Home Actualitate Grupul Rompetrol face demersuri la guvern pentru despagubiri

Grupul Rompetrol face demersuri la guvern pentru despagubiri

DISTRIBUIŢI

Ieri, Rompetrol a facut primul pas in demersul obtinerii de despagubiri pentru prejudiicile aduse companiei prin retinerea si incalcarea drepturilor presedintelui firmei, Dinu Patriciu. Ca atare, grupul Rompetrol a prezentat guvernului o nota formala de notificare a unei dispute, prin care executivul a fost informat ca s-au violat drepturile fundamentale si cele de protectie datorate companiei, cat si managerilor sai, iar The Rompetrol Goup – TRG a suferit pierderi economice si este indreptatita sa obtina despagubiri. In urmatoarele 90 de zile, guvernul si TRG vor negocia pentru solutionarea amiabila a problemei.

TRG spera ca, dupa prezentarea acestei note de disputa, Guvernul Romaniei sa solutioneze aceasta cerere pe cale amiabila, evitand astfel procedurile de arbitraj ce ar putea fi initiate conform regulilor de arbitraj ale Centrului International pentru Solutionarea Disputelor Investitionale al Bancii Mondiale (ICSID), cu sediul in Washington.

La sfarsitul lunii mai, presedintele Rompetrol, Dinu Patriciu, a fost chemat la audieri in dosarul Petromidia si a fost retinut timp de 24 de ore, masura considerata abuziva de catre reprezentantii grupului petrolier, dar si de o serie de personalitati publice. In momentul respectiv, directorul general adjunct al companiei, Phil Stephenson, declara ca Rompetrol analizeaza posibilitatea de a da in judecata statul roman, pe baza unor tratate care protejeaza investitiile straine.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.