Lui Gelu Vișan i-a plăcut tot timpul să iasă în evidență, iar cel mai tare se pare că i-a reușit în vremea când era pedagog la Liceul „Traian Vuia“ din Craiova, când s-a ales cu o acuzație de viol din partea unei eleve din clasa a X a. Întreaga poveste a fost consemnată într-un proces-verbal al Consiliului de Administrație al școlii, din care nu lipsesc referirile la chefurile până în zori, bătăile cu coada măturii și multe asemenea lucruri care nu-i fac deloc cinste lui Gelu Vișan, mai ales că acum acesta e gata oricând și oriunde să ne dea lecții de morală, să ne vorbească de principii și de valorile din societate. Interesant este că în 2000, numele lui Gelu Vișan apare într-un decret de grațiere semnat de președintele Emil Constantinescu și contrasemnat de premierul de atunci, Mugur Isărescu. Revenind la începuturile carierei lui Gelu Vișan , precizăm că la începutul anilor ‘90, el era pedagog la căminul Liceului „Traian Vuia“ din Craiova. Tânăr, cu aspirații înalte, fermecător din fire, Gelu Vișan a fost acuzat de eleva B.D. Dintr-a X-a H că a bătut-o și a violat-o. Situația a fost descrisă cu lux de amănunte într-un proces verbal al Consiliului de Administrație al Liceului „Traian Vuia“ , încheiat pe 4 mai 1993. Potrivit acestui document prezentat integral de lupamea.ro, la punctul 2 de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului de Administrație din 4 mai 1993, directorul de atunci al liceului, Constantin Gheorghe, a ridicat problema disciplinară a pedagogului Vișan, „care a avut discuții cu o elevă, chiar discuții aprinse, a bătut-o“. Membrii Consiliului de Administrație al liceului au citit declarația elevei B.D., „prin care arată cum s-a întâmplat timp destul de îndelungat, chiar și relații intime“, apoi au propus audierea elevei si a pedagogului. Conform procesului-verbal, eleva „arată că a fost la pedagog acasă, arată unde stă, a fost bătută cu coada de la matură în cămin“ pentru că a pus pastă de dinți pe ușa de la camera lui Gelu. Întrebată de ce a ascuns timp îndelungat relația cu Vișan, eleva a răspuns că „ii este frica de domnul pedagog și vrea să plece de la această scoală. Este încredințată că dânsul cunoaște mulți golani și o va bate“.
Profesorii din CA de la „Traian Vuia“ l-au declarat vinovat pe Vișan
Toți cei șase profesori consemnați în procesul-verbal l-au considerat pe Vișan „vinovat“ și l-au atenționat „să nu se ia de elevă sau să ia alte măsuri împotriva ei“. Tatăl elevei, Bebe Botezatu, a declarat pentru indiscret.ro că fata sa, Daniela Botezatu, a fost bătută și batjocorită de actualul deputat de Dolj, care la acea vreme era pedagog la liceul menționat. „Gelu Vișan a pus ochii pe ea, că era cea mai frumoasă. ?ê?£i acum este frumoasă. A mințit-o, a atras-o la el acasă și a batjocorit-o. Nu era greu să lipsească fata din cămin, că el, pedagog fiind, se ocupa de biletele de voie“, a povestit Bebe Botezatu. La scurt timp, de la acest incident, pedagogul Vișan a ieșit din învățământ, iar eleva a fost mutata de părinți la alt liceu.
Directorul de acum al Grupului școlar „Traian Vuia“, Gheorghe Popa, își aduce aminte de incidentul în care a fost implicat pedagogul Vișan: „Îmi amintesc că la vremea respectivă a fost un incident prin care pedagogul a fost în discuție. Vă dați seama că erau acuzații destul de grave. Eleva era minoră si internă, iar cu părintii nu știu dacă se putea înțelege, că nu locuiau în oraș.
Grațiat în 2000 de Emil Constantinescu
După acest incident grav, numele lui Gelu Vișan apare într-un decret de grațiere semnat în 2000 de președintele Emil Constantinescu. Articolul 2 din decretul de grațiere consemnează :“Se grațiază pedeapsa cu închisoarea aplicată următorilor condamnați: Anton Daniela, Borbely Endre, Budirinca Ioan, Bulzan Cornelia, Caldararu Filandra, Csibi Alexandru, Dobrin Daniel, Domokos Maria, Gogoasa Nicolae, Grigoras Teodor, Ianos Mihaela, Ivascu Dorin Andrei, Lacatus Mariana, Mihai Ion, Mihai Mihai, Nuszer Romelia Maria, Sabau Ioan, Visan Gelu, Vlad Dumitrel.
Mihaela Dobrescu
Documentul acuzator
Proces verbal
Încheiat azi 04 mai 1993, în ședința consiliului de administrație, cu următoarea ordine de zi:
„1) Recuperarea celor 3 zile pt. 35 săpt. – planul
– Domnul director arată că trebuie recuperate 3 zile pentru 35 săpt. (miercuri, joi, vineri). ?ê?£i se fac ore – 15.V se recup. a II-a zi de grevă (se va scrie condica pt ziua de vineri pe 15.V.1993)
– Să se discute cu fiecare prof. pentru recuperări
– 16 și 17 VI-a miercuri și joi (pt 21 zile recuperare săpt. a 8-a din ore de recuperat – fiecare clasă are de recuperat 12 ore).
Golanii lui Gelu
2) Domnul director Constantin Gheorghe arată problema disciplinară a pedagogului Vișan Gelu – care a avut discuții cu o elevă avînd chiar discuții aprinse, a bătut-o.
Dă citire declarației elevei: Botezatu Daniela prin care arată cum s-a întâmplat timp destul de îndelungat, chiar și relații intime.
– Dna profesor Dochiț – arată că o are ca elevă și este o elevă care creează probleme disciplinare. Lipsește din cămin, a furat bani din cămin.
– Consiliul de administrație propune să se audieze și pedagogul și eleva.
– Este o abatere destul de gravă, având în vedere că lucrul s-a petrecut în școală, și știu și elevele din cămin.
– Este chemată eleva Botezatu Daniela pentru a expune situația de fapt în fața consiliului de administrație care declară:
– Domnul director Popescu întreabă dacă își menține declarația. Eleva arată că își menține declarația dată în fața domnului director Constantin și ș…ț nu a fost forțată de nimeni. Arată că este adevărat ceea ce s-a declarat. Au observat și alte fete care au observat cînd a fost sărutată:
– Barbu Sonia – camera 18, Rămoiu Simona – Florea Daniela – X H – știe mai mult, în sensul că a fost în relații de prietenie cu pedagogul Vișan Gelu.
– Arată că a fost la pedagog acasă, arată unde stă, a fost bătută cu coada de la mătură în cămin. ?ê?£tie și dl. Ruseț Robert că a fost bătută. Acel lucru pentru că au pus pastă pe ușa de la camera pedagogului.
– Dna. Dochiț întreabă de ce nu s-a anunțat diriginta până acum? Numai când s-a sesizat că are multe absențe și a primit observație de la dirigintă. Lipseai de la ore și plecai în cămin fără să spui motivul.
– Este întrebată de ce tocmai acum a spus despre relațiile cu domnul Vișan. Care este motivul?
– Arată că îi este frică de domnul pedagog și vrea să plece de la această școală. Este încredințată că (…) dânsul cunoaște mulți golani și o va bate.
Vișan lua elevele noaptea acasă la el
– Declară că îi plăcea de domnul Vișan. Doamna dirigintă Lungu Cristina aflase situația. Sâmbătă seara a plecat cu domnul Vișan la o discotecă unde a stat toată noaptea și apoi a plecat acasă la pedagog.
– Este întrebată dacă este alt motiv pentru care a intrat în panică?
– Nu, în afară de ceea ce a declarat. A stat la pedagog sâmbătă seara, duminică pană duminică seara și noaptea. Luni dimineața au venit împreună la școală.
Declară că până la domnul Vișan nu a avut relații cu altcineva. Sora ei știe acest lucru. Locuiește în oraș.
– Este întrebată dacă nu cumva este o răzbunare de moment, este o acuzare foarte gravă.
– Menține că este adevărat ceea ce a declarat. Arată că ține la pedagog, îl iubește și nu vrea să-i facă rău. După ce a fost bătută a mai mers acasă la pedagog.
– Domnul Anghel – întreabă de ce a pus pastă de dinți pe ușa pedagogului.
– A considerat că este o joacă. A dat declarație deoarece aflase doamna dirigintă.
– Consiliul de administrație –
– Dna Dochiț arată că anul trecut a avut foarte multe absențe.
– Domnu director Popescu arată că mai este un dosar pentru aceeași fată, unde dl Vișan o ș…ț pe Ruseț Robert.
– Doamna dirigintă Lungu o urmărea îndeaproape, întrebând toți elevii de ce lipsesc de la ore. Chiulea de la ore și fugea în cămin. Nu o putea da dispărută.
– Domnul Săvuleanu acuză pe dl Vișan – a încercat să acuze pe Ruseț R. ?ê?£i a vorbit obraznic cu conducerea școlii, să se ia măsuri.
– ?ê?£i eleva este vinovată, dacă era o fată cuminte putea să ne spună imediat. Da nici nu s-a opus, îl iubește.
– Problema este a lui, este de destul de grav.
Este chemat și pedagogul Vișan Gelu.
– Întrebări – dacă pe 10. X. a sărbătorit ziua de naștere în cămin? – răspunde că a fost discotecă, nu a sărbătorit-o.
– Pe 5. XI a aprobat sărbătorirea zilei onomastice a unei eleve – Botezatu și Grădinaru au primit aprobare.
– În ce constă această sărbătorire – recompensă pentru activitatea din cămin, activități distractive în camera elevei respective
– Hotărârile luate cu comit. din cămin, de ce nu au fost întrebați directorii.
Răspunde că aceste activități s-au desfășurat fără aprobarea conducerii.
– Cine face curățenie în camera pedagogului?
– Răspunde – în general femeia de serviciu, cînd nu era femeia de serviciu, elevul de serviciu pe cămin – ajută la curățenie.
Dans, săruturi și sex
– După masă trimite eleva să facă curat – arată că este camera comitetului de cămin.
– Ce părere are despre Botezatu Daniela – din clasa a X-a H – comportamentul.
– Din punct de vedere pedagogic – în raport cu celelalte eleve – retrasă și arogantă. Ea însă nu se exprimă. Din punct de vedere al comportamentului extern – în afară de problema de 1-2 luni nu-și aduce aminte să fi făcut altceva. Acum 2 luni – 5-6 martie și-a sărbători ziua de naștere – nu știe precis. Pe 10 a III-a (11 noaptea) a plecat acasă.
– Cum s-a încheiat ziua onomastică?
– A durat toată noaptea ziua onomastică unde a fost și Ruseț.
– Ce a făcut după aceea și Botezatu?
– Dimineața respectivă a rămas în cămin în continuare. La ora 14.00 intra în temă după amiază. La ora 7.00 a plecat din camera 14 (23.00 – 7.00), când mi-au permis închiderea petrecerii. A stat până la 22 în ziua aceea în cămin. Duminica respectivă a fost de serviciu – 5 martie – vineri noaptea.
– Nu a plecat de la activitate.
– Sâmbătă noaptea la ora 23.00 am plecat acasă și a venit a doua zi la școală.
– Domnul director Constantin – întreabă dacă elevii știu unde locuiește.
– Da și încă mulți.
– Botezatu – știe unde stă?
– Nu știe, s-ar putea să știe sau nu…
– Întreabă dacă îl așteaptă la domiciliu și în cămin și acasă?
– Se așteaptă la așa ceva. Arată că atunci când a amintit despre primul dosar a fost amenințat de Ruseț că îl va da afară.
– Arată că este foarte grav de ce este acuzat, nu a fost nici-un elev la el acasă.
– Arată că a trimis-o să facă curat în camera când a fost de serviciu.
– Domnul director Popescu arată că acuzația ce i se aduce este foarte gravă și dacă se dovedește că este adevărat se vor lua măsuri.
– Doamna Todescu arată că a aprobat profesori de activitate în cămin când era directoare și nu a aprobat aceste activități, nopți întregi, cu mâncare.
– Domnul director Constantin întreabă dacă a avut relații sexuale cu eleva Botezatu?
– Răspunsul este nu.
– Are argumente că nu? ?ê?£coala are.
– Acum 2 luni de zile…
– Domnul director întreabă dacă a dansat cu eleva și a sărutat-o?
– Răspunde că a dansat, dar nu a sărutat-o. Declară că are prietenă cu care se căsătorește cu ea. Nu este adevărat că a întreținut relații sexuale cu eleva Botezatu Daniela. Nu este singura fată cu care a dansat din cămin, cu multe fete care erau acolo, pentru a nu se ivi discuții.
– Are contraargumente –
Este o situație puțin deosebită. În cămin nu este pedagog deși sunt fete. ?ê?£tie să lucreze cu fetele, au fost zile și la liceul economic unde a mai lucrat și nu a avut probleme.
– Doamna Săvulescu arată că este acuzat că a fost la discotecă.
– Domnul Anghel îl roagă să zică sincer și să recunoască adevărul, pentru a nu lua amploare. Dacă află poliția este mai rău.
Acuzat că și-a bătut iubita cu coada de mătură
– Acum câteva zile a avut meditație și a trimis elevul Antonie să se ducă la el acasă să-i ia roata de rezervă. Nu își dă seama cum poate să știe Botezatu ce este la el acasă. Bănuiește că le-a obținut de la altcineva.
– Ce motiv avea să se intereseze dacă a fost ea acasă.
– Nu
– A bătut-o? De ce?
– Da. E o metodă care dă rezultate.
A bătut-o cu coada de mătură, de două ori nu și de față cu Ruseț. Asta s-a întâmplat în cameră la el. Au pus pastă de dinți pe clanța ușii, pentru a 2-a oară. Postelnicu știe (elev). Am făcut control – am găsit-o pe Rămoiu murdară de pastă, am întrebat-o cine a făcut asta, mi-a spus că Botezatu. Am pus-o ca pedeapsă să măture în fața căminului duminică la 12 noaptea, elevii Postelnicu și Robert, a refuzat să recunoască motivul pentru care am bătut-o.
– Cine închide căminul?
– Eleva de serviciu – duminică nu a fost elev de serviciu. Noaptea nu se închide cu lacătul.
– Noaptea nu se închide căminul?
– Nu se pune lacătul.
– Nu știe sigur dacă a închis palierul, a dat stingerea, i-a spus lui Robert că totul este în ordine și am plecat, m-a văzut portarul plecând singur.
– În cameră am bătut-o în lipsa elevilor Postelnicu și Ruseț pentru a nu avea martori. Am stat în cameră cu ea un minut.
– Comitetul de cămin, etajul 1, Ruseț la etajul II.“
(lupamea.ro).