Scrisoarea pe care Ghorghe Dincă a datat-o „14 ianuarie” și le-a trimis-o părinților Alexandrei Măceșanu a fost citită de Alexandru Cumpănaşu într-o transmisie live, pe pagina sa de facebook. Redăm integral textul scrisorii pe care Dincă le-a trimis-o părinţilor Alexandrei:
„Familiei Măceşanu, Nu doresc să vă fac suferinţa şi mai grea, deoarece vă înţeleg cât de mult vă doriţi să apară vie Alexandra acasă. Vă scriu aceste rânduri pentru că am văzut în toate interviurile dumneavoastră că aveţi mult, mult bun simţ şi vorbiţi doar de ce simţiţi în legătură cu Alexandra şi nu jigniţi pe nimeni, mai ales pe mine, deşi recunosc că merit din partea dumneavoastră tot felul de jigniri, blesteme, păreri, ameninţări şi tot felul de cuvinte, le merit pe toate pentru fapta mea nesăbuită şi comportamentul meu faţă de Alexandra. Aveţi toţi din familia Măceaşanu mult mai mult de 7 ani (n.r. – de acasă), chiar dacă sunteţi din Reşca, nu are importanţă unde ne naştem fiecare dintre noi, important este că aţi primit o mare educaţie de la părinţii dumneavoastră, de aceea vă comportaţi, chiar şi în aceste momente foarte, foarte grele din viaţa dumneavoastră, foarte normal. Eu vă stimez, vă respect şi vă urez multă, multă sănătate celor din familia Măceşanu, chiar dacă eu sunt acel criminal al lui Alexandra. Vă scriu aceste rânduri numai din respect pentru Alexandra şi dumneavoastră, pentru că nu pot să înţeleg de unde aveţi puterea, în aceste momente foarte grele din vieţile dumneavoastră, să folosiţi public acest bun simţ de a nu mă jigni şi a dispune de un aşa mare caracter, ce la multe alte persoane le lipsesc, chiar dacă nu se află în situaţia dumneavoastră. Sunteţi destul de supăraţi şi nu doresc ca eu să vă supăr şi mai tare, dar vă rog să nu mai credeţi în tot felul de speculaţii şi păreri ce zic toţi aşa zişi specialişti ce le place să dea interviuri la televizor şi să-şi facă publicitate pe seama lui Alexandra. Vă rog să fiţi sinceri şi să ieşiţi la tv şi să spuneţi pe post când a fost Cumpănaşu în ultimii 10 ani la dumneavoastră acasă, la ţară, şi de câte ori a vorbit cu Alexandra. La televizor se dă acest Cumpănaşu foarte afectat de suferinţa familiei Măceşanu, de aceea doreşte să strângă semnături pentru el, pentru a avansa în alegerile Parlamentare, nu că îi pasă de suferinţa ce o aveţi în aceste momente, el joacă rolul lui Iuda din Cina cea de Taină şi pentru interesul personal este în stare să joace orice teatru ieftin. Părerea mea e că acest Cumpănaşu este un impostor ce este aliat cu alt (n.r. – ilizibil) de Tonel şi o altă persoană ce bate câmpii cum este Obârşanu. Nu vă mai luaţi după ei, pentru că pe dumneavoastră vă reprezină avocatul Moldovan, nu cei trei ameţiţi ce bat câmpii. Îmi dau seama că am făcut atâta lume de ruşine, oraşul Caracal întreg, cunoştinţe, amici, prieteni şi familie, toţi aceştia nu au nici o vină pentru ce am făcut eu, că nu am fost îndemnat de nimeni. Vă rog cu tot regretul să nu vă mai luaţi după aceşti nebuni ce îşi dau cu părerea şi ei tot timpul acuză Organele că nu şi-au făcut treaba şi nu şi-o fac, dar vă asigur că este un dosar beton din partea tuturor Organelor. Dumnezeu să vă aibă în pază şi să o odihnească în pace, că Alexandra nu are nici o vină pentru ce i s-a întâmplat, doar că într-un moment nepotrivit, în speranţa că va fi salvată, aşa cum am auzit eu acum că i s-a promis ei la telefon, ea Alexandra, când eu am revenit acasă din Oraş, era altă persoană, avea un alt tupeu în discuţia cu mine şi a fost mai agresivă în cuvintele ce mi le adresa. Eu, fiind un tip mai vulcanic, am fost scos din fire şi iam (sic!) dat un pumn, lovindu-se foarte tare cu capul de ciment, dându-i imediat sânge pe nas şi urechi. Dar pe moment nu am realizat ce am făcut, doar după aceea, peste 20-30 de minute, dar nu se mai putea face nimic când am constatat decesul şi totul a urmat conform declaraţiei mele. Vă rog să aveţi încredere în anchetatori, pentru că Dânşii au destule probe în legătură cu Alexandra, nu este aşa cum susţin aceşti sceleraţi, că mă ajută pe mine să scap nepedepsit Organele de cercetare, eu vă spun că eu sunt criminalul ce am omorât-o pe Alexandra, îmi asum această crimă. Dumnezeu să o aibă în grijă pe Alexandra. Vă rog să nu mai faceţi publică această scrisoare, nu pentru că mă tem de ceva, dar o să daţi naştere la o altă discuţie fără sfârşit. Aveţi încredere în probele anchetatorilor.
Dincă V. Gheorghe”: „azi, 14 ianuarie”.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
Licheaua asta ordinara indrazneste sa ia contact cu familia fetei nevinovate,ucisa fara mila de acest, bine spus, animal. Bineinteles ca nu va avea nici o iertare si are marele noroc sa nu-l vedem ghilotinat sau cel putin spanzurat , dupa cum merita. Urat din partea celor ce-i publica randurile.
Sa speram ca procurorii din tribunalul Olt sa-i dea pedeapsa maxima ce o merita cu prisosinta.
Dorim sa auzim de Dinca numai dupa ce se publica pedeapsa, bine meritata
Horia Mihaii Tu chiar crezi că Dincă a scris-o? mai gândeștete.
Da cred ca Dinca a scris-o sau cel putin aprobat-o. Nu crede ca e interesul cuiva sa publice asemenea randuri.Curentul ne poate spune de la cine a primit scrisoarea. Desi fara importanta cine a scris-o. Poate sa inflenteze judecata?!. Nu cred. Scrisoarea poate “afecta” tatele sau neinformatii. Un om cinstit nu poate fii afectat de plansetele acestui criminal.
Așa cum scrie și în text, scrisoarea a fost primită de părinții Alexandrei și citită de Cumpănașu într-un video.
Scrisoarea a fost scrisă de cei ce sunt în spatele lui dincă. îl pictează pe el ca fiind “autorul, lupul singuratic” pentru ca Ei să scape!!! Dacă credeți așa ceva, atunci poate explicați “ Zidul de care nu se poate trece” dincă protejează acest ZID, pentru că nu-l divulgă, acceptând să fie “lupul singuratic”…vedeți manipulările, încă din prima zi… iar zidul îl protejează pe dincă, în același timp protejându-se pe el!
Vom trăi și vom vedea!
Si daca n-a scris-o el??? Nu-i iarta cu nimic cea facut. Cand eram student trecand pe langa cartierul de tigani Mihai Bravu, Drumul catre Obor si Republicii am auzit niste vaicareli .Un tigan isi omorase fratele si la inmormantare a fost adus sa-l lase sa planga de cea facut. Dar asta intr-o zona interlopa a Bucurestiului. Definit vor fii oameni ce -l vor “ierta” pe acest animal cu si fara scrisoare lacrimogena
Pe cine vreți să prostiți? Mă adresez vouă (zidului) traficanților de carne vie, sus, sus în guvern, vouă care-l protejați pe gunoiul de dincă si care vă protejează la rândul lui pe voi….nu există cuvinte in Dex care să va poată descrie josimea caracterului de ființe bipede, neavortaților.
Șmecherie mare cât O. Atlantic : la așa justiție, așa RO.
Scrisoarea nu a fost scrisă de dincă.
Corect, a fost scrisă de ceilalți călăi numiți “zidul de care nu se poate trece” oameni care au lucrat în cârdășie cu dincă și se protejează unii pe alții