Home Actualitate Greva grefierilor pentru pensii speciale continuă

Greva grefierilor pentru pensii speciale continuă

DISTRIBUIŢI

La solicitarea şi în reprezentarea a peste 6000 de membri de sindicat – personal auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete, alcătuit din: grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentarişti, grefieri statisticieni şi specialişti IT – care reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională din sistemul de justiţie,
Faţă de iminenta abrogare a dispoziţiilor legale care reglementează dreptul la pensia de serviciu a grefierilor în sesiunea extraordinară a Parlamentului României din data de 28 ianuarie 2020,
Luând act de hotărârile adoptate de Adunările generale ale magistraţilor din cadrul mai multor instanţe judecătoreşti şi parchete din ţară,
Având în vedere hotărârile luate în cadrul Adunărilor locale sindicale din data de 23 ianuarie 2020,
În contextul organizării unei întrevederi cu prim-ministrul României, domnul Ludovic Orban, în data de 28 ianuarie 2020 şi în raport de concluziile ce se vor desprinde în urma acestei întâlniri, emitem prezentul

COMUNICAT DE PRESĂ

În virtutea dreptului constituţional la liberă exprimare şi în urma deciziei luate de organele colegiale de conducere ale organizaţiilor noastre sindicale şi profesionale,
Faţă de locul şi rolul categoriei noastre profesionale în înfăptuirea actului de justiţie,
Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea înţelege să continue următoarele forme de

PROTEST

Luni, 27 ianuarie 2020:
– grefierii planificaţi în şedinţe de judecată vor participa numai la judecarea cauzelor urgente şi a celor cu arestaţi, permiţând accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului de judecată şi nu vor efectua niciun fel de activităţi specifice funcţiei sau alte acte de procedură decât cele pentru soluţionarea cauzelor urgente;
– întreg personalul va protesta prin întreruperea totală a activităţii în intervalul orar 10:00-12:00, timp în care nu va fi efectuat niciun fel de act de procedură sau activitate specifică funcţiei fiecărui salariat în parte.

Marţi, 28 ianuarie 2020:
– grefierii planificaţi în şedinţe de judecată vor participa numai la judecarea cauzelor urgente şi a celor cu arestaţi, permiţând accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului de judecată şi nu vor efectua niciun fel de activităţi specifice funcţiei sau alte acte de procedură decât cele pentru soluţionarea cauzelor urgente;
– întreg personalul va protesta prin întreruperea totală a activităţii pe tot parcursul zilei – ziua votului în Plen a proiectului de lege privind abrogarea pensiei de serviciu.

În funcţie de soluţiile legislative care vor fi adoptate de către Parlament sau asumate de către Guvern şi în urma concluziilor şedinţei cu prim-ministrul României, se va întruni Adunarea Generală Extraordinară a SNGJ Dicasterial pentru a hotărî formele de protest ce vor fi asumate în continuare.

Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL
Sindicatul Dreptatea Vrancea
Sindicatul SinJust Bihor
Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiţie „Grefierul” Alba
Sindicatul Dreptatea Bacău,
afiliate la Federaţia PUBLISIND

În colaborare cu
Asociaţia Grefierilor din România

3 ARII

  1. NUMARUL GREFIERILOR POATE FI REDUS CU 90 %.
    Sisitemul judiciar romanesc se poate eficientiza, FARA A SE APLICA MAI MULTE FAZE ALE PROCESULUI JUDICIAR, si FARA FOLOSIREA INSTITUTIEI AVOCATULUI prin infaptuirea justitiei cu obiectivitate maxima si celeritate precum si cu cheltuieli minime, NUMAI aplicand modelul Sistemului de Justitie CANADIAN, a Tribunalului Electronic, bazat pe stiinta ciberneticii judiciare. Completul de judecata este format dintr-un IT-ist sau cibernetician bine instruit si din punct de vedere ala cunostintelor juridice, un judecator ce detine si cunostinte IT suficiente si un calculator performant cu softul adecvat.

  2. Ma grefierilor daca nu va convine lasativa de meseria asta si angajativa acolo unde credeti voi ca este mai bine,pentru ca asteapta destui la usa sa ocupe un eventual loc lasat liber.
    Eu traiesc in Germania si aici nici politisti nici militari nu pretind pensii de serviciu pentru ca au si ei rude si prieteni si cunosc ca ei castiga bani mai usor decat muncitori de pe santier sau din fabrici si din cauza asta li se pare normal sa isi faca treaba constiincios pentru ca sunt platiti din munca celor care nu sunt bugetari fara sa mai vina cu alte pretentii.
    Aici piramida munci are baza jos pentru ca doar asa o duc bine aia din varf daca baza este solida,in Romania este invers toti cei care sunt platiti din bugetul statului vor cat mai multi bani fara sa ii intereseze daca statul are bani sau nu, ei vor bani multi si gata.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.