Home Actualitate Ginerele lui Băsescu pus sub control judiciar

Ginerele lui Băsescu pus sub control judiciar

DISTRIBUIŢI

DNA a anunțat că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a urmăririi penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 3 aprilie 2014, față de PRICOP RADU PETRU, avocat în cadrul Baroului București, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la șantaj.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

Inculpatul Pricop Radu Petru a uzat de calitatea de avocat în săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, rezultând că, deși inițial a oferit personal inculpatului Lucinschi Sergiu „consultanță juridică” conținând elemente contrare legii, ulterior, pentru a masca participația la săvârșirea infracțiunii, a procedat la interpunerea, în relația cu inculpatul Lucinschi Sergiu a altor persoane, pentru a disipa eventuala răspundere penală, transmițând prin intermediul acestora, lui Lucinschi Sergiu, informațiile necesare obținerii sumei de bani necuvenite.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Pricop Radu Petru trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției și la Poliția – Secția 1 ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Poliția secția 1 – organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu depășească raza teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului;
e) să nu se apropie de ceilalți participanți la comiterea infracțiunilor, persoane distinct nominalizate și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului Pricop Radu Petru i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.