dar alegerea zilei de astăzi arată lipsă de respect, lipsă de onoare militară și de demnitate a hăulitorilor lui Vadim și Dogaru. Gașca haidamacilor în rezervă, care se pretind a fi ceea ce nu sunt – militari ai Armatei Române. Cadrele militare active și în rezervă, uriașa masă a celor peste 200.000 de rezerviști militari față de care „Sindicatul“ lui Dogaru, anexă a PRM, cu cei mai puțin de 2.000 de membri, ar trebui urgent să se dezică de acțiunile acestora pentru a nu ajunge ca minerii lui Iliescu, care și astăzi, după 20 de ani de la Mineriadă, au imaginea pătată.
Aluzii para-masonice la soarta lui Cuza?
Din motive de filiație masonică, Mircea Dogaru, istoric la bază, a fixat ziua scandalurilor și hăuliturilor trupei sale de zgomote în data de 24 Ianuarie, ziua Unirii Principatelor, zi legată de numele lui Cuza, izgonit din țară, după un arest la Palatul Cotroceni, ca urmare a unei conspirații masonice sprijinite de trădători din Armată. Armata a avut atunci același rol ca și în cazul Antonescu, acesta fiind trădat de ofițeri „prelucrați“ de serviciile sovietice. Servicii sovietice care au o strânsă legătură cu haina militară îmbrăcată „la apelul bocancilor“ de tânărul Dogaru, care și-a primit uniforma datorită socrului său, generalul-colonel Vasile Petruț, cadru de bază al GRU, Glavnoe Razvedivatelnoe Upravlenie – adică serviciul de informații al Armatei Roșii. Dogaru, fost și pe la Tarom, pe un post gras, „afară“, tot via tata-socru, deși nu are o zi de armată și deși „munca“ sa a avut loc în cadrul secției propagandă militară (a se înțelege de partid) alături de Ilie Ceaușescu, la Direcția Propagandă din Secția Politică Superioară a Armatei, se pretinde acum purtător de cuvânt al cadrelor militare.
Cârpele kaghebiste mai au însă obiective, nu li s-a încheiat misiunea, iar fixarea acțiunilor de scandal de ziua dedicată lui Cuza, 24 ianuarie, este o transparentă trimitere simbolică pe adresa lui Traian Băsescu. Armata pe care o reprezintă Dogaru amintește de trădătoarea Divizie Tudor Vladimirescu a Moscovei adusă de Ana Rahbinson Pauker, țiitoarea lui Stalin.
Adevărații militari ai României au fost cei ca Gheorghe Arsenescu, colonel al Armatei Regale, care a dus rezistența armată în munți împotriva cotropitorului sovietic, ajutat de populația din satele submontane, eroi anonimi pe frontul antisovietic, printre aceștia și femei ca Elisabeta Rizea. Arsenescu a fost ucis prin împușcare în 1962 la Jilava, iar familia sa nu a primit nicio pensie niciodată. Ion Gavrilă Ogoranu este un alt autentic luptător care s-a împotrivit cu arma în mână cotropitorului rus, bolșevicilor, alături de mii de alți luptători, ofițeri ai Armatei României și care nu numai că nu a primit nicio pensie niciodată, dar, mai mult, a murit fără a i se recunoaște de către actualul stat român calitatea de luptător anticomunist, rămânând cu stigmatul infamant de delincvent de drept comun, pus de Securitatea din rândurile căreia a făcut parte un alt acolit al lui Mircea Dogaru, generalul de brigadă SRI Aurel Rogojan, portavoce a mașinăriei dezinformării nerușinate. Acesta a căutat să instige rezerviștii militari afirmând că KGB-ul s-ar găsi la Palatul Victoria, încercând să utilizeze autoritatea instituției din care a făcut parte în beneficiul Alianței Ticăloșiților – așa-zisa Opoziție condusă la vârf de un Voiculescu și Vîntu, un fel de mareșali de cârpă de șters veceuri, cu maxime probleme penale. Finalizarea în decursul acestui an a unor dosare mătrășite ani de-a rândul prin manevrele de culise și de partid ale slujbașilor fideli ai regimului Iliescu le va asigura acestora o adresă stabilă la Jilava, pe perioade cuprinse între 12 și 17 ani.
Impostura pseudo-cadrelor militare de teapa lui Mircea Dogaru
Acesta e motivul pentru care golănașii de tot felul se agită, pentru a-și justifica m..a cu hidrantul pe care le-a tot servit-o fostul informator de la punctul Conserve – Lăzi din penitenciarul Roman, coleg de celulă, ca din întâmplare, cu un kaghebist care i-a schimbat viața reorientându-l pe făgașul Moscova, o capitală care s-a folosit prioritar de jeguri umane și de căzături. Probabil a fost cea mai ingenioasă strategie rusească, după „revoluție“, ca o dejecție comunistoidă ca Vadim să-și aroge postura de mare patriot, iar unul ca Dogaru, devenit cadru militar via socrul de la GRU, să apară în postura de „profesor de naționalism“ și reprezentant al cadrelor militare, în timp ce un Sorin Ovidiu Vîntu, instruit probabil la pârnaie, să devină mare ciorditor la nivel național și posesor al unui ciomag mediatic devenit cutie de rezonanță a unor interese vădit antiromânești.
Colegul de celulă al lui Vîntu, generalul Ștefan Kostyal, conspirator moscovit, a fost încarcerat în anii ‘80 – sub acuzația oficială de furt de energie de la contorul de acasă și trafic de valută. Ce o fi învățat Vîntu de la el nu se știe, cert este că ceva-ceva s-a lipit, dacă ne uităm în ce direcție bat toate afacerile lui Vîntu.
Kostyal, bozgor la bază, născut la 15 august 1920 la Timișoara, a participat la acțiuni conspirative dirijate de Moscova imediat după momentul 1968, când rușii s-au enervat că Ceaușescu s-a proptit împotriva invaziei Cehoslovaciei.
Kostyal, ca și alți agenți GRU, a intrat în supraveghere, dar, întrucât agenții ruși nu puteau fi încarcerați sau omorâți, a fost lăsat să zburde în continuare. Prin Decretul nr. 278 din 4 iunie 1970, generalului-maior în rezervă Ștefan Kostyal i s-a retras gradul și a fost trecut în evidența rezerviștilor cu gradul de soldat. Ulterior a făcut parte din complotul împotriva lui Ceaușescu, dar care a eșuat (Dosarele „Corbul I“ și „Corbul II“), împreună cu Ion Ioniță și Nicolae Militaru și Ion Iliescu, mai în fundal.
Printre primele acțiuni desfășurate de Ion Iliescu s-a numărat recompensarea colegului său de conspirație moscovită. Astfel, prin Decretul nr. 108 din 8 februarie 1990 semnat de Ion Iliescu, i s-a redat gradul de general-maior și a fost trecut în evidența cadrelor militare în rezervă cu acest grad. Pensie babană, desigur, deși Kostyal mai încasa de la Glavnoe Razvedivatelnoe Upravlenie (GRU – adică serviciul de informații al Armatei Sovietice) încă un salariu care se ducea la familia sa din Rusia (avea un copil cu o rusoaică pe care o vizita o dată pe an). În 1996 pleacă din România definitiv și se stabilește la vatră, în Rusia.
By the way, aș paria că o încercare măcar de huiduire a imnului de stat al Rusiei s-ar încheia înainte de a începe, deoarece rușii mai au o gaură în plus, gaura de la pistol.George Roncea
