„Ha! Ha! Ha!“ Aceasta a fost prima reacție a lui Arin Stănescu, lichidatorul judiciar al PSV Company (fosta Petromservice), când l-am întrebat despre declarațiile în avalanșă date de Cozmin Gușă în legătură cu preluarea, în tandem cu Maricel Păcuraru, a acestei companii. Deși RVA Insolvency Specialists SPRL deține toate atribuțiile de conducere la nivelul PSV Company, în calitate de administrator judiciar, Arin Stănescu nu a avut până acum nicio întâlnire cu cel mai vocal dintre noii patroni ai companiei. „Nu am avut încă o discuție cu domnul Gușă, dar m-am întâlnit cu domnul Păcuraru, care și-a manifestat intenția ca societatea să fie reorganizată și să fie urmat planul de reorganizare stabilit“, a declarat Arin Stănescu pentru ziarul „Curentul“. Aceste „amănunte“ nu l-au împiedicat pe Gușă să dea zilnic interviuri despre planurile sale de afaceri, despre cariera sa de businessman și despre felul în care s-a decis el să facă afaceri de anvergură, la nivel regional. Ah, să nu uităm cuvântul transparență pe care Gușă l-a repetat aproape obsesiv, în ideea probabil de a trece în planul doi faptul că tranzacția s-a făcut undeva în Cipru, prin niște offshore-uri, chestiune care nu te duce nici pe departe cu gândul la transparență. Dar să trecem, vorba fostului tovarăș de business al lui Gușă, Sorin Ovidiu Vîntu cu care acesta a declarat că nu a mai vorbit de peste un an. Revenind la avalanșa de interviuri date de Gușă în doar două zile, am remarcat că acesta a învățato lecție pe care o turuie cap-coadă oricui îi pune întrebări pe această temă. Sunt propoziții întregi care se repetă în interviurile sale, semn că Gușă a repetat intens în fața oglinzii ieșirile sale publice din ultima vreme, de teamă să nu scape cumva porumbelul din gură și să spună, Doamne ferește!, că este un simplu figurant pus să salveze ce s-o mai putea salva prin Cipru, paradisul business-urilor lui Luca și Vîntu, după cum au demonstrat recent procurorii de la Parchetul General.
Dar, dacă la memorare dovedește oareșce aptitudini, cu logica domnul Gușă stă cam prost. Astfel, la interval de câteva ore, noul proprietar al PSV Company s-a contrazis flagrant în legătură cu sursa de bani la care a apelat pentru această tranzacție despre care susține că a fost „o oportunitate de business“ și nu o afacere tenebroasă, așa cum are tendința presa să o descrie. Portalul de știri Hotnews publica luni, la ora 18,21, un interviu cu Cozmin Gușă în care întrebat de unde a avut banii pentru tranzacție, acesta a răspuns: „Există o procedură de creditare a acestei companii, iar acel credit s-a folosit pentru achizitie.“ „Cine a făcut creditul?“ a insistat jurnalistul de la Hotnews. „Cineva“, a răspuns Gușă. Dumneavoastră?, l-a întrebat din nou jurnalistul“. „Nu“, a fost răspunsul. „Domnul Maricel Păcuraru?“, a încercat din nou jurnalistul. ?ê?£i de data aceasta răspunsul a fost scurt: „Nu“, urmat de comentariul „Sunteți cumva acționar la Strategies Research (n.r. compania lui Gușă și Păcuraru care a preluat prin Elbahold PSV Company ) și vă interesează asta? Nu o să vă răspund“. Câteva ore mai târziu, mai exact la 22.00, Cozmin Gușă, invitat la „Ora de știri“ de la TVR2, declară tocmai pe dos. Întrebat tot despre sursa de finanțare, pentru că până acum nimeni nu auzise de marele afacerist Cozmin Gușă, acesta a declarat că „e un credit la care am participat amândoi (n.r. Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru) pentru că societatea juridică nu avea potențialul de a cumpăra o asemenea investiție cum este PSV prin Elbahold și atunci am reușit o creditare, făcută prin efortul amândurora, către acest SRL proaspăt“. „Ca persoane private?“ a întrebat jurnalistul. „Ca persoane private“ a răspuns Gușă. „Deci la capătul acestui împrumut vom găsi persoanele fizice Maricel Păcuraru și Cozmin Gușă?“, a insistat jurnalistul. „Absolut“, a venit răspunsul ferm al lui Gușă. Când a mințit Gușă? Atunci când a declarat că nu are nicio treabă cu creditul sau atunci când a declarat că e unul din capetele creditului? Probabil nici el nu mai știe, rolul său de marionetă copleșindu-l de pe acum. Cum nu poate oferi nicio dovadă palpabilă în sprijinul afirmațiilor sale, Gușă ne cere practic să-l credem pe cuvânt că toate panglicile oferite zilele astea cu atâta generozitate de el sunt adevăruri absolute. Ce-i drept e dificil să recunoști că ai făcut o tranzacție pentru a încerca să scapi de sechestrul procurorilor români conturile lui Vîntu și Luca din Cipru, dar afacerea pe care ne-o vântură pe la nas Gușă tocmai a așa ceva miroase. Într-o lume în care nimeni nu mai crede în coincidențe, Cozmin Gușă afirmă natural că hazardul a făcut ca afacerea privind preluarea PSV Company să fie parafată chiar în ziua în care lotul Vîntu-Luca a fost ridicat de dimineață din așternut și dus la audieri.
Gușă și afacerile: Ha! Ha! Ha!
Citind interviurile-fluviu date de Gușă, am realizat de ce a izbucnit în râs Arin Stănescu în momentul în care l-am întrebat despre declarațiile privind preluarea PSV Company. Despre Gușă se poate spune că e analist, ziarist, politician, consultant politic, dar nimeni nu poate spune că e om de afaceri. ?ê?£i acest lucru rezultă chiar din afirmațiile sale. Întrebat de jurnaliștii de la „Adevărul“ dacă va consolida participațiile pe care PSV le are acum, Gușă a răspuns nonșalant: „Vom vedea ce facem cu participațiile. Dacă va exista o perspectivă bună, s-ar putea să fim de acord cu unele majorări de capital care să ne transforme chiar în acționari majoritari la aceste companii. Interesul nostru principal este să avem un portofoliu de participări minoritare, dar consistente, în trusturi de presă care pot să ajute o platformă mai sofisticată de analiză și prognoză sociologică și geopolitică care pe mine mă interesează foarte mult. „Prin acest răspuns marele om de faceri Cozmin Gușă care vorbea despre intenția sa de a oferi predictibilitate autorităților române în ceea ce privește business-urile sale, dovedește că n-are habar de afacerea cu care se laudă zilele acestea. Potrivit planului de reorganizare întocmit în cadrul procedurii insolvenței de RVA Insolvency Specialists SPRL, la sfârșitul anului 2009, PSV Company figura cu participații în 37 de societăți, inclusiv companii media, inclusiv companii ce editau ziare care s-au închis de atunci sau companii intrate în insolventa. Pe lângă Realitatea Media, compania figura intre altele, la 31.12.2009, ca acționar la:Global Video Media SA (99,9999040%), Ziua SRL (99.9999480%), Editura Ziua SRL (99%), GMG Media Box SA (99,9960000%), Best Media Press SRL (editorul Gardianul – 99.9775000%). Așa cum se poate observa, cam în toate cazurile PSV deține peste 99% din acțiuni. ?ê?£i -atunci despre ce majorare de capital vorbește Gușă? Ca să nu mai vorbim de faptul că orice decizie de business în acest moment aparține administratorului judiciar al PSV Company, adică lui Arin Stănescu, și Comitetului Creditorilor, alcătuit din cinci persoane, dintre care două reprezintă AVAS și ANAF. În condițiile în care PSV Company are datorii doar la bugetul de stat ce circa 100 de milioane de euro, e greu de crezut că reprezentanții AVAS și ANAF din Comitetul Creditorilor vor da gir planurilor fanteziste de afaceri expuse generos de Gușă. Potrivit declarațiilor lui Arin Stănescu făcute pentru ziarul „Curentul“, „orice decizie de business se ia cu acordul administratorului judiciar și al Comitetului Creditorilor și sub supravegherea judecătorului sindic“. Prin urmare, visurile de business în West Balkans descrise de Gușă rămân deocamdată doar în fanteziile sale, deoarece PSV Company trebuie să-și plătească mai întâi datoriile cifrate la circa 170 de milioane de euro și abia apoi patronii se pot gândi la dimensiunea regională a afacerilor lor. ?ê?£i, dacă mai avea cineva vreun dubiu în legătură cu capacitatea intelectuală a lui Cozmin Gușă aducem în atenția o altă perlă din puțul gândirii sale: „Societatea de avocați Mircea Andrei și Asociații este, în acest moment, autoarea unei plângeri la CEDO împotriva avocaților care i-au reprezentat pe foștii salariați ai PSV pentru sentințe contradictorii: pentru că mulți nu există sau unii au primit, unii nu au primit. E o încurcătură cu care probabil se vor chinui mult timp de acum înainte….“ Măcar în calitate de ziarist, Gușă trebuia să știe că la CEDO nu te poți plânge de avocați ci doar de sentințe definitive date de justiția română. Nici chiar dacă te numești Mircea Andrei, ești senator român și tovarăș de afaceri cu Sorin Ovidiu Vîntu.
De la grupul de interese Maricel Păcuraru la Maricel – „un om de afaceri foarte corect“
Deși acum vorbește de partenerul său de afaceri Maricel Păcuraru în termeni extrem de elogioși, afirmând că acesta „este un om de afaceri foarte solid, foarte corect, fără credite“ și că acesta „nu poate să aibă calitatea de interpus“, exact în urmă cu cinci ani Gușă gândea total diferit. Având însă în vedere faptul că și-a schimbat radical declarațiile în cursul unei singure zile, o schimbare totală de optică în decurs de cinci nu mai pare așa de gravă. Exact în noiembrie 2006, Gușă declara public că „Banii Poștei, plasamente de milioane de euro, au ajuns în posesia grupului de interese Maricel Păcuraru“, iar „această formulă este mai elaborată decât corupția gen Năstase“. Ce s-a întâmplat între noiembrie 2006 și noiembrie 2011 pentru ca Gușă să-și schimbe opiniile la 180 de grade? Au devenit parteneri de afaceri și chiar prieteni după cum afirmă Gușă, care precizează că Păcuraru se va ocupa de partea de business de construcții, exploatare etc, divizia de media revenindu-i fostului președinte al PIN. De altfel era și greu ca Păcuraru să se mai ocupe de presă după ce, în calitate de patron la Gardianul, declara că are angajați la ziar „jdemii de căcați“. De data aceasta, Păcuraru i-a lăsat „prietenului și partenerului“ său Cozmin Gușă sarcina să se ocupe de „jdemiile de căcați“ în timp ce el se ocupă de „componenta mai sofisticată a afacerilor“ după cum îl dădea de gol partenerul său. Ce-i drept, cei care au avut de-a face cu Maricel Păcuraru sau au citit în ziarul „Curentul“ conversațiile sale extrem de interesante, în special pentru procurori, au apreciat latura sa sofisticată, cea care a dat naștere și expresiei „jdemii de căcați“. ?ê?£i pentru că domnul Gușă pare să stea din ce în ce mai prost cu memoria, îi reamintim că nu doar cei care se află în lotul Vîntu-Luca“ au probleme cu autoritățile statului român“, după cum afirmă el ci și „omul de afaceri foarte solid, foarte corect și fără credite“, Maricel Păcuraru, trimis în judecată pentru spălare de bani și evaziune fiscala, în dosarul polițelor de asigurare încheiate angajaților Poștei Române. Dar, vorba ceea, despre prieteni numai de bine…
Iulia Nueleanu