Prezidenţiabilul Gheorghe Funar cere anularea primului tur de scrutin al alegerilor pentru Cotroceni, acuzând că nu a fost asigurată egalitatea cetăţenilor în faţa legii.
Funar a adresat o solicitare în acest sens Biroului Electoral Central (BEC), acuzând că, la alegerile din 2 noiembrie, au fost încălcate mai multe articole ale Constituţiei.
„Au fost încălcate prevederile Constituţiei României, articolul 1, alin.5, articolul 16, alin.1, 2 şi 3, articolul 31, alin.1, respectiv nu s-a asigurat egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ajungându-se să fie asigurate privilegii pentru milioane de cetăţeni români aflaţi în Ţara-Mamă (care au putut vota în secţii de votare la care au fost arondate 1.000 – 2.000 de persoane cu drept de vot), şi discriminări pentru milioanele de cetăţeni români aflaţi în străinătate (care au fost arondaţi circa 13.000 la o secţie de votare).”, arată Funar.
De asemenea, Funar mai acuză că atât BEC cât şi Curtea Constituţională nu au respectat prevederile articolului 31, alin.1 din Constituţia României, respectiv dreptul la informaţie, care statuează că „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit”. Ca urmare a încălcării acestui drept constituţional, alegătorii nu cunosc nici azi, în ziua votului, care dintre cei 14 candidaţi a fost sau este ofiţer activ ori acoperit al unor Servicii Secrete româneşti sau străine, precum şi care dintre ei a dobândit a doua cetăţenie şi care este aceasta, mai arată Funar, citat de Realitatea.net.
Totodată, fostul primar al Clujului mai arată că „a fost încălcat cu premeditare dreptul de vot a peste trei milioane de cetăţeni români aflaţi în străinătate
„Cu toate că faţă de alegerile prezidenţiale din anul 2009 a crescut cu circa două milioane numărul românilor exilaţi din Ţara-Mamă din cauza sărăciei, Ministerul Afacerilor Externe şi Biroul Electoral Central au redus numărul secţiilor de votare din străinătate, la numai 294, iar numărul estimat al buletinelor de vot pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate a fost stabilit la numai 600.000 de buletine de vot”, scrie fostul primar al Clujului, precizând că, în ziua de 2 noiembrie a.c. din numărul total al românilor cu drept de vot, aflaţi în străinătate, de peste patru milioane de cetăţeni români nu a fost asigurat dreptul de vot pentru circa 3,5 milioane de alegători.
Reamintim că ieri, în numeroase capitale europene, în faţa secţiilor de votare (insuficiente şi mici) mii de români din Diaspora au stat ore în şir la coadă, pentru a-şi exercita dreptul la vot. MAE a răspuns numeroaselor plângeri ale românilor, care au acuzat că, prin proasta organizare, le-a fost practic refuzat dreptul constituţional de a vota, dând vina pe BEC, care ar fi cerut încheierea procesului electoral, conform legii, la orele 21.00, inclusiv în privinţa votului exprimat în străinătate.
„În aceste condiţii, atât membrii birourilor secţiilor de votare cât şi şefii de misiuni diplomatice şi consulare şi membrii acestora au obligaţia de a respecta întru totul deciziile BES, respectiv BEC.”, a precizat MAE, acuzându-i pe românii din Diaspora care nu au putut vota că fac în mod inutil presiuni la reprezentanţele diplomatice pentru a li se dă dreptul de a vota:
„În mod regretabil, în câteva cazuri cetăţenii care, până la ora 21.00 nu au reuşit să îşi exercite votul în străinătate, fac presiuni asupra conducerii misiunilor diplomatice pentru continuarea procesului de votare.”, a precizat MAE într-un comunicat de presa remis Epoch Times.
În acest context, Funar acuză că „NU EXISTĂ NICIO PREVEDERE LEGALĂ CARE SĂ ÎI PERMITĂ GUVERNULUI ROMÂNIEI ŞI BIROULUI ELECTORAL CENTRAL SĂ TIPĂREASCĂ ŞI SĂ EXPEDIEZE PENTRU ALEGĂTORII ROMÂNI DIN STRĂINĂTATE UN NUMĂR MAI MIC CU 3,5 MILIOANE BULETINE DE VOT DECÂT NUMĂRUL REAL AL CETĂŢENILOR. MAI MULT, LEGEA NR.370/2004, ÎI OBLIGĂ PE ORGANIZATORII ALEGERILOR SĂ TIPĂREASCĂ ŞI SĂ DISTRIBUIE UN NUMĂR MAI MARE AL BULETINELOR DE VOT CU 10% DECÂT NUMĂRUL TOTAL AL ALEGĂTORILOR CU DREPT DE VOT AFLAŢI ÎN STRĂINĂTATE.
Logic şi practic, în condiţiile în care ar fi fost asigurat dreptul de vot pentru circa 3,5 milioane de alegători aflaţi în străinătate ei ar fi putut influenţa decisiv numărul de voturi obţinute de fiecare dintre cei 14 candidaţi la funcţia de Preşedinte al României şi tot ei ar fi decis, împreună cu alegătorii din Ţara-Mamă, care dintre candidaţi s-ar fi situat pe primele două locuri şi ar fi intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, programate pentru ziua de 16 noiembrie 2014.”, mai scrie Funar.
Gheorghe Funar mai reclamă faptul că pentru toţi cei 14 candidaţi la funcţia de Preşedinte al României a fost încălcat dreptul de a fi ales prevăzut la articolul 37 din Constituţia României
„S-a ajuns la încălcarea gravă a acestui drept fundamental al candidaţilor la funcţia de Preşedinte al României deoarece Guvernul României împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă şi Biroul Electoral Central au încălcat grav dreptul de a alege pentru cel puţin 3,5 milioane cetăţeni români aflaţi în străinătate. Adevărul este că Guvernul României nu dispune de informaţii corecte cu privire la numărul total al cetăţenilor români din străinătate, respectiv nu cunoaşte numărul cetăţenilor cu drept de vot care se află în fiecare din ţările lumii. În cazul cetăţenilor români aflaţi în Italia şi în Spania numărul acestora diferă cu câteva sute de mii în informaţiile oferite de Guvernul României comparativ cu cele ale autorităţilor din cele două ţări. Aceeaşi situaţie se regăseşte, la o scară mai mică, în toate ţările din lume în care au ajuns şi muncesc cetăţenii români.”, arată Funar.
Având în vedere toate aceste încălcări ale legii, Funar solicită Biroului Electoral Central să decidă anularea primului tur de scrutin şi să decidă realuarea alegerilor, „cu respectarea întocmai a Constituţiei României şi a legii 370/2004”, pentru ziua de 9 sau 16 octombrie, urmând ca eventualul tur doi al alegerilor să fie reprogramat pentru 23 sau 30 noiembrie 2014.