Home Actualitate Glont de profesionist pentru dublul asasinat de la Brasov

Glont de profesionist pentru dublul asasinat de la Brasov

DISTRIBUIŢI

Farmacistele ucise in Brasov au fost impuscate cu o arma asemanatoare cu cea folosita in cazul italianului Alberto Ranaldi, gasit mort in urma cu trei luni in Parcul bucurestean Verdi. Cu toate acestea, in cazul de la poalele Tampei a fost folosit un pistol de calibru putin mai mic (5,45 mm) si, in premiera in Romania, un glont fara camasa. Acest tip de munitie este folosit de serviciile secrete si de ucigasii mafiei, deoarece el nu poate fi expertizat balistic.


Pentru a doua oara in numai trei luni, medicii de pe ambulanta si criminalistii care au facut prima expertiza la fata locului nu au putut sa isi dea seama din prima ca victimele pe care le aveau in fata erau impuscate. Prima data, in Bucuresti, corpul italianului Alberto Ranaldi a fost lasat sa zaca o zi la morga pentru ca abia apoi sa se realizeze ca era vorba despre o crima prin impuscare.

Istoria s-a repetat in cazul Manuelei Cristian si Susanei Daga. Prima data anchetatorii vorbeau despre un topor ca fiind arma crimei, pentru ca apoi sa ia in calcul ipoteza conform careia victimele ar fi fost ucise cu o surubelnita. Abia ieri, Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov a explicat ca cele doua femei au fost ucise cu un pistol.

Anchetatorii iau in calcul si posibilitatea unui jaf, deoarece din farmacie lipsesc aproape 40 milioane de lei, insa nu sunt excluse si alte piste legate de patronii societatii comerciale sau de viata particulara a victimelor. Totodata, procurorii si politistii au stabilit semnalmentele principalului suspect, precizand ca barbatul care le-a atacat pe cele doua femei era imbracat in tinuta de culoare neagra, compusa din pantaloni si geaca, avand peste 1,80 metri inaltime.

Cele doua farmaciste au fost ucise luni seara, dupa inchiderea programului. Una dintre victime era deja moarta la sosirea echipelor Ambulantei, cea de-a doua decedand, in cursul noptii de luni spre marti, la spital.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.