Generalul Florin Sandu, seful Inspectoratului General al Politiei (IGP), a declarat, ieri, pentru -Curentul-, ca, in conformitate cu raportul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), frauda de la Banca Romana de Scont (BRS) se cifreaza la aproximativ 236 miliarde de lei si cateva milioane de dolari. Referindu-se la fraudele operate in BRS, generalul Sandu a aratat ca acestea s-au produs incepand cu luna ianuarie 2000, data la care Dramiral Group sau directorul executiv al acestei companii, Mihai Iacob, nu erau clientii bancii apartinand Gelsorului.
Conform oficialului IGP, din acea luna si pana in august 2001, conducerea BRS a acordat mai multe credite fictive unor persoane fizice si juridice, dupa care, din august 2001, au fost acordate alte credite fictive, acelorasi persoane, pentru acoperirea primelor credite frauduloase. -Au fost doua perioade. Din ianuarie 2000 pana la august 2001. Aici s-au dat niste credite la persoane fizice, in numar de sapte, si la unele persoane juridice, in numar de cinci, dupa care, in urmatoarea perioada, august-decembrie 2001, aceste ?çcredite?ê s-au rambursat prin metoda, zic ei (n.r. – BNR), rostogolirilor. De fapt, rostogolirea este acordarea unui credit pentru acoperirea vechiului credit. Dar de ce ii zice rostogolire: pentru ca acesti bani au trecut dupa aceea prin mai multe societati. Acele credite acordate au fost nelegale, nu exista nici o solicitare (n.r. – a beneficiarilor de credit) si nici documente necesare pentru acordarea de credite-, a declarat generalul Florin Sandu.
-Vizavi de acest raport final, atat va pot confirma, deocamdata-, a spus oficialul IGP. Acesta a refuzat sa dezvaluie identitatea beneficiarilor de credite fictive acordate de conducerea BRS, declarand sec: -Nu va pot da numele persoanelor fizice, pentru ca trebuie sa le audiem si noi si sa facem confruntari, in sensul de a dovedi intentia. Trebuie sa vedem legaturile infractionale intre cei care au primit bani, cei care au rostogolit si asa mai departe-. In plus, sursa citata a mai adaugat ca, deocamdata, -nu s-a avansat nici un numar de persoane care ar putea fi trase la raspundere-.
Inaintea declaratiilor facute pentru -Curentul- de catre generalul Sandu, agentia de stiri Mediafax publica o stire conform careia -surse apropiate echipei de ancheta au declarat ca frauda de la BRS se ridica la aproximativ 19,2 milioane de dolari, suma din care 12,1 milioane de dolari reprezinta pierderile Astra, sase milioane de dolari pierderile BRS, iar un milion de dolari au disparut din contul Postei Romane-. Chestionat vizavi de aceasta informatie, generalul Sandu ne-a declarat: -N-am spus asa. Eu ce am spus am spus 236 miliarde de lei, cam aceasta ar fi suma care se vehiculeaza-.
Conform stirii Mediafax, din BRS, -mai mult de 10 milioane de dolari au fost ridicate sub forma de numerar din conturile a 31 de persoane fizice, in cele mai multe cazuri prin imputerniciti-. Sursele Mediafax sustin ca, din sumele mentionate mai sus, peste 70 miliarde de lei au reprezentat rambursari de credite, aproape 100 miliarde de lei au fost folosite pentru majorarea capitalului BRS (n.r. – de catre Gelsor si diverse persoane fizice, -gelsorei-, folosite pe post de bidoane), iar restul sumelor pentru finantarea diverselor firme, au precizat sursele citate. Mediafax mai sustine ca -au dispus de sume de la BRS presedintele Teodor Nicolaescu, mai multe persoane din cadrul firmelor care apartin de Grupul Gelsor, o serie de firme din Grupul Gelsor si omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu-. Agentia de stiri arata ca Sorin Ovidiu Vintu -a finantat din contul sau, cu sume importante, firme din cadrul Gelsor, dar semnatura sa se regaseste intr-un singur caz-.
Tot ieri, BNR a decis retragerea licentei de functionare si initierea procedurii de faliment la BRS.