Pe gardurile ambasadei Ungariei la București au fost inscripționate mai multe desene și mesaje cu vopsea, iar Poliția Sectorului 2 a demarat deja o serie de cercetări pentru a afla date despre autorii acestor acte. Totodată, ambasadorul Ungariei la București, Oszkar Fuzes, a declarat, ieri, că incidentul de la sediul misiunii diplomatice este izolat și nu caracterizează relațiile bilaterale interetnice, motiv pentru care nu trebuie să i se acorde mare importanță. „Nu este un mesaj, este un incident izolat. Nu trebuie acordată atenție mare acestui incident“, a afirmat ambasadorul. La rândul său, consilierul în cadrul ambasadei Ungariei, Balasz Adam, a precizat, pentru Mediafax, că în fața ambasadei sunt gardieni, însă doar în timpul zilei, nu și noaptea. „De ani de zile nu s-a întâmplat așa ceva, iar autoritățile române au fost absolut 100% corecte și s-au comportat foarte bine“, a spus Balasz Adam, adăugând că la fața locului s-au prezentat polițiști care au prelevat probe. Desenele executate cu vopsea reprezintă o svastică, iar printre mesaje se poate citi „Dacia is back“. Ministerul român de Externe a condamnat ferm actul de vandalism vizând ambasada Ungariei la București și a subliniat că el nu este conform cu stadiul și cu spiritul relațiilor bilaterale româno-ungare.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane