Home Actualitate Gregorian Bivolaru a renunțat la cetățenia română și s-a făcut apatrid

Gregorian Bivolaru a renunțat la cetățenia română și s-a făcut apatrid

DISTRIBUIŢI

Liderul spiritual al Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut, Gregorian Bivolaru, a renunțat la cetățenia română și este apatrid. Surse dintre apropiații Gurului Bivolaru ne-au spus, în exclusivitate, că el a fost văzut în urmă cu câteva săptămâni în Franța, la Paris, într-un local unde lua masa. „Am vorbit cu el și au vorbit și alte persoane, e bine și călătorește foarte mult. În Suedia a renunțat la cetățenia română și beneficiază de un pașaport gri, de apatrid. Asta înseamnă că se poate deplasa oriunde în Uniunea Europeană, mai puțin România. Chiar dacă a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de relații sexuale cu o minoră, nu poate veni în țară și nici nu cred că-și mai dorește asta, deocamdată“, ne-a declarat unul dintre apropiații lui Gabriel Bivolaru. Liderul MISA a fost arestat în 2005, fiind acuzat că a întreținut relații sexuale cu o minoră, trafic de persoane și infracțiuni asociate crimei organizate. În martie 2005, Gregorian Bivolaru cere azil politic în Suedia, motivând că nu are încredere în obiectivitatea justiției române. Pe 4 aprilie 2005, poliția suedeză din Malmö îl reține pe Gregorian Bivolaru la orele 13, în timp ce acesta se afla la o a doua întrevedere la Biroul de Imigrări. După aceasta, Ministerul Justiției din România începe, prin intermediul Interpol, procedurile de extrădare. Cererea de extrădare formulată de autoritățile române împotriva lui Gregorian Bivolaru a fost respinsă de cea mai înaltă instanță suedeză. În data de 21 octombrie 2005, a fost făcută publică decizia definitivă prin care s-a respins cererea de extrădare, după ce în data de 20 octombrie 2005 mentorul MISA a fost pus în libertate.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.