Home Actualitate ”Guccifer” cere îndurare judecătorilor

”Guccifer” cere îndurare judecătorilor

DISTRIBUIŢI

 

Hackerul Marcel Lazăr Lehel, cunoscut sub numele de ”Guccifer”, a recunoscut luni, la Tribunalul București, că a spart conturile de e-mail ale directorului SRI, George Maior, ale europarlamentarului Corina Crețu și ale unor vedete. El a cerut o pedeapsă redusă, considerând că nu reprezintă un pericol la adresa siguranței naționale, întrucât a accesat conturile personale ale persoanelor vizate, și nu cele ale instituțiilor unde lucrau.

 

„Am recunoscut și recunosc toate faptele de care sunt acuzat. Solicit judecarea cauzei pe baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale. Regret faptele săvârșite. (…) Pe parcursul acestui proces, procurorii DIICOT spuneau că aș fi pericol la siguranța națională. Aș spune că este vorba despre trei conturi de e-mail particulare care au fost preluate de mine fără să existe un prejudiciu material sau vătămare corporală. Probabil, toată lumea a avut într-o zi contul spart. Eu, personal, am avut cinci conturi sparte și nu m-am dus la DIICOT. Faptele nu sunt nici pe departe atât de grave. Sunt trei conturi personale, nicidecum de serviciu „, a spus Guccifer, în fața instanței.

 

În ciuda faptului că Guccifer și-a recunoscut vinovăția, consilierul șefului SRI a cerut ca hackerul să primească o pedeapsă orientată spre maximum. Avocatul Corinei Crețu a solicitat ca bărbatului să îi fie confiscate cele două laptopuri pe care le are și telefonul mobil. Mai mult, acesta a cerut ca lui Marcel Lazăr Lehel să i se interzică să mai acceseze date informatice pe o perioadă de cinci ani.

 

„Să aveți în vedere că a vizat persoane publice de notorietate națională și chiar mondială. Dreptul violat de inculpat este dreptul la viață intimă și l-a violat în mod brutal, folosindu-se de cunoștințe informatice”, a subliniat avocatul Corinei Crețu, în fața instanței.

 

Tribunalul București urmează să ia o decizie în cazul lui „Guccifer”, el fiind judecat prin procedura simplificată, după ce și-a recunoscut vinovăția.

 

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2013, în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpatul L.M.L (Marcel Lazăr Lehel, n.r.) a accesat, în mod repetat și fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail aparținând unor persoane publice din România, cu scopul de a intra în posesia datelor confidențiale aflate în poșta electronică, după care a schimbat parolele de autentificare, restricționând astfel accesul utilizatorilor de drept la datele informatice aflate în poșta electronică”, preciza DIICOT în actul de sesizare al instanței.

 

Hackerul a transferat neautorizat, în sistemul său informatic, datele aflate în conturile de e-mail compromise, iar apoi ar fi divulgat conținutul corespondenței către public, „acțiuni frauduloase săvârșite în scopul lezării intimității în mediul on-line și denigrării imaginii publice ale persoanelor în cauză”.

 

Marcel Lazăr Lehel, care folosea pseudonimele „Guccifer” și „Micul fum”, a accesat conturile de e-mail și de Facebook ale unor persoane publice, printre care Colin Powell, membri ai familiilor Bush și Rockefeller și oficiali ai administrației Obama.

 

În 8 februarie 2012, hackerul „Micul fum” a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, de către Judecătoria Sectorului 3 București.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.