Dl Patriciu i-a lăsat probabil cu gura căscată pe mulţi vânzând Rompetrol, nu atât prin preţul obţinut, care, după cum se spune acum, îl transformă în cel mai bogat român, ci prin cumpărătorul ales, care este o companie de stat din Kazahstan.
În mod cert, dacă în calitate de cumpărător ar fi fost vreo companie din regiune sau cine ştie ce companie occidentală, ecoul tranzacţiei ar fi fost unul slab şi totul ar fi fost plasat sub semnul globalizării ce înaintează irepresibil. Într-o asemenea ipoteză, preţul tranzacţiei – dacă aceasta s-ar fi încheiat – ar fi fost probabil la jumătate, căci occidentalii, considerându-se părinţii globalizării, scot bani puţini din buzunar!
Apariţia pe firmament a unei firme din Kazahstan în factor -globalizator- intrigă, deşi, dacă are bani la dispoziţie, nu este mai puţin îndrituită decât o companie occidentală să intre în rândurile -globalizatorilor- şi cu toate că avizaţii pieţei aşteptau ca unul sau mai mulţi din Est s-o ia pe contrasens încercând să rupă regula de până acum a globalizării care a fost sensul ei unic, de la Vest la Est!
Deocamdată, puţine companii din Est pot forţa intrarea pe contrasens, neavând puterea financiară şi expertiza necesare. Dar companiile din domeniul exploatării resurselor energetice, având la spate uriaşe capacităţi financiare, nu mai au pur şi simplu răbdare. Este cazul îndeosebi al companiilor ruseşti din domeniu, dar şi al companiilor de stat din alte foste republici sovietice pe care le-a blagoslovit Dumnezeu cu mari rezerve petroliere şi de gaze naturale. Compania petrolieră de stat din Kazahstan, ţară cu imense resurse de petrol şi gaze, este doar una din acestea. Care, însă, nu ar putea face chiar ce vrea, fără o binecuvântare a Moscovei, ce urmăreşte sistematic şi până acum cu succes controlarea situaţiei din spaţiul ex-sovietic, mai precis ca nicio resursă din zonă să nu iasă spre Occident fără vreo intermediere sau o monitorizare a Rusiei.
Strategia rusească – împărtăşită şi de companiile de stat din ţările petroliere ale zonei – este clară: deţinem resursele, nu ne mai putem mulţumi să fim doar exportatori! Vrem şi noi implicări directe pe pieţele ţărilor consumatoare, în procesarea şi distribuţia ce au loc aici! Gazprom forţează deschis intrarea în distribuţiile occidentale de gaze şi carburanţi. Occidentul, obişnuit cu globalizarea cu sens unic, s-a făcut dintr-odată arici, deşi este asediat cu propriile argumente.
Rompetrol constituia, în acest context, un vector ideal. Oferea capacităţi importante de procesare (îndeosebi prin Rafinăria Petromidia, ce poate prelucra circa 4 milioane tone de ţiţei anual) şi aproape 700 de staţii de distribuţie în câteva ţări, în special din zona estică a Europei, dar şi din îndepărtata Franţă. De aceea, şi banii oferiţi de către compania kazahă au fost mulţi, pentru că se cumpăra şi potenţialul de creştere al Rompetrol, companie acum din Uniunea Europeană. Potenţial ce poate fi superexploatat în măsura în care va avea de-acum la dispoziţie exact ceea ce îi lipsea: resursele petroliere asigurate sistematic şi probabil la costuri avantajoase din exploatările kazahe.
O breşă majoră se deschide. Începe epoca penetrărilor cu participaţii îndeosebi ale companiilor ruseşti dar şi din alte ţări cu resurse energetice în sectoarele energetice ale ţărilor vest-europene, participaţii cerute, chiar prin şantaj, în schimbul aprovizionărilor cu gaze şi ţiţei.
În ce priveşte România, ironia face ca, după numai trei ani de cântări penibile desspre minunatele virtuţi ale privatizărilor odată cu înstrăinarea Petrom, s-a ajuns ca, practic, distribuţia de carburanţi în România să revină în proporţie de aproape două treimi în mâinile unor monopoluri de stat. Singura diferenţă, monopolul nu mai este al statului român, ci al unor state străine: statul austriac, prin OMV, care a preluat Petrom şi care este o clasică societate de stat, şi statul kazah, care a preluat Rompetrol şi care măcar n-o face pe niznai-ul şi se dă chiar companie de stat!
