La Primăria Romei va fi deschis un ghișeu informativ pentru comunitatea de români, a anunțat edilul șef Gianni Alemanno în cadrul intervenției susținute miercuri seara la conferința dedicată integrării imigranților și siguranței publice organizată la Roma de federația de ONG-uri Assoforum. "Asociațiile românești se vor putea organiza pentru a asigura funcționarea acestui ghișeu", a spus primarul Alemanno, care a arătat că românii, în calitatea lor de cetățeni comunitari, nu beneficiază de același statut privilegiat pe care îl au în relația cu primăria Romei imigranții extracomunitari. De asemenea, Alemanno a promis că până la sfârșitul lunii ianuarie va prezenta un plan privind asigurarea unui adăpost atât imigranților, cât și italienilor din Roma care nu își permit o casă și trăiesc în condiții improvizate similare cu cele ale românilor de la Castelfusano, de la periferia Ostiei, unde de Crăciun a avut loc incendiul în care și-au pierdut viața soția și fiul de trei ani ai românului Cristinel Verbuncu.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane