Home Dezvăluiri Gorghiu își scapă fostul iubit, Bogdan Olteanu, de executarea celor 7 ani...

Gorghiu își scapă fostul iubit, Bogdan Olteanu, de executarea celor 7 ani de închisoare primiți pentru șpagă

DISTRIBUIŢI

Senatul a adoptat, marți, două proiecte legislative care prevăd că mai multe categorii de deţinuţi vor putea să îşi execute pedeapsa la domiciliu, însă aceştia vor fi supravegheaţi prin intermediul unei brăţări electronice. Una din condiţiile executării pedepsei la domiciliu prevede că deţinutul trebuie să aibă o pedeapsă de cel mult şapte ani. Adică exact pedeapsa primită de fostul iubit, Bogdan Olteanu, pentru șpaga luată de la Vîntu la numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei Dunării. Detalii AICI. Bogdan Olteanu a vrut să divorțeze în urmă cu zece ani pentru amanta sa de atunci, Alina Gorghiu. Detalii AICI.

UPDATE reacția lui Orban: Gorghiu s-a autodescalificat. Beneficiază din plin de sancţiunea cetăţenilor

Potrivit celor două proiecte legislative iniţiate de senatoarea PNL Alina Gorghiu, executarea pedepsei la domiciliu ar urma să fie posibilă în următoarele condiţii:

– pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 7 ani
– infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare
– infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremuneratî n folosul comunităţii
– în raport de persoana infractorului, de conduită avută anterior sîvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apăreciază că executarea la domiciliul a pedepsei închisorii este suficientă.

Totodată, sunt prevăzute şi faptele pentru care nu se va putea dispune executarea la domiciliu a pedepsei închisorii dar acestea nu vor trece cel mai probabil de controlul de constituționalitate, nefiind permise astfel de discriminări:

– iniţial a fost dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dar ulterior a fost revocată
– infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor
– faptele reprezintă infracţiuni contra vieţii, contra integrităţii corporale sau sănătăţii, infracţiuni săvârşite asupra unuo membru de familie sau asupra fătului, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, infracţiuni de corupţie, infracţiuni de serviciu, trafic de persoane sau de minori, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice, precum şi infracţiuni prevăzute de legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
– persoana a fost condamnată anterior pentru săvârşirea fie a infracțiunii de evadare, fie pentru cea de inlesnire ori pentru tentativă la acestea.
Termenul de supraveghere este egal cu durata pedepsei şi se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Pe această durată, condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să presteze muncă în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă.

Pedeapsa poate fi executată şi în regim mixt.

„În raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor, precum şi de posibilităţile de îndreptare, dacă apreciază că este necesar pentru prevenirea infractorului de la săvârşirea de noi fapte penale, instanţa poate dispune individualizarea mixtă a pedepsei închisorii: În timpul săptămânii la domiciliu, iar în zilele de sâmbătă şi duminică la penitenciar”.

Proiectele legislative urmează să fie dezbătute de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, apoi trimise la promulgare.

11 ARII

    • Pariu că vor intra la CCR? Din jurisprudența CCR vă cităm: „Stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu si exterior conduitei persoanei, este in contradictie cu principiul egalitatii in fata legii, consacrat de art.16 alineat 1 din Constitutie, conform caruia, la situatii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit”.

  1. liber la infractiuni marunte,in loc sa devenim mai aspri gasim mila si iertare,ptr coruptie ,mita pedepsele ar trebui sa fie de minim 12 ani cu executare,cand te pune cineva intr-un asemenea post ai posibilitatea sa alegi.

  2. Prin legile pe care le dau parlamentari in domeniul justitiei nu fac decat sa demonstreze ca ei iubesc penali.
    Tu Alino si voi liberalilor voua chiar vi se pare ca legile pentru corupti si ceilalti penali din Romania sunt chiar atat de dure si era nevoie de legea asta,pai parca voi tipati(pe buna dteptate) cu mai putin de un an in urma ca PSDei iubesc penali si acum voi libralilor faceti acelasi lucru !!!?.

  3. Batrana Doamna. EXISTA AUTORITATEA DE LUCRU JUDECAT .PE CALE DE CONSCINTA ESTE INADMISOBIL SCHIMBAREA UNEI HOTARARI JUDECATORESTI IREVOCABILE SI DEFINITIVE.

  4. 99% din cei care s-au inclus in clasa politica dupa 1989 au fost si sunt niste JEGURI , GUNOAIE UMANE, NULITATI UMANE, tradatori, ETC…… Nu au existat niciodata asemenea „capetenii” pe acest pamant………………………..

  5. AM SCAPAT DE PSD. NE-AM BUCURAT PREA REPEDE. GASCA PNL, ACEEASI MARIE CU ALTA PALARIE.CORB LA CORB, NU-SI SCOATE OCHII, IAR NOI VOTAM FARA SA GANDIM. O NATIUNE DE PERDANTI FARA DRUM DE INTOARCERE.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.